UNWTO: România, printre puținele țări ale căror piețe turistice externe și-au revenit complet după pandemie
Turismul internațional continuă să dea semne de redresare puternică și constantă la mai bine de doi ani după debutul pandemiei de Covid-19, în ciuda provocărilor economice și geopolitice în creștere semnificativă, în special în ultimele luni, după invadarea Ucrainei de către Rusia, arată cel mai recent Barometru Mondial al Turismului, realizat de Organizația Mondială a Turismului de pe lângă Națiunile Unite (UNWTO – The World Tourism Organization). Organizația menționează România printre țările ale căror piețe externe de turism și-au revenit complet, la nivelurile din 2019.
Potrivit Barometrului UNWTO, turismul internațional a cunoscut o redresare puternică în primele cinci luni ale anului 2022, cu aproape 250 de milioane de sosiri internaționale înregistrate, față de doar 77 de milioane de sosiri în perioada ianuarie-mai 2021. Datele arată că sectorul turistic mondial a recuperat aproape jumătate (46%) din nivelurile pre-pandemice, aferente anului 2019.
”Redresarea sectorului turistic a prins avânt în multe părți ale lumii, depășind provocările care îi stau în cale”, a declarat secretarul general al UNWTO, Zurab Pololikashvili.
În același timp, el recomandă prudență, având în vedere
”… mediul potrivnic din punct de vedere economic, precum și provocările geopolitice care ar putea afecta sectorul turistic în restul anului 2022 și în cei care urmează”.
Europa, locomotiva redresării turismului global
Pe continentul european, sosirile internaționale au fost de peste patru ori mai multe decât în primele cinci luni ale anului 2021 (creștere de 350%), stimulată de cererea intra-regională puternică și de eliminarea tuturor restricțiilor de călătorie într-un număr tot mai mare de țări.
Regiunea Europei a înregistrat o performanță cu totul special în aprilie (+458%), reflectând perioada aglomerată a sărbătorilor de Paște.
În America de Nord și de Sud, sosirile s-au dublat (+112%), însă revenirea puternică este măsurată în raport cu rezultatele extrem de slabe din 2021. Sosirile internaționale au rămas, în general, semnificativ mai slabe decât în 2019, cu 36% și, respectiv, 40% sub nivelurile din 2019, în America de Nord și în America de Sud.
Același model este observat și în alte regiuni. Creșterile puternice din Orientul Mijlociu (+157%) și Africa (+156%) nu au reușit să compenseze scăderile din timpul pandemiei, piețele rămânând cu 54%, respectiv cu 50%, sub nivelul din 2019. Regiunea Asia-Pacific aproape și-a dublat datele privind sosirile internaționale (+94%), dar cifrele au fost cu 90% mai mici decât în 2019, în condițiile în care unele state ale regiunii au rămas închise complet călătoriilor neesențiale de la începutul lui 2020, la debutul pandemiei. Recenta relaxare a restricțiilor poate fi evidențiată în rezultatele mai bune pentru lunile aprilie și mai.
România, printre țările care bifează revenirea completă post-pandemie
La nivel sub-regional, există zone care au recuperat între 70% și 80% din nivelurile pre-pandemice, în frunte cu zona Caraibelor și America Centrală, urmate de sudul Mediteranei, vestul și nordul Europei.
Este de remarcat faptul că unele destinații au depășit nivelurile din 2019, printre acestea numărându-se Insulele Virgine Americane, Sint Maarten, Republica Moldova, Albania, Honduras și Puerto Rico.
Creșterea cheltuielilor turistice de pe piețele majore este în concordanță cu redresarea observată a numărului de turiști.
Astfel, cheltuielile turiștilor internaționali din Franța, Germania, Italia și Statele Unite sunt acum la niveluri de 70% până la 85% din nivelurile pre-pandemice, în timp ce cheltuielile din India, Arabia Saudită și Qatar au depășit deja nivelurile din 2019.
De asemenea, un număr tot mai mare de țări au marcat revenirea completă a încasărilor din turismul internațional de dinaintea pandemiei. UNWTO enumeră printre aceste țări România, Republica Moldova, Serbia, Seychelles, Macedonia de Nord, Sfânta Lucia, Bosnia și Herțegovina, Albania, Pakistan, Sudan, Turcia, Bangladesh, El Salvador, Mexic, Croația și Portugalia.
UNWTO: Redresarea va continua
Cererea solidă din timpul sezonului estival din emisfera nordică este de așteptat să consolideze aceste rezultate pozitive, în special pe măsură ce tot mai multe destinații turistice relaxează sau ridică complet restricţiile de călătorie.
La data de 22 iulie, 62 de țări și teritorii (dintre care 39 din Europa) nu mai aveau în vigoare restricții legate de Covid-19, iar tot mai multe destinații turistice din Asia au început să le relaxeze semnificativ.
Potrivit Organizației Internaționale a Aviației Civile (ICAO), reducerea globală a capacităților de transport aerian internațional în 2022 va fi limitată cu 20%-25% din capacitatea oferită clienților companiilor aeriene în 2019. Cifre similare sunt reflectate și de ratele de ocupare a facilităților de cazare. Pe baza datelor companiei de analiză a datelor din industria turismului STR, ratele globale de ocupare a structurilor de cazare turistică au urcat la 66% în iunie 2022, de la abia 43% în ianuarie.
Cererea mai mare decât arătaseră estimările au creat provocări semnificative în plan operațional și al forței de muncă, în timp ce războiul din Ucraina, creșterea inflației și a ratelor dobânzilor, precum și temerile de încetinire economică sunt, în continuare, menționate printre factorii de risc pentru redresarea industriei de profil.
Scenariile pentru restul sezonului turistic 2022
Scenariile de perspectivă ale UNWTO, publicate în mai 2022, estimează că sosirile internaționale vor ajunge la 55%-70% din nivelurile pre-pandemice în 2022.
Rezultatele depind de evoluția evenimentelor și a deciziilor politice luate de fiecare țară în parte, în principal cu privire la modificarea restricțiilor de călătorie, la situația legată de creșterea prețurilor și de inflație – inclusiv de evoluția prețurilor la energie. Evoluția războiului din Ucraina și situația sanitară legată de pandemie sunt alte variabile care trebuie luate serios în considerare.
Provocările mai recente, precum lipsa de personal, congestionarea gravă a unora dintre marile aeroporturi, care au condus la întârzieri și anulări de zboruri, ar putea avea, la rândul lor, un impact important asupra cifrelor finale ale turismului internațional în acest an.
Scenariile pe regiuni arată că Europa și Americile vor înregistra cele mai bune rezultate turistice în 2022, în timp ce regiunea Asia-Pacific ar fi de așteptat să rămână în urmă, din cauza politicilor de călătorie mai restrictive.
Sosirile de turiști internaționali în Europa ar putea urca la 65%-80% din nivelurile înregistrate în 2019, în funcție de diferite condiții, în timp ce Americile ar putea ajunge la 63%-76% din aceste niveluri.
În Africa și Orientul Mijlociu, numărul de sosiri internaționale ar putea ajunge la 50% până la 70% din nivelurile pre-pandemice, în timp ce regiunea Asia-Pacific ar rămâne la abia 30% din nivelurile din 2019, în cel mai bun scenariu, din cauza politicilor sanitare și a restricțiilor mai stricte decât în alte părți ale globului.