Închide

Vasal, democrație, haos? Cinci scenarii pentru cum va arăta Rusia după era Putin – ANALIZĂ

Avatar
St basil s cathedral

Fotografie de vierro pe Pexels

Timp de citire: 7 minute

Regimul lui Putin se vrea un fel de spărgător de gheață care rupe în bucăți ordinea mondială condusă de SUA în numele întregii umanități. Washingtonul și aliații și partenerii lor au permis să fie luați prin surprindere de Putin iar și iar – de la Libia, Siria și Africa Centrală, până la Ucraina. Dar ce se va întâmpla pe termen lung? Ținând cont că nici măcar un țar ca Putin nu poate scăpa de moarte, cum va evolua (sau involua) Rusia în următorul deceniu și mai departe? Iată cinci posibile scenarii despre viitorul Rusiei pentru care SUA și aliații ar trebui să se pregătească, potrivit Foreign Affairs.

Putin se prezintă drept noul țar, dar un țar adevărat nu ar avea de ce să își facă griji despre criza succesiunii care se prefigurează la orizont în Rusia. Putin are, însă, multe motive de îngrijorare – de aceea și are nevoie să simuleze alegerile. La finalul noului său mandat de președinte, Putin va avea 78 de ani. Speranța de viață în Rusia nu ajunge nici măcar la 67 de ani. Rusia are puțini centenari confirmați. Putin li s-ar putea alătura, dar până și Stalin a murit la un moment dat.

1. Rusia, pe modelul Franței

Franța este o țară cu tradiții birocratice și monarhice bine înrădăcinate – și cu o tradiție revoluționară bogată. Revoluționarii au abolit monarhia, ca mai apoi aceasta să se întoarcă în persoana unui rege și a unui împărat, urmând să dispară din nou în timp ce mai multe republici au apărut și s-au stins.

Franța a construit și a pierdut un imperiu vast cu multe colonii. Timp de mai multe secole, conducătorii Franței, în frunte cu Napoleon, și-au amenințat vecinii.

Rusia deține și ea o tradiție etatistă și monarhică ce va rezista indiferent de natura viitoarelor sisteme politice și o tradiție revoluționară care nu mai este de actualitate, dar continuă să trăiască în instituții și în amintire ca o sursă de inspirație și ca un avertisment. Foarte puține țări pot spune că au multe lucruri în comun cu Rusia, dar Franța s-ar putea să se asemene cu Rusia mai mult decât oricare dintre ele. Cu toate problemele pe care le întâmpină Franța, este greu de găsit o țară care ar putea oferi un model realist mai potrivit pentru o Rusie prosperă și pașnică. Ca Rusia să devină mai mult ca Franța – o democrație cu un sistem de stat de drept care se mândrește cu trecutul ei absolutist și revoluționar, dar nu își mai amenință vecinii – ar fi o realizare foarte greu de atins.

Franța a avut de parcurs un drum foarte dificil pentru a deveni ceea ce este astăzi – unii ar putea spune că Rusia are nevoie de propriul ei de Gaulle pentru a ajuta la consolidarea unei ordini liberale, cu toate că niciun astfel de personaj-erou nu se arată la orizont în prezent. Totuși, problema Rusiei în 1991 nu a fost că Elțîn nu s-a ridicat la rangul lui de Gaulle, ci că țara era mult mai departe de un sistem constituțional stabil de tip occidental decât fusese Franța cu trei decenii mai înainte.

2. Rusia în retragere

Unii ruși ar fi bucuroși să asiste la o transformare a Rusiei într-o țară care se aseamănă cu Franța, dar, pentru alții, ar fi un scenariu tabu. Ne putem imagina un viitor lider naționalist autoritar care, la fel ca Putin, este convins că SUA sunt puse pe distrugerea Rusiei, dar care este îngrijorat de viitorul sumbru al țării și este dispus să dea vina pe Putin pentru această situație. În alte cuvinte, cineva care va fi pe placul celor care au votat acum cu Putin, dar care reușește să îi convingă că războiul împotriva Ucrainei este dăunător Rusiei.

Cu toate că regimul autoritar al Rusiei a demonstrat din nou că rezistă pe timp de război, lipsa gravă de investiții interne și diversificare, precum și incapacitatea lui Putin de a opri criza demografică și rolul său în prăbușirea tehnologică ar putea să îi facă pe naționaliștii cei mai convinși să recunoască faptul că Rusia se află pe o traiectorie de autodistrugere.

Mulți au ajuns în privat la concluzia că Putin tratează supraviețuirea propriului său regim învechit cu supraviețuirea țării ca o mare putere. Vara trecută, Evgheni Prigojin a fost nevoit să renunțe la revolta sa de scurtă durată când s-a văzut aproape singur în marșul spre Moscova. Dar, cu toate că nu a reușit să atragă destul sprijin din partea elitelor ruse, nici suporterii regimului nu s-au grăbit să îi vină în apărare lui Putin.

Renunțarea la războiul din Ucraina și la lupta contra Occidentului ar putea fi un rezultat al înlăturării lui Putin de la putere sau ar putea veni după moartea sa. Ar putea, de asemenea, să fie ceva ce Putin va fi forțat să facă, fără să fie înlăturat de la putere, în urma unor amenințări semnificative la adresa conducerii sale. Oricum s-ar întâmpla, ar implica în special mișcări tactice declanșate prin recunoașterea faptului că Rusiei îi lipsește capacitatea de a se lupta cu Occidentul la nesfârșit, că plătește un preț uriaș pentru că a luat-o pe această cale și că riscă să piardă pentru totdeauna relațiile vitale cu Europa, în schimbul unei dependențe umilitoare față de China.

3.Rusia ca vasal

Elitele pro-Putin convinse se mândresc că au găsit o opțiune care este încă și mai bună decât Occidentul. Relația strânsă dintre Beijing și Moscova i-a surprins pe mulți analiști conștienți de relațiile problematice din trecut între cele două națiuni, inclusiv ruptura sino-sovietică din anii ’60 care a culminat cu un scurt război de graniță. Cu toate că Rusia rămâne singura țară care mai controlează teritorii pierdute de imperiul dinastiei Qing, asta nu a oprit apropierea dintre Moscova și Beijing, inclusiv exerciții militare comune care au devenit tot mai dese și mai răspândite geografic în ultimii 20 de ani.

Totuși, relațiile culturale și la nivelul societății dintre cele două popoare rămân superficiale. Rușii sunt europeni, din punct de vedere cultural, și puțini dintre ei vorbesc limba chineză – spre deosebire de numărul vorbitorilor de engleză. Cei doi lideri s-au văzut de 42 de ori până acum, adresându-se cu expresii de genul „prietenul meu cel mai bun” (Xi, despre Putin) și „prieten drag” (Putin, despre Xi).

Pe măsură ce China și-a intrat tot mai mult în rolul de partener major în relația cu Rusia, cele două țări au anunțat că au intrat într-un „parteneriat strategic cuprinzător”. Cu trei decenii în urmă, comerțul dintre cele două țări era în valoare de 16 miliarde de dolari și, cu toate că până la mijlocul anilor 2010 nu se urcase decât la 78 de miliarde, în 2023 a ajuns să depășească 230 de miliarde. În afară de motoarele de avion pe care China le cumpără din Rusia, restul relației curge cam într-o singură direcție – Moscova este dependentă de Beijing.

Dezechilibrul relației dintre Moscova și Beijing i-a făcut pe analiști să vorbească despre Rusia ca un vasal al Chinei. Angajamentul comun de a construi o ordine mondială cât mai potrivită pentru regimurile lor dictatoriale și de a domina regiunile din jurul lor face ca această relație de vasalitate de facto să continue, cu toate că niciunul dintre lideri nu și-o dorește.

4.Rusia în rolul Coreei de Nord

Cu toate că Rusia și Coreea de Nord sunt două țări foarte diferite – prima având un teritoriu de 142 de ori mai mare decât cea de-a doua – Rusia ar putea deveni un fel de Coreea de Nord uriașă: represivă pe plan intern, izolată pe plan extern, înarmată cu arme nucleare și dependentă de China, dar capabilă să i se opună și să-i provoace bătăi de cap.

5.Rusia în haos

În timp ce Rusia provoacă haos în străinătate, de la Europa de Est până la Africa centrală și Orientul Mijlociu, Moscova ar putea și ea să cadă victimă haosului. Există multe posibile cauze pentru declanșarea unei astfel de crize în viitorul apropiat: o revoltă internă care scapă de sub control, una sau mai multe catastrofe naturale ce depășesc capacitățile autorităților de a le gestiona, un accident nuclear sau sabotarea intenționată a unei centrale nucleare, moartea unui lider – intenționată sau nu.

Țări precum Rusia, cu instituții degradate și un deficit de legitimitate, pot fi inundate dintr-o dată de o serie de evenimente catastrofale când sunt supuse unei crize căreia nu îi pot face față. Cu toate că Federația Rusă este mai puțin vulnerabilă în fața dezintegrării teritoriale decât era Uniunea Sovietică, întrucât unitățile teritoriale din care se compune nu mai sunt demarcate atât de clar, din rațiuni etnice sau politice, există și câteva regiuni problematice, precum Caucazul de Nord și Kaliningrad, o exclavă care este izolată la peste 600 de kilometri de restul țării.

Dacă Rusia va fi cuprinsă de haos, China ar putea interveni pentru a-și recupera teritoriile vaste din bazinul râului Amur pe care Romanovii le-au luat din curtea dinastiei Qing. Japonia ar putea să își revendice cu forța Teritoriile de Nord, pe care rușii le numesc Kurilele de sud și Insula Sahalin – poate chiar și o parte din zona continentală a Orientului Îndepărtat rusesc. Finlandezii ar putea să își recupereze partea din peninsula Karelia pe care au controlat-o cândva. Astfel de acțiunii ar putea declanșa o prăbușire generală sau ar putea avea efectul opus – o mobilizare în masă a Rusiei.

Drumul bifurcat al Rusiei

Viitorul Rusiei se bifurcă: una dintre căi reprezintă o coborâre riscantă și mai adânc în brațele Chinei, cealaltă, o întoarcere cu foarte puține șanse de reușită spre Europa. Pentru ca Rusia să beneficieze de pe urma ambelor opțiuni în același timp – să îndure ca o mare putere cu o nouă economie dinamică, nefiind nevoită să cedeze în fața Occidentului și nici să devină un vasal permanent al Chinei, să domine regiunea Eurasiatică și să pună bazele unei ordini mondiale în care autoritarismul și prădarea altor țări sunt tolerate – ar necesita niște schimbări profunde care depășesc cu mult capacitatea Rusiei de a le implementa.

În cazul (foarte probabil) în care Rusia nu devine o nouă Franța prea curând, venirea la putere a unui naționalist rus care recunoaște prețul pe termen lung pe care țara îl plătește pentru postura anti-Occidentală dusă la extrem rămâne calea cea mai probabilă înspre o Rusie care își poate găsi un loc stabil pe plan internațional, potrivit Foreign Affairs.

În viitorul apropiat, un pas în această direcție ar fi oprirea războiului în Ucraina în condiții care sunt favorabile Kievului: un armistițiu în care teritoriile anexate nu capătă recunoaștere legală și în care nu este încălcat dreptul Ucrainei de a adera la NATO, UE sau orice altă organizație internațională care vrea să o primească drept membru.

scroll to top