Este Europa în stare să facă față singură în fața amenințării Rusiei? În curând, vom afla răspunsul
O administrație americană condusă de duo-ul Donald Trump & JD Vance va face ca orientarea politicii externe a Statelor Unite să se calibreze mai pregnant înspre întărirea pivotului indo-pacific, iar Europa ar putea fi obligată să se bazeze doar pe forțele proprii în încercarea de a face față agresivității în creștere a Rusiei. Este principala teză de la care pleacă o analiză alarmantă a efectelor posibile ale alegerilor prezidențiale din SUA, realizată de Samuel Ramani, cercetător la Royal United Services Institute (RUSI), un grup de reflecție britanic specializat în politici de securitate.
Textul, intitulat ”Este timpul ca Europa să intre în panică” și redat integral mai jos, a fost publicat în ediția de miercuri a ziarelor britanice The Telegraph (subl. n.).
”Dacă nu sunau deja, decizia lui Donald Trump de a-l alege pe senatorul de Ohio JD Vance drept partener în tandemul de candidatură la președinția SUA ar trebui deja să fie trase semnale serioase de alarmă în Europa cu privire la viitorul rol defensiv al Americii pe Bătrânul Continent.
Este cel mai clar indiciu de până acum că tandemul va adopta o politică de tipul ”America în primul rând, Europa în ultimul rând”, care va avea ramificații majore atât pentru conflictul din Ucraina, cât și viitorul securității occidentale.
Noul candidat al lui Trump nu este nici pe departe un ”uliu” militarist: pe când Rusia se pregătea să invadeze Ucraina, în februarie 2022, non-conformistul senator de Ohio spunea:
”Trebuie să fiu sincer cu tine, chiar nu-mi pasă cu adevărat ce se întâmplă cu Ucraina, orice s-ar întâmpla!”
De atunci, în afară de a îndemna Ucraina să-și tempereze rezistența și să negocieze cu Rusia, Vance a criticat faptul că Europa și NATO se bazează excesiv pe umbrela de securitate a SUA.
Scurt pe doi, sub o administrație Trump-Vance, există o șansă foarte reală ca Europa să riscă să facă față de una singură împotriva amenințării ruse.
Dacă a fost vreodată vreun moment pentru a intra în panică, acela este chiar acum!
La urma urmei, sunt deja multe luni de când țările din flancul estic al Europei – precum Polonia sau Estonia – au avertizat cu privire la perspectiva unui război mai direct cu Rusia în termen de doi până la trei ani, în funcție de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Ideea lor – prea des ignorată – este că obiectivul cheie al Rusiei pe termen lung este erodarea și, în cele din urmă, distrugerea ideii că Articolul 5 din Tratatul NATO este ”beton”, producând astfel o irelevanță strategică a alianței.
Aceștia mai subliniază că, de îndată ce războiul din Ucraina se va încheia, cel mai probabil în urma unui soi de negociere, mai degrabă decât cu o victorie totală pentru Kiev, armatele mobilizate de Rusia ar putea fi îndreptate în altă parte.
În ciuda eforturilor militare ale Rusiei în Ucraina, ideea conform căreia Articolul 5 nu este decât o cacealma a câștigat o acceptare pe scară largă la Moscova.
La urma urmei, există multe moduri prin care Rusia poate testa Articolul 5 fără a lansa un război convențional la scară largă.
De pildă: opiniile revanșarde ale Rusiei asupra granițelor Mării Baltice ar putea inspira agresiune maritimă; atacurile teroriste ușor de negat și greu de atribuit clar, precum și atacurile cibernetice asupra infrastructurii critice sunt plauzibile; ar putea fi luat în considerare și un atac militar la scară mică asupra țărilor baltice sau asupra Insulei Gotland, care aparține Suediei.
Dacă America sau orice țară ar pune la îndoială doctrina Articolului 5 în aceste cazuri, atunci asta ar da Rusiei undă verde pentru a-și continua demersurile, până când va putea destabiliza fatal mai multe națiuni, cred unii lideri.
Din păcate, unele capitale europene se află încă în faza de negare cu privire la dorința Rusiei de a testa Articolul 5 al NATO – incapabile să înțeleagă nuanțele modului în care poți testa apa din mare fără să te bagi cu totul înăuntru. Aceștia încă mai au amintiri somnolente despre relativa stabilitate din timpul primului mandat al lui Trump.
Sunt însă iluzii ale Europei, iar lipsa de consens cu privire la ”riscurile de escaladare” acceptabile cu Rusia este, la rândul său, îngrijorătoare. Aceasta nu este o abordare care să proiectează ideea de forță, iar, fără sprijinul SUA, aceste diviziuni ar putea cu siguranță să se agraveze și să paralizeze răspunsul Europei la o provocare rusească în privința Articolului 5.
În esență, Europa este încă nepregătită din punct de vedere psihologic pentru a face față singură.
Tabloul pregătirii pentru luptă este la fel de sumbru. De pildă, Germania.
Deși cancelarul Olaf Scholz a înființat a unui fond special de 100 de miliarde de euro pentru achiziționarea de arme moderne, comisarul parlamentar pentru forțele armate germane, Eva Hogl, a deplâns recent faptul că Bundeswehr are ”prea puțin din toate”.
Deși Hogl a declarat că și-ar dori ca armata Germaniei să își crească efectivele de la 181.000 de militari la 203.000, numărul acestora s-a chiar împuținat în 2023, cu 1.537 de militari.
Probleme similare afectează forțele armate britanice.
În februarie, Comisia de Apărare a Camerei Comunelor a fost avertizată că lipsa de personal și de echipamente de război vor epuiza capacitățile militare ale Marii Britanii după doar două luni de război.
Producătorul de armament Northrop Grumann a avertizat recent că apărarea antiaeriană a Marii Britanii este ”extrem de limitată, până la punctul de a fi neglijabilă”.
Baza industrială de apărare a Europei nu este nici ea pregătită să se descurce singură, fără America.
Luna trecută, comisarul UE pentru piața internă Thierry Breton a anunțat că UE va produce 1,7 milioane de obuze de 155 mm în 2024. Experții din industria europeană de armament au avertizat că producția reală a UE va fi probabil la o treime din această țintă, iar aceste estimări sunt, probabil, corecte. De altfel, UE și-a atins doar 30% din obiectivul de livrare a obuzelor promise către Ucraina pentru martie 2024, de un milion de bucăți. O tendință alarmantă, în condițiile în care Rusia produce între 2,5 și 5 milioane de obuze pe an și poate importa nenumărate altele din Bielorusia și Coreea de Nord.
Ce ni se dezvăluie este, deci, într-adevăr, o imagine posomorâtă. Ca atare, acum este momentul să injectăm un sentiment vital de urgență în procesul de luare a deciziilor în Europa.
Cheltuielile pentru apărare ale continentului cresc încet. În februarie, secretarul general în exercițiu al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că membrii europeni ai alianței vor cheltui cumulat 380 de miliarde de dolari pentru apărare în 2024, în semnificativă creștere.
Polonia chiar plănuiește să-și majoreze bugetul pentru apărare la 5% din PIB în 2025, iar ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, se gândește la o cheltuială militară de 3,5% din PIB.
Strategia Industriei Apărării Europene adoptată de UE ajută și ea guvernele să preia producția de armament de la companiile civile, în caz de urgență, și relaxează reglementările privind vânzările de arme din țări terțe.
Reformarea structurilor de comandă, cum ar fi integrarea de către Germania a structurilor care supraveghează desfășurările interne și externe într-un nou comandament central, sunt încurajatoare, la fel ca și numirea la Bruxelles a unor ”ulii” cu cap limpede, precum fostul premier al Estoniei, Kaja Kallas, în funcția de șefă a diplomației UE.
Dar, având în vedere amploarea neglijării sectorului militar după încheierea Războiului Rece, trebuie făcut mult, mult mai mult decât atât.
Dacă în primul mandat al său Trump a furnizat Ucrainei arme letale și a folosit doar pe post de sperietoare pentru europeni amenințarea retragerii SUA din NATO, pentru a-i convinge să își crească cheltuielile pentru apărare, al doilea mandat ar fi cu totul diferit.
JD Vance nu a făcut vreun secret din convingerea sa că resursele militare ale SUA ar trebui să fie redirecționate prioritar către regiunea Indo-Pacifică și este mai dedicat unei amprente militare a SUA în Orientul Mijlociu, decât uneia în Europa. Este adevărat că președintele Camerei Reprezentanților Mike Johnson și mulți dintre colegii lui gândesc diferit, dar e puțin probabil ca ei să se apuce să torpileze o poziție comună a tandemului Trump-Vance.
Pe măsură ce statutul de lider al lui Trump se fortifică, Europa trebuie să devină tot mai mult de sine stătătoare. Nu doar de dragul Ucrainei, ci de dragul întregului continent. Deja ieri era prea târziu!”








