Nicușor Dan: România a redus deficitul bugetar și a revenit pe creștere economică
România și-a redus consistent anul trecut deficitul bugetar și a avut o ușoară creștere economică, a spus președintele Nicușor Dan.
Au fost măsuri dureroase, dar care au dat rezultatele așteptate, a mai afirmat șeful statului. El a mai declarat la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditate, în București, că obiectivul principal pentru acest an și pentru 2027 este relansarea economică, relatează Rador.
Președintele Nicușor Dan a afirmat că România se află la începutul unui proces profund de reconciliere națională în cadrul societății, dar și de reconsolidare a echilibrului dintre puteri. El a amintit că întărirea statului de drept și lupta anticorupție sunt priorități ale mandatului său, incluse în noua Strategie națională de apărare a țării. Șeful statului a mai precizat că imperativele anului care a trecut au fost asigurarea unei stabilități politice și guvernamentale și nevoia urgentă de redresare financiară.
Nicușor Dan:
Au fost niște măsuri dureroase, care au fost obligatoriu a fi luate într-un termen extrem de scurt, iar aceste măsuri, la nivel macroeconomic, au dat rezultatele așteptate. România a reușit să încheie anul 2025 cu o reducere consistentă a deficitului și cu o ușoară creștere economică. Relansarea economică, acesta este unul din obiectivele pentru 2026 și 2027.
În opinia președintelui Nicușor Dan, un mediu politic mai bun va oferi predictibilitate, inclusiv partenerilor străini, stimulând cooperarea politică, investițiile și comerțul internațional.








