Zi neagră pentru români. Planul austerității, pe masa Guvernului. Vine impozitarea progresivă?
În câteva ore aflăm ce se întâmplă cu banii românilor. Mai exact, ministrul Finanțelor anunță măsurile de austeritate. Adrian Câciu urmează să prezinte în coaliția de guvernare ordonanța prin care se vor reduce semnificativ cheltuielile de la bugetul de stat. Documentul va fi adoptat ulterior într-o ședință de Guvern.
Trebuie acoperiți 20 de miliarde de lei, gaura din buget. Înghețarea salariilor bugetarilor și blocarea angajărilor la stat sunt printre masuri. Însă vom avea și creșteri de taxe și impozite.
Gaura din Bugetul de Stat pare că va fi acoperită prin următoarele măsuri economice:
– blocarea angajărilor la stat – 15 mai
– înghețarea salariilor bugetarilor – 15 mai
– economii în instituțiile statului (bunuri și servicii)
– interzicere cumul pensie – salariu
– îmbunătățirea nivelului de colectare a taxelor și a impozitelor
– supraimpozitarea pensiilor speciale
– supraimpozitarea salariilor mai mari decât cel al președintelui
– impozitare progresivă
– maximum 20% din salariu pentru sporurile bugetarilor.









