Legătura dintre etimologie și epidemiologie. Cum s-a păzit de COVID o comunitate, grație tabu-urilor
Se întâmpla cândva pe la începutul lunii martie.
Un pasager bolnav de Covid-19 a aterizat pe cel mai izolat aeroport comercial din lume, a coborât din avion în aerul lipicios al Insulei Paștelui și a infectat ulterior membrii comunității indigene Rapa Nui care trăiesc în micuța insulă vulcanică.

Coastă pe Insula Paștelui. Sursa foto: Francisco Javier Ramos Rosellon/Alamy.
O pată de 164 km pătrați în mijlocul vastului Ocean Pacific, asta este Insula Paștelui, teritoriu chilian renumit pentru cele 887 de statui antropice monolitice, cunoscute sub numele de moai. Dar, cu doar trei ventilatoare pentru care să deservească o populație de 7.750 de oameni, primarul insulei, Pedro Edmunds Paoa, a luat dificila decizie de a anula toate zborurile spre insulă începând cu 16 martie, încheind sezonul turistic 2020 înainte de a începe cu adevărat.
Ulterior, cazurile de Covid-19 de pe insulă au crescut la un maxim de 5 și, până la sfârșitul lunii aprilie, virusul fusese complet eradicat. Între timp, statul-metropolă, Chile, în partea sa continentală, suferea din cauza unora dintre cele mai explozive focare din lume.
Desigur că distanța uriașă de la Insula Paștelui până la cel mai apropiat țărm, 3.500 km până la coasta chiliană, a fost de mare ajutor. Dar Edmunds Paoa atribuie succesul insulei în eradicarea virusului unei alte măsuri-cheie de izolare: tapu, o tradiție antică polineziană transmisă de-a lungul generațiilor.
”Tapu este un ordin sacru pe care l-am primit pentru a ne proteja sănătatea, pentru a ne proteja viața, bătrânii și înțelepciunea antică”,
a explicat el.
”Este o formă de disciplină înrădăcinată în cultura polineziană, care are legătură cu restricțiile, dar și cu respectul.”
Primarul spune că atunci când a izolat și mai tare Insula Paștelui de lumea exterioară, locuitorii erau împărțiți între cei care aveau încredere în el și alții care erau convinși că decizia lui va pune pe butuci complet economia bazată pe turism.
”A trebuit să vin cu o modalitate de a ne uni, deoarece singurul dușman ne era virusul, iar singura modalitate de a-i face față era aceea de a aduce în discuție vechiul concept de tapu.”
Tapu este, în esență, un concept de grijă pentru sine și pentru ceilalți, care are la bază respectarea normelor naturii, cu restricții spirituale și anumite interdicții aplicabile tuturor. Lucrurile care sunt tapu trebuie lăsate în pace, nu pot și nu trebuie încercată rezolvarea lor, nu este bine să te amesteci în ceea ce le privește, iar, în unele cazuri, nu pot fi nici măcar discutate cu voce tare.
După ce a folosit cu succes tapu-ul ca formă de carantină în primele zile ale pandemiei, prin restricționarea circulației locuitorilor insulei, pentru a evita cât mai mult contactul social, autoritățile insulei au reînviat acum un alt principiu antic, umanga, un fel de clacă românească, adică prestarea de muncă reciprocă între vecini, pentru a le oferi insularilor un sentiment al unui scop comun.
Grație tapu și umanga, Insula Paștelui nu numai că a scăpat cu succes de molima care bântuie prin întreaga lume, ci a reușit să își reînvie practicile din trecut, cu ajutorul cărora își vor construi un viitor mai sustenabil.
Tabu-urile care salvează vieți
Tapu este practicat în diferite forme în toată Polinezia, din Noua Zeelandă până în Hawaii. Cele mai multe surse etimologice susțin că este conceptul care a dat în limba engleză cuvântul ”taboo”, de unde s-a răspândit ca neologism în majoritatea limbilor vorbite în Europa. Exploratorul britanic James Cook a menționat pentru prima dată conceptul după o expediție în Tonga, în 1777. În timp ce tapu este o poruncă divină, care controlează și restricționează accesul unei comunități la anumite persoane, locuri sau lucruri, cu potențiale consecințe cumplite pentru cei care încalcă regulile, noul cuvânt ajuns în limba engleză era folosit pentru a descrie anumite practici care sunt fie interzise, fie restricționate de cutumele sociale sau religioase.
Pe Insula Paștelui, respectul pe care îl au localnicii pentru siturile lor arheologice este un exemplu vizibil de tapu. Alte forme de tapu – inclusiv interdicții de pescuit în timpul sezonului de reproducere – s-au pierdut în ultimii 50 de ani, pe măsură ce insula s-a adaptat pentru a deveni mai atractivă pentru turiștii din întreaga lume.
”Încetul cu încetul, comunitatea a uitat aceste practici culturale străvechi, pe măsură ce procesul de modernizare venea peste ele”,
spune Edmunds Paoa.
”Pentru mine, această agendă materialistă este cel mai rău lucru care ni s-a întâmplat vreodată”.
Cine ar putea ști? Poate că vremurile s-ar putea schimba din nou, valul s-o ia înspre amonte, după luni de izolare extremă din cauza lipsei de turiști, cel puțin așa crede Carlos Edmunds Paoa, președintele Consiliului Înțelepților de pe insulă.
”Aceste concepte ale noastre, inclusiv tapu, sunt foarte importante pentru viața de zi cu zi de pe insulă, mai ales acum, că ne-am întors la vechiul sistem”,
a spus el.
”Bineînțeles, acest lucru nu este pe deplin posibil, dar traversăm acum acest proces de redescoperire, în care aflăm cât de important este să depășim obstacolele care ne ies în cale prin metodele pe care le-am folosit în trecut, înainte de a avea toate aceste bărci mari, fără avioane și fără conexiuni telefonice cu toată lumea exterioară.”
A locui într-un loc precum Insula Paștelui, a explicat el, este ca ”atunci când ești pe o barcă mică, cu un echipaj mic și trebuie să înveți cum să supraviețuiești doar cu lucrurile pe care le ai la îndemână”.
Da, atâta doar că Insula Paștelui este atât de puternic dependentă de Chile în privința hranei și a veniturilor, prin afluxul anual de 100.000 de turiști, încât nu a fost nevoie să funcționeze în paradigma supraviețuirii. În acest sens, pandemia a fost un soi de nesperată mană cerească, ajutând la revigorarea unui plan măreț, mai vechi, care are în vizor scopul de a face insula auto-sustenabilă și fără deșeuri până în 2030 folosind umanga.

Statui Moai, ctitorii antice ale populației indigene Rapa Nui. Sursa foto: Marko Stavric Photography/Getty Images.
Umanga, conceptul străvechi renăscut
Umanga este termenul care descrie sentimentul de colaborare pe care îl experimentează insularii atunci când se ajută reciproc, fără să aștepte nimic în schimb, pentru a susține comunitatea în ansamblu. Dacă cineva are mai mult decât vecinul, îl va împărți cu el. Dacă cineva știe lucruri pe care alții nu le știu, le va spune celorlalți. Dacă cineva este suficient de zdravăn și sănătos pentru a construi ceva, îi va oferi celuilalt o mână de ajutor. Toate acestea sunt exemple de umanga.
În forma sa modernă, umanga a fost readusă la viață ca un sistem de ocupare a forței de muncă numit ”Pro Empleo Rapa Nui”, care a integrat într-un sistem de muncă 700 de insulari, remunerându-i cu o sumă modestă.
”Pe vremuri, aici existau foarte puține resurse, așa că familiile – indiferent cine ar fi fost sau dacă ar fi plătite pentru aceasta – au ajutat întotdeauna, și asta facem acum și noi, cu toții”,
a explicat Nunú Fernández Paoa, care conduce programul Pro Empleo.
”Lucrăm cu toții laolaltă pentru a ne face insula mai frumoasă, pentru a-i ajuta pe oameni să depășească dificultățile și, în cele din urmă, pentru a ne da un sentiment de umanga.”
Pro Empleo are șapte obiective principale, spune Nunú, printre care se numără asigurarea securității alimentare, înlesnirea schimburilor culturale și înfrumusețarea insulei. Datorită programului, există acum știri în limba locală Rapa Nui, spații dedicate grădinilor de legume ale familiilor, indicatoare și semnalizare stradală, inițiative de reciclare a produselor uzate și târguri cu produse de artizanat pentru a promova schimburile economice interne.
În plus, ghizii turistici, rămași acum fără obiectul muncii, i-au instruit pe cei tineri cu privire la importanța siturilor arheologice ale insulei, iar instructorii de scufundări au măturat fundul oceanului pentru și au strâns două tone de gunoaie.
“Am privit pandemia ca pe o oportunitate de a continua și a ne accelera planurile noastre de a dezvolta insula într-o manieră mai sustenabilă. În plus, ne-a dat tuturor un sens mai amplu a tot ce facem”, a mai spus Nunú Fernández Paoa.

Exemplu de Umanga. Sursa foto: rapanui.net.
Prima fază a programului, care a durat din mai până în august, a reprezentat o investiție de 1,3 miliarde de pesos (aproximativ 1,6 milioane de dolari), în timp ce faza a doua, care se desfășoară din septembrie până în decembrie, va costa încă 1,2 miliarde de pesos (aproximativ 1,5 milioane de dolari). Guvernul a alocat un procent considerabil din bugetul anual al insulei către proiectul umanga.
O perspectivă complet nouă asupra pandemiei
Edmunds Paoa spune că umanga este exemplul perfect al modului în care pandemia de COVID-19 a ajutat, într-un mod neașteptat, Insula Paștelui să realizeze că are nevoie de o paradigmă complet nouă – una bazată mai puțin pe dezvoltarea turismului, ci, mai degrabă, pe revenirea la modalități ancestrale de auto-sustenabilitate, pe care oamenii au ajuns să le ignore, de-a lungul timpului.
”Aș zice că eu, în calitate de lider al insulei de aproape 30 de ani, sunt recunoscător pentru situația pandemică, deoarece ne-a permis să punem în aplicare acest plan de sustenabilitate și respect pentru natură. Până în martie, aveam o mască peste ochi și nu vedeam.”
Practic, tot ce a schimbat pandemia a fost modificarea poziției măștii, de la ochi la gură, a explicat el.
”Ne-a închis gura, pentru că am continuat să mâncăm, și să consumăm, și să căutăm bani, și să construim, și să distrugem natura și cultura noastră fragilă, fără a vedea pericolul spre care ne îndreptam cu ochii închiși. Acum, ochii noștri sunt deschiși și suntem tot mai dornici să promovăm sustenabilitatea în cuvinte, acțiuni și planuri decât am fost vreodată până acum”,
concluzionează Edmunds Paoa.
Articol tradus și adaptat de la BBC Travel.









