Recentele proteste ale elevilor francezi se înscriu într-un val de revoltă mondială a tineretului
Furia elevilor francezi din ultimele săptămâni, se înscrie într-un val de revoltă mondială a tineretului, care nu mai suportă să fie tratat cu dispreț de către cei mai în vârstă, scrie The Irish Times, potrivit RFI România.
Mișcarea liceenilor care agită Franța s-a extins în Belgia, la începutul lunii octombrie, în special la Liège, unde câteva sute de tineri au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva creșterii tarifelor la transportul public în special, împotriva claselor supraaglomerate dar și a lipsei de materiale școlare. Forțele de ordine au reţinut aproape 200 de tineri dar au ripostat mai puţin violent decât omologii lor francezi.
Protestele din Franța și din Belgia fac, însă, parte, dintr-un val de proteste iniţiat de tineri, liceeni ori studenţi, şi care a cuprins întreaga lume, de câteva luni bune. Uniunea Studenților Europeni a numărat nu mai puţin de 54 de mobilizări pe întreg continentul între martie și mai, dintre care 14 au implicat mai multe orașe și campusuri, în special în Italia, unde aproximativ 50 de localități au fost scena unor manifestații în luna mai. Dar, unele dintre aceste mișcări durează de luni de zile, ba chiar de ani, observă The Irish Times.
Factorii declanșatori sunt multipli dar în mare parte este vorba de o frustrare legată de condițiile precare de învățământ și de sarcinile, tot mai multe, ce sunt impuse tinerilor. Nu este de mirare că o generaţie întreagă este exasperată şi se consideră oprimată sau disprețuită de lideri care nu o iau în serios și nu îi acordă prea multă atenție, sunt de părere jurnaliştii irlandezi care vorbesc şi de protestele din România unde, la finele lui septembrie, mii de elevi din toată țara mers la ore îmbrăcați în negru, în semn de protest împotriva unui proiect de lege prin care se vrea reintroducerea uniformei școlare.
În loc să le controleze ținuta vestimentară, guvernul ar face mai bine să abordeze problemele structurale ale sistemului școlar și să combată în mod concret sărăcia infantilă, au denunţat elevii români. The Irish Times menţionează în articol că în România nivelul de investiții în educație este în prezent unul dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.
În afara Europei, în India, noul partid satiric denumit Partidul Gândacilor, formaţiune născută din indignarea tineretului din această ţară, a devenit mai populară decât cea a premierului Narendra Modi. În luna mai, formaţiunea a lansat una dintre cele mai eficiente mobilizări studențești din ultimii ani, care a dus la demisia ministrului Educației, după ce au fost divulgate subiectele de examen, iar mai bine de 2 milioane de candidați au fost nevoiţi să susțină din nou examenul de admitere la medicină.
În iulie, o platformă online din India, Scroll titra:
manifestaţiile tinerilor din India sunt în realitate revolta unei generaţii întregi împotriva lui Modi. Iar în aceste prime zile de octombrie, mișcarea a revenit în acțiune pentru a se opune revizuirii listelor electorale, o reformă prin care milioane de indieni nu vor mai avea drept de vot. Sâmbătă, autorităţile au reţinut circa 2.000 de persoane pentru a împiedica o manifestaţie planificată pentru duminică, la New Delhi, neautorizată, dar prin intermediul căreia tinerii cer demisia preşedintelui comisiei electorale din India, Gyanesh Kumar.
Mai peste tot unde au avut loc aceste proteste, guvernele au răspuns cu violență
În februarie, un student în anul al doilea la stomatologie la o Universitate din Dakar, Senegal, a murit din cauza unor hemoragii interne, după ce polițiști au făcut o razie într-o cămin universitar. Studenții senegalezi protestau deoarece nu le-au fost plătite bursele, singura sursă de venit pentru mulți dintre ei, astfel că nu mai aveau mijloacele necesare pentru a se hrăni și a se caza. În urma protestelor, au fost închise mai multe cămine studențești iar unele asociaţii studenţeşti au fost suspendate.
În Europa, bugetele publice alocate educației au stagnat ori chiar au scăzut, de câțiva ani, chiar dacă un număr tot mai mare de elevi sunt încurajați să urmeze studii universitare. De partea sa, Uniunea Europeană are un obiectiv ambiţios şi doreşte ca până în 2030, 45 % dintre cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, să dețină o diplomă de învățământ superior.
Dar, până una alta, bugetele educaţiei s-au tot redus în Europa în timp ce au fost alocate bugete tot mai mari pentru apărare iar unele au reinstaurat serviciul militar sau intenționează să o facă. Iar astfel, notează The Irish Times, dacă incompetența diplomatică a liderilor îi va conduce pe tineri la război, toți acești tineri care au rămas închiși în casele lor pentru a-i proteja pe cei mai în vârstă în timpul pandemiei vor fi perfect antrenaţi să meargă să moară pentru ei.











