Vine ceva? China își ambalează fără precedent motorul economiei și își impulsionează exporturile
Ceva ce se întâmplă în China, iar asta va afecta întreaga lume. Economia Chinei îşi ambalează motoarele pentru export, în ciuda problemelor interne.
Exporturile din fabricile Chinei au cunoscut o creștere mult mai rapidă decât anticipau majoritatea. E bine pentru China și rău pentru noi pentru că aceasta creștere a producutiei pune în pericol locurile de muncă.
Pentru că produsele fabricate nu iau drumul pieței interne, ci merg la export, anunță TVR Info.
De la oțel și mașini la electronice și panouri solare, fabricile chineze găsesc tot mai mulți cumpărători în străinătate. Exporturile chineze, măsurate în dolari, au crescut cu 7% în ianuarie și februarie față de anul anterior.
China are nevoie de aceasta cerere globală în continuă creștere ca să compenseze declinul în construcția și amenajarea apartamentelor, care a fost un motor important al economiei. Însă, așa cum spuneam, boom-ul chinez produce deja îngrijorare.
Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a anunțat planuri de impunere a tarifelor pentru toate mașinile electrice provenite din China. Acest pas vine în urma descoperirii unor „dovezi substanțiale” că guvernul chinez a subvenționat ilegal aceste exporturi, deși China neagă aceste acuzații.
Nivelul exact al tarifelor urmează să fie stabilit în vara această, iar acestea se vor aplica tuturor mașinilor electrice importate începând cu 7 martie. China este deja cel mai mare producător mondial de bunuri manufacturate, depășind Statele Unite, Germania, Japonia și Coreea de Sud la un loc, conform datelor Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială și citate de New York Times.
Și nu doar Uniunea Europeană reacționează. India a anunțat, în septembrie anul trecut, planuri de a impune tarife mari asupra oțelului chinezesc.
Turcia s-a plâns că China trimite exporturi neconcurențiale, cumpărând în schimb puțin. Administrația Biden, menținând tarifele impuse de fostul președinte Donald J. Trump, a impus restricții tot mai mari asupra exporturilor americane de tehnologie avansată.
China însă își vede neabătută de drum. Cum? Prin prețuri mici. În plus, China a găsit modalități de a evita unele tarife. Componentele chineze sunt trimise în țări precum Vietnam, Malaezia și Mexic în cantități crescute. Aceste țări prelucrează apoi mărfurile astfel încât să fie considerate produsele lor proprii și nu produse chinezești, ceea ce permite acestor mărfuri să fie expediate către Statele Unite și Uniunea Europeană fără sau cu tarife reduse.
De menționat că, Europa va introduce curând o taxă pe importuri bazată pe cantitatea de dioxid de carbon emisă în timpul procesului de fabricație, cunoscută sub numele de Mecanismul de Ajustare a Frontierei de Carbon.
Această taxă va afecta în mare parte importurile care vin direct sau indirect din China, deoarece majoritatea energiei electrice din China este generată prin arderea cărbunelui, o sursă intens poluantă de energie. Și mai este ceva de spus, pe lângă creșterea exporturilor, China a redus sau a stopat cumpărarea multor produse manufacturate occidentale ca parte a măsurilor sale de securitate națională și dezvoltare economică.