Unde sunt cele mai bune condiții din Europa pentru munca la distanță ?


Autor:    -  
computer, pc, workplace
Fotografie de janeb13 pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Munca de acasă e soluția ideală pentru cei care vor mai mult timp alături de familie și mai puțini nervi în trafic. Cum arată topul țărilor in Europa ideale pentru telemuncă.

Germania conduce detașat la nivel global la acest capitol, fiind considerată cea mai bună țară pentru munca de acasă.

Danemarca ocupă locul 2, fiind una dintre cele mai căutate țări pentru facilitatea pe care le-o oferă angajaților în ceea ce privește munca la distanță. Pe locul trei este Spania, care este în top 10 și la capitolul securitate cibernetică și condiții economice și sociale, potrivit Digi24.

Locul 4 în clasamentul european este ocupat de Lituania, urmată de Olanda pe locul 5.

Belgia ocupă locul 10 în topul celor mai atractive țări pentru munca de acasă. Polonia este pe locul 9, iar locurile imediat următoare sunt ocupate de Franța, Estonia și Suedia.

România stă mult mai rău la capitolul muncă remote. Asta o arată locul 42 la nivel global pe care îl ocupă și locul 41 în ceea ce privește securitatea cibernetică. Ceva mai bine stă la capitolul condiții sociale, dar dezamăgește la capitolul infrastructură.

Țara est-europeană care stă cel mai bine la munca la domiciliu este Grecia.

Țările au fost evaluate în funcție de condițiile economice și sociale, securitatea cibernetică, infrastructura pe care o au și modul în care au gestionat pandemia.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!