Parlamentul francez aprobă interzicerea accesului pe reţelele sociale pentru minorii sub 15 ani
Parlamentul francez a aprobat interzicerea accesului pe reţelele sociale pentru minorii sub 15 ani, adoptând o lege ce reprezintă o premieră în Europa. Astfel de măsuri au fost anunțate de mai multe țări, însă Franța este prima care le-a adoptat.
Parlamentul francez interzice accesul minorilor pe rețele sociale
Dezbaterile publice pe acest subiect durează de mai multe luni în Franța, fiind aduse argumente de ambele părți. În cele din urmă, Parlamentul francez a adoptat propunerea de lege care vizează „protejarea minorilor împotriva riscurilor la care îi expune utilizarea reţelelor sociale”. Concret, principala reglementare constă în interzicerea reţelelor sociale pentru minorii sub 15 ani.
Votul dat face ca Franţa să fie prima ţară din Europa care adoptă o astfel de reglementare, care a fost susținută de preşedintele Emmanuel Macron, relatează Le Figaro.
În primă fază, Senatul a adoptat primul text rezultat din comisia mixtă paritară (CMP), cu 243 de voturi pentru şi 2 împotrivă. Ulterior, după câteva ore, Adunarea Naţională a urmat exemplul camerei superioare, astfel că legea a fost votată. Susținătorii proiectului apreciază că a fost un succes și consideră că proiectul trebuie implementat urgent.
Bruxelles-ul a prezentat în aprilie o aplicaţie europeană de verificare a vârstei utilizatorilor de pe rețelele sociale. Comisia Europeană nu a adoptat, însă, măsuri de prevenire care să vină în completarea acestei aplicaţii.
Ce conține legea adoptată de Franța
Textul adoptat de Parlamentul francez conține câteva articole relevante. Primul prevede că „accesul la un serviciu de reţele sociale online furnizat de o platformă online este interzis minorilor sub vârsta de cincisprezece ani”. Sunt exceptate enciclopediile online, precum Wikipedia, sau „platformele de dezvoltare şi partajare a software-ului liber sau a proiectelor digitale cu scop educaţional, cu sursă deschisă”.
În forma actuală, textul nu prevede nicio metodă de verificare a vârstei utilizatorilor. Responsabilitatea definirii unor astfel de proceduri revine platformelor digitale, precum Facebook sau TikTok.
Prin același act normativ a fost extinsă interdicţia privind utilizarea telefoanelor mobile la liceu. Inițial legea prevedea interdicția folosirii acestor dispozitive doar în şcolile primare şi gimnaziale. Cu toate acestea, regulamentul intern al instituţiei de învăţământ poate prevedea excepţii.
Legea adoptată de parlamentul francez va fi implementată rapid
Acum, guvernul intenționează să acționeze rapid pentru implementarea legii încă de la începutul anului școlar, în septembrie. Reglementările vor fi aplicate pentru conturile noi de pe reţelele sociale, în prima fază.
Ulterior, platformele online vor avea la dispoziție un termen de patru luni, până în ianuarie 2027, pentru a bloca accesul adolescenților la conturile create anterior.
Rămâne de văzut, de acum înainte, dacă interdicţia va fi aplicată în practică sau dacă principalii vizaţi vor găsi modalităţi de a o ocoli, concluzionează Le Figaro.









