Audi ia în calcul ideea de a construi o uzină în SUA pentru a contracara taxele impuse de Trump
Audi se gândește serios la ideea de a construi o uzină în Statele Unite pentru a contracara taxele președintelui american Donald Trump, informează Automarket.
De mai mulți ani, Audi jonglează cu ideea de a avea o uzină în Statele Unite pentru a crește vânzările sale pe această piață. Până în prezent, Audi nu are nicio uzină proprie în această țară, însă acest lucru s-ar putea schimba în viitorul apropiat.
Taxele vamale anunțate de președintele american Donald Trump mai devreme în acest an afectează mai ales producătorii europeni, în încercarea de a-i încuraja pe americani să cumpere mai multe mașini produse în Statele Unite. Pentru a contracara aceste taxe, marca de la Ingolstadt se află în discuții cu privire la inaugurarea unei uzine în această țară.
Potrivit unor informații neoficiale, Audi ar urma să producă mașini în 3 fabrici deținute de Grupul Volkswagen în Statele Unite, pe lângă planul de a avea și propria sa uzină. O decizie în acest scop ar urma să fie luată până la finalul acestui an, potrivit spuselor unui oficial al mărcii. În prezent, Audi are doar o singură uzină pe continentul nord-american, mai exact în Mexic, la San Jose Chiapa.









