Un producător asiatic a încetat să mai producă smartphone-uri


Autor:    -  
Lg Velvet Phones Official Render E1617290893314
Foto: screenrant.com

Timp de citire: < 1 minut

Producătorul coreean LG a făcut un pas important spre închiderea diviziei sale de telefoane, oprind efectiv producţia dispozitivelor mobile. La începutul lunii aprilie, LG confirma zvonurile şi anunţa oficial că va ieşi de pe piaţa telefoanelor mobile. Acum, la mai puţin de două luni distanţă, compania coreeană deja a încetat să mai producă smartphone-uri.

LG s-a confruntat cu probleme pe piața de smartphone-uri încă de pe vremea modelelor high-end LG G3 și G4, când dispozitivele sale de top ofereau autonomie prea mică sau procesoare mai slabe decât ale concurenței. În timp, compania a încercat să țină pasul cu concurența din piață, însă creșterea rapidă a brandurilor chinezești și lipsa unor capabilități proprii care să diferențieze telefoanele în piață s-au dovedit a fi problematice.

LG încearcă să rezolve aceste probleme cu modele mai „ciudate” în ultima perioadă, însă CEO-ul companiei spunea din ianuarie că ia în considerare și retragerea de pe piața de smartphone-uri, potrivit Android Central.

Conform Asia Business Daily, 31 mai a fost ultima zi în care LG a mai produs telefoane. Fabrica în care LG şi-a construit cea mai mare parte a dispozitivelor mobile, localizată în Vietnam, va fi reprofilată şi va produce aparate de uz casnic, o altă nişă pe care compania coreeană activează.

LG încă nu este, încă, ieşită complet din piaţa telefoanelor mobile. Va mai activa până în momentul în care contractele actuale vor ajunge la final.

Ieşirea LG de pe piaţa smartphone-urilor a fost o decizie pe care piaţa o anticipa deja de multă vreme. Asta pentru că, vreme de foarte mulţi ani, divizia de telefoane a LG a funcţionat pe pierdere, nereuşind să concureze cu Samsung şi cu producătorii chinezi.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!