Cea mai spectaculoasă cursă F1! Lando Norris, aur pe ploaie, multiple depășiri, Mercedes campioni
Mercedes AMG Petronas câștigă Campionatul Constructorilor 2026 de Formula 1, iar Lando Norris se impune pe ploaie la São Paulo în Brazilia, un circuit pe care a câștigat și anul trecut, iar în ultimele trei participări a bifat pole position. Echipa germană Mercedesîși asigură titlul cu o cursă înainte de final, într-un Mare Premiu al Braziliei marcat de schimbări meteo, însă fără incidente notabile care să impună intrarea vreunui safety car (mașină de intervenție).
Lando Norris (McLaren) a câștigat Marele Premiu al Braziliei, a treia victorie a sa în acest sezon, după ce a plecat din pole position și a învins la 14,6 secunde. Cursa de 71 de tururi, desfășurată pe circuitul Interlagos, a început pe umed, s-a uscat apoi, iar spre final a fost afectată de o nouă ploaie.
Max Verstappen (Red Bull) a urcat pe locul al doilea după ce a plecat de pe locul 21 pe grilă, iar coechipierul său Isack Hadjar a completat podiumul, într-un dublu podium pentru Red Bull. Asta după ce francezul a făcut schimb de poziții cu Verstappen la cererea echipei sale, care spera ca olandezul să-l prindă din urmă pe Norris. Cu toate că multiplul campion mondial nu a ținut pasul cu britanicul de la McLaren și în ciuda insistențelor lui Hadjar de a primi locul înapoi, echipa s-a lăsat neînduplecată și i-a protejat locul 2 lui Max. Care a mai câștigat astfel 3 puncte suplimentare prin această mișcare de echipă în lupta pentru locul 2 mondial pe care olandezul o duce în acest an cu eternul rival Lewis Hamilton.
Pentru Mercedes, rezultatul a fost suficient pentru titlul la constructori. George Russell a terminat pe locul patru și Kimi Antonelli pe cinci. Antonelli a condus la început, dar a avut două scăpări de sub control a mașinii, de care s-a plâns atât el, cât și colegul său George Russell. Aceștia au sesizat probleme de suspensie și direcție imediat după schimburile de pneuri.
Echipa încheie astfel sezonul 2026 în fruntea clasamentului pe echipe. La jumătatea sezonului, în iulie, Mercedes conducea deja detașat: 379 de puncte, față de 307 pentru Ferrari și 220 pentru McLaren.
În completarea clasamentului cursei din Sao Paolo, Oscar Piastri (McLaren) a terminat pe șase, urmat de Charles Leclerc, care a reușit o depășire in extremis, în ultimele viraje, în fața unui excelent Liam Lawson, rămas, din păcate, fără contract pentru sezonul următor. Poate această cursă curajoasă a australianului să-i permită prinderea unui post de pilot și pentru anul viitor
Lewis Hamilton a încheiat pe locul nouă la a 400-a sa cursă de Formula 1, după ce a plecat de pe locul 20. Favoritul local brazilian Rafael Camara a debutat în F1 cu Haas și a terminat pe 20, iar pentru acest an el i-a luat locul lui Esteban Ocon, plecat cu scandal de la echipă după un clinci, s-ar spune inclusiv fizic, cu managerul echipei. În timpul antrenamentelor pentru Marele Premiu al orașului Mexico City, Ocon a avut o dispută aprinsă prin radio cu inginerul său de cursă, Laura Müller. Situația a degenerat într-un conflict serios, în culise, cu șeful echipei, Ayao Komatsu. Deși Ocon a negat informațiile privind un altercație fizică, echipa Haas a luat decizia de a-l retrage din mașină la jumătatea weekendului și de a-l schimba definitiv de la volanul monopostului Haas.
Ce înseamnă titlul la constructori?
Titlul la constructori este cel care contează cel mai mult în plan financiar, pentru că poziția finală a echipei în clasament influențează partea din fondul de premii pe care o primește de la Formula 1. Totodată, ea întărește valoarea comercială a echipei în fața sponsorilor și partenerilor.
Așadar, titlul la constructori completează pentru Mercedes un an excepțional. Andrea Kimi Antonelli a devenit pe 1 noiembrie cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după un loc trei la Marele Premiu al Mexicului. Avea 20 de ani și 68 de zile. Este primul italian campion la piloți de la Alberto Ascari, în 1953. Iar titlul venise cu patru curse înainte de final.
Suntem publicație economică, așa că sunt de reținut următoarele aspecte financiare:
1. Titlul la piloți nu aduce bani direct. Dacă un pilot câștigă campionatul, nici el, nici echipa nu primesc nimic din partea proprietarului Formulei 1, Liberty Media. Banii vin din clasamentul constructorilor: tot fondul de premii se plătește echipelor, iar piloții nu primesc premii oficiale, ci bonusuri negociate cu echipa.
2. Fondul de premii se calculează din veniturile F1. Fondul este format din 50% din veniturile comerciale ale Formulei 1 pentru fiecare sezon. O estimare publicată în prima parte a anului arăta că fondul de la începutul lui 2026 ar putea ajunge la aproximativ 1,6 miliarde de dolari, din cele 3,9 miliarde de dolari venituri F1 din 2025.
3. Mercedes încasează abia în 2027. Premiile se plătesc pe baza clasamentului din anul precedent. Câștigarea titlului în 2026 va conta deci în plata din 2027. Cu cât veniturile Liberty Media cresc, cu atât plata este mai mare.
4. Ordinea de mărime. Estimările diferă, dar dau o idee. Pentru 2026, o estimare prezenta 140 de milioane de dolari pentru locul întâi, 131 de milioane pentru locul doi și 122 de milioane pentru locul trei. Pentru 2025, McLaren a încasat aproximativ 175 de milioane de dolari doar din acest fond. Alte surse vorbesc de aproximativ 147 de milioane de dolari din partea de performanță. În total, o echipă campioană poate depăși 275 de milioane de dolari, dacă se adaugă și sumele din Acordul Concorde. Aceasta a fost estimarea pentru Ferrari într-un scenariu de titlu.
5. Bonusurile de longevitate. Mercedes are avantaj și în afara clasamentului anului: există plăți bazate pe performanța din ultimii zece ani, din care Mercedes încă beneficiază datorită dominației din era hibridă.
6. Efectul asupra sponsorilor. Banii din F1 nu acoperă singuri veniturile echipelor de top, deoarece sponsorizările sunt foarte valoroase pentru echipele de Formula 1. Așa că un sezon cu ambele titluri întărește poziția de negociere a echipei cu sponsorii și partenerii.
Câte curse vom mai avea, de fapt, în acest sezon?
Ce va urma în acest sezon? O cursă sigură, peste două săptămâni, la Las Vegas. Și încă două curse incerte momentan din cauza situației nesigure generate de războiul din Orientul Apropiat.
Pe 3 octombrie, în Malaysia, Stefano Domenicali, directorul general al F1, a confirmat că Qatarul pe 29 noiembrie și Abu Dhabi pe 6 decembrie rămân ultimele două curse ale sezonului. Peste câteva zile, președintele FIA a spus același lucru: cele două curse vor avea loc, iar FIA nu își va trimite oamenii într-un loc pe care îl consideră riscant. Pentru Abu Dhabi, 99% din bilete erau deja vândute.
Războiul a afectat deja calendarul Formulei 1, care a anulat Marile Premii din Bahrain și Arabia Saudită din cauza atacurilor cu rachete iraniene. Cursa din Bahrain a fost reprogramată în Malaysia.
Pentru finalul de sezon, Imola a fost luat în calcul ca alternativă pentru Abu Dhabi. Pe 15 octombrie se raporta că atacurile cu rachete ale rebelilor houthi continuau în regiune, inclusiv asupra sediului Aramco, la aproximativ 160 km de circuitul Lusail.
Ce nu e clar
Un articol din 8 noiembrie, care citează GPblog, susține că decizia asupra cursei din Qatar și Abu Dhabi ar urma după alegerile din SUA, iar Imola ar avea termen până luni, 9 noiembrie, să afle dacă găzduiește finalul sezonului. Aceeași sursă spune că echipelor li s-ar fi spus în culise că nu vor trebui să meargă în Qatar și Abu Dhabi. Este un raport nepreluat de F1 sau FIA, care rămâne neconfirmat.
Concluzia: oficial, cursele sunt în calendar, dar există semnale contradictorii și o decizie de ultimă oră nu poate fi exclusă.
Ce mai contează în clasament? Locul doi la piloți se joacă încă. Max Verstappen, Red Bull Racing, are un avans de 18 puncte față de Lewis Hamilton de la Ferrari, deci, teoretic, ordinea se mai poate schimba. Iar la constructori, sunt doar 17 puncte între locul 3 deținut momentan de Red Bull și locul 4 McLaren. Așa că, și aici, locurile sunt matematic încă posibil să se schimbe.
Mai mult decât atât, fiecare punct câștigat în ultimele curse poate răsturna clasamente între piloți și constructori și în a doua partea a clasamentului, care, aparent, pentru fanii Formulei 1 nu este atât de atractivă. Dar pentru banii puși în joc, contează enorm. Un loc mai sus în clasamentul piloților sau al constructorilor înseamnă contracte de sponsorizare și publicitate mai însemnate în sezonul următor al Formulei 1.
Clasamentul constructorilor 2026
| Locul | Echipa | Puncte |
| 1 | Mercedes | 652 |
| 2 | Ferrari | 512 |
| 3 | Red Bull | 415 |
| 4 | McLaren | 398 |
| 5 | Racing Bulls | 112 |
| 6 | Alpine | 69 |
| 7 | Haas | 31 |
| 8 | Audi | 28 |
| 9 | Williams | 12 |
| 10 | Aston Martin | 7 |
| 11 | Cadillac | 0 |
Clasamentul piloților 2026
LOC – PILOT – ECHIPA – PUNCTE
1 Andrea Kimi Antonelli Mercedes 390
2 Max Verstappen Red Bull 279
3 George Russell Mercedes 262
4 Lewis Hamilton Ferrari 261
5 Charles Leclerc Ferrari 251
6 Lando Norris McLaren 246
7 Oscar Piastri McLaren 152
8 Isaac Hadjar Red Bull 122
9 Liam Lawson Racing Bulls 87
10 Pierre Gasly Alpine 42
11 Arvid Lindblad Racing Bulls 38
12 Franco Colapinto Alpine 27
13 Oliver Bearman Haas 23
14 Gabriel Bortoleto Audi 14
15 Nico Hulkenberg Audi 14
16 Esteban Ocon Haas 7
17 Fernando Alonso Aston Martin 7
18 Carlos Sainz Williams 7
19 Alexander Albon Williams 5
20 Yuki Tsunoda Racing Bulls 1
21 Ryo Hirakawa Haas 1
22 Lance Stroll Aston Martin 0
23 Valtteri Bottas Cadillac 0
24 Sergio Perez Cadillac 0
25 Rafael Câmara Haas 0
Urmează Marele Premiu al Statelor Unite la Las Vegas, care se desfășoară în weekendul 19–21 noiembrie.
Cursa de duminică este de fapt sâmbătă seara la ora locală, adică duminică dimineața devreme, 22 noiembrie, în Europa (ora 6 dimineața în România, cu sesiunea de calificări tot de la 6 dimineața, dar sâmbătă, 21 noiembrie).








