Închide

Un nou studiu prevestește apocalipsa climatică: Până în 2030, schimbările vor deveni ireversibile!

Avatar
Body of water under gray clouds

Fotografie de Kristoffer Brink Jonsson pe Pexels

Timp de citire: 2 minute

Patru puncte critice pentru clima de la nivel global ar putea fi atinse încă din anul 2030, potrivit unui nou raport realizat de climatologi și publicat vineri în revista Science, potrivit agenției germane de presă dpa, citată de Agerpres.

Raportul a revizuit peste 200 de studii publicate începând din 2008 pentru a crea un model actualizat asupra punctelor critice climatice.

Cercetătorii susţin că în momentul în care încălzirea globală înregistrează o creştere medie de 1,5 grade Celsius comparativ cu valorile din perioada preindustrială, vor fi atinse patru puncte critice:

  • topirea calotelor glaciare din Groenlanda;
  • topirea calotelor glaciare din Antarctica de Vest;
  • moartea recifelor de corali la tropice;
  • dezgheţarea permafrostului în întreaga lume.

Oamenii de ştiinţă au emis de mult timp avertismente cu privire la impactul unei creşteri cu 1,5 grade Celsius a temperaturii pe Terra.

Pe baza tendinţelor recente, cercetătorii care semnează studiul prezic faptul că acest prag ar putea fi atins încă din anul 2030.

Atingerea punctelor critice ar putea conduce la o dinamică ce va provoca în continuare topirea calotelor glaciare de pe Pământ chiar dacă temperatura planetei nu va mai creşte, a avertizat raportul.

Dacă toate măsurile planificate în prezent de politicieni ar fi implementate, temperatura globală ar putea fi limitată la o creştere de 1,95 grade Celsius până în 2100. Însă, măsurile introduse până în prezent nu vor face decât să limiteze încălzirea la 2,6 grade Celsius.

”Acest lucru plasează Pământul pe o traiectorie ce va traversa mai multe puncte critice periculoase, dezastruoase pentru oameni din întreaga lume”, a declarat Johan Rockström de la Institutul de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam, Germania, unul dintre coautorii raportului.

Un coleg al său de la Universitatea din Exeter completează:

”Noua noastră cercetare oferă dovezi convingătoare conform cărora lumea trebuie să accelereze în mod radical decarbonizarea economiei pentru a limita riscul de a traversa puncte critice climatice”, a spus, la rândul său, cercetătorul britanic Tim Lenton.

scroll to top