Vești bune din economie. Ce se întâmplă cu veniturile publice și cu deficitul bugetar?


Autor:    -  
sky, freedom, happiness
Fotografie de Fotorech pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Cu toată criza politică actuală, care pare că de semne de rezolvare, economia își vede de treabă și ne livrează vești bune. Premierul Florin Cîţu a declarat că veniturile la buget sunt mai mari decât cele estimate, ceea ce înseamnă că guvernul se aşteaptă la un deficit bugetar mai mic decât 7% anul acesta.

“Avem câteva veşti foarte bune în această perioadă în ceea ce priveşte economia. (…) Partea bună este că veniturile la buget sunt mai mari decât cele estimate, ceea ce înseamnă că ne aşteptăm, anul acesta, la un deficit bugetar mai mic decât cel pe care l-am estimat la începutul anului, adică să fie mai mic decât 7%, este ţinta pe care merg eu acum, un deficit mai mic decât 7%”, a detaliat premierul.

Potrivit afirmațiilor sale, ”ceea ce vă spun că va fi foarte apreciat de către investitorii instituţionali, de instituţiile internaţionale şi va creşte încrederea în acest guvern”.

Anterior, premierul Florin Cîţu afirmase că economia se află pe o direcţie de „creştere economică sustenabilă”, după ce FMI a anunțat o creștere economică previzionată de 6% din PIB pentru România în 2021.

Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit semnificativ estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze în acest an un avans de 6%, iar în Europa va fi devansată doar de Spania, cu o creştere economică de 6,4%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”,


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!