Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe toți indicii ședința de tranzacționare de vineri, cu un rulaj total de 133,34 milioane de lei (26,20 milioane de euro).
Rulajul total de vineri reprezintă o scădere față de valoarea consemnată în ședința precedentă, respectiv 147,86 milioane de lei (29,06 milioane de euro), potrivit Agerpres.
Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,94%, până la 25.730,88 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la Bursă, a închis cu o creștere de 1,90%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a închis pe plus cu 1,71%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a înregistrat o apreciere de 2,13%.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creștere de 1,80%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a crescut cu 0,41%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, a închis în creștere cu 0,01%.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacții de 31,87 milioane de lei, urmate de acțiunile OMV Petrom – 16,5 milioane lei, și de cele ale Fondului Deschis de Investiții ETF BET Patria-Tradeville – 10,47 milioane de lei, mai transmite sursa citată.







![el-venizelos-ath-airport-aviation-photographyryanair-boeing-737-800-stockpack-unsplash.jpg EL. VENIZELOS [ATH] Airport aviation photography.Ryanair Boeing 737-800](https://www.afaceri.news/wp-content/uploads/2021/02/el-venizelos-ath-airport-aviation-photographyryanair-boeing-737-800-stockpack-unsplash-180x180.jpg)

