Amenzile de circulație vor fi mai mari din 2024
Amenzile de circulație vor fi mai mari de anul viitor. Potrivit reglementărilor, majorarea punctului de amendă ar urma să fie de sută la sută, dar Ministerul de Interne propune modificarea formulei de calcul, astfel încât majorarea să fie de numai 15%.
Acum, punctul de amendă este 10 la sută din salariul minim brut pe economie care a fost în anul 2017: adică 145 de lei. Salariul minim a tot crescut, dar pentru amenzi, autoritățile au apelat la ordonanțe de urgență și nu au schimbat valoarea punctului de amendă în ultimii 6 ani, potrivit stiri.tvr.ro.
Fără plafonare, potrivit reglementărilor, un punct de amendă ar fi fost acum de 330 de lei. Ministerul de Interne propune însă din nou modificarea formulei de calcul. Procentul să fie de 5 al sută în loc de 10 la sută din salariul minim. Astfel că, de la 1 ianuarie 2024, punctul de amendă devine 165 de lei.
Amenzile nu îi sperie pe şoferii teribilişti, spun specialiștii în condus preventiv, şi nici cele mărite nu vor avea un impact semnificativ pe şoselele din România.
Specialiștii mai atrag atenția și asupra faptului că șofatul presupune anumite calități, ca oricare altă îndeletnicire și din păcate foarte mulți dintre cei care obțin permisul de conducere nu le au. Mai mult, de la un an la altul condițiile de trafic se schimbă, iar participanții ar trebui să se adapteze continuu pentru a nu se pune în pericol pe ei sau pe ceilalți.









