Colosul austriac OMV Petrom se împiedică de buturuga Boțești. Victorie mare a localnicilor
Victorie uriașă a localnicilor din comuna argeșeană Boțești, în lupta cu gigantul OMV-Petrom privind un proiect de depozitare subterană a bioxidului de carbon în zonă. Oamenii au reușit să-i convingă pe consilierii locali să revină asupra acordului inițial acordat companiei austriece, iar marți Consiliul Local a votat o rezoluție prin care a anulat proiectul.
Jurnalista Anca Alexandrescu de la Realitatea Plus a prezentat schimbul de corespondență dintre OMV si autoritățile locale, prin care compania a anunțat imediat că renunță și la reabilitatea unor poduri.
În sfârșit, in urma ieșirii in strada a sătenilor din com. Boțești jud.Argeș, intrigați de proiectul OMV-Petrom prin care urma să se depoziteze bioxid de carbon în subteranul satului, Primăria a trimis un mail către OMV-Petrom prin care anunță că, în urma votului din Consiliul Local, proiectul nu se va mai realiza, a scris și Maria Dinu, localinică de la care a pornit seria de dezvăluiri ce au dus la anularea contractului cu OMV.
“Prin prezenta vă comunicăm faptul că în urma decizie consiliului local din 28 martie s-a procedat la revocarea HCL nr….. si HCL nr…(…) În urma consultării publice din 25 martie am ajuns la concluzia că locuitorii din Boțești nu doresc nicio intervenție asupra subsolului din raza comunei”, a fost răspunsul transmis, marți, 28 martie, de către C.L. Boțești.
Într-o primă scrisoare, compania transmite că înțelege îngrijorarea comunității locale și subliniază interesul OMV Petrom de a avea relații bune cu oamenii. Compania transmite că este gata să răspundă sătenilor și propune “o perioadă de reflexie” pentru ambele tabere.
Într-o altă comunicare, OMV Petrom notifică primăria că, în urma “informațiilor false circulate în spațiul public cu privire la contract, vă transmitem că nu mai vrem să mergem înainte cu reabilitatea podurilor (în contul obținerii acordului pentru lucrările solicitate, compania promitea să repare și 2 poduri din zonă – N.R.)”.
Depozit onshore de CO2? Nicăieri în lume!
De câteva săptămâni, Anca Alexandrescu a prezentat la Realitatea PLUS, dovezi potrivit cărora, la Boțești, în Argeș, austriecii de la OMV vor să facă un depozit de stocare a dioxidului de carbon, cel mai mare din Europa.
OMV dorea sa facă cel mai mare depozit de dioxid de carbon din Europa. Primarul de acolo a semnat fara acordul cetatenilor. Dar se pare că nu exista nicaieri in Europa onshore, doar offshore (depozite de CO2).
Specialistul în energie Dian Popescu a menționat pentru Realitatea Plus că
„Norvegia are de mai demult. Ca să depozitezi cantități de carbon in zacaminte goale de gaze, inchise, după ce ai bagat la 1800-2000, carbonul nu pleaca prin fisuri, s-a incercat, si nicaieri in lume nu exista onshore, adica pe pământ, sunt in Norvegia la sute de km distanta de localitati foste zacaminte de gaze. Nicaieri in lume, nu numai în România. Intr-adevar ei vor sa ia niste fonduri europene (localnicii, primăria din Boțești, n.r.). Dar unde este afacerea?”.
Lobby OMV pentru a promova o lege în România privind transportul CO2
Dian Popescu a explicat că un astfel de depozit de stocare în pământ, subteran nu a fost construit de nimeni, în nicio regiune din lume.
„Bulgaria vrea sa faca un asemenea depozit de CO2, offshore, nu onshore, nu in interiorul localităților, pentru că nu avem inca experientă. Un prieten de-al meu, director al unei companii energetice de stat in România, a fost chemat sa vada cum bagă în pamant americanii dioxid de carbon de la termocentralele lor. I-au prezentat pe monitoare, frumos, cum se extrage de la coșuri si cum se bagă în zăcământ (în pământ, n.r.). Omul a zis: Vreau sa vad instalatia. I s-a zis: este în alt stat. Bine, mergem acolo s-o văd. Nu l-au dus, in afara de poze pe calculator, nu. A venit in România si a zis: nu facem, nu face nici America. Era vorba de introducerea CO2 în zacamintele din Gorj, voiau sa vina cu o firma de afara si să injecteze aici. Aici (în Boțești, n.r.) este vorba de un zacamant vechi de gaze care este scos, si OMV vrea sa faca un proiect acolo. Primarul (din Boțești, n.r.), care a auzit ca ia si fonduri europene sa bage CO2 in acel zacamant gol nu a stiut, nici consilierii, că nu se face nicăieri în lume. În primul rând nu avem lege nici pentru transportul dioxidului de carbon dintr-o parrte în alta, și asta a rămas în sarcina ANRE, ANRM trebuia să promoveze o lege în acest sens și nu a promovat-o. Dar OMV știe clar că va promova această lege în România”, a avertizat Dian Popescu.
În cele din urmă localnicii, conduși de o doamnă curajoasă și bătăioasă pe nume Maria Dinu, au reușit în postura lui David să învingă colosul Goliath reprezentat de OMV și interesele lor dubioase.









