NASA analizează locația de pe Lună a viitoarei baze Artemis, misiune ce va debuta în 2024
În 2024, astronauții americani vor face primii pași lângă polul sud al Lunii: o zonă a luminii extreme, a întunericului extrem și a apei înghețate care ar putea alimenta baza lunară Artemis gîndită de NASA, scrie phys.org.
Oameni de știință și ingineri ajută NASA să stabilească locația exactă a conceptului bazei Artemis. Printre multele lucruri pe care NASA trebuie să le ia în considerare la alegerea unei locații specifice se află două caracteristici cheie: site-ul trebuie să se bucure de lumina aproape continuă a soarelui pentru a alimenta baza și a modera oscilațiile de temperatură extremă și trebuie să ofere acces ușor la zonele de întuneric complet unde se află gheață.
Deși regiunea Polului Sud are multe zone bine iluminate, unele părți văd mai multă sau mai puțină lumină decât altele. Oamenii de știință au descoperit că la unele altitudini superioare, cum ar fi pe marginile craterelor, astronauții ar vedea perioade mai lungi de lumină. Dar fundul unor cratere adânci este învăluit într-un întuneric aproape constant, deoarece lumina soarelui de la polul sudic lovește la un unghi atât de mic încât le atinge doar marginile.
Aceste condiții unice de iluminare au legătură cu înclinarea lunii și cu topografia regiunii Polului Sud. Spre deosebire de înclinarea Pământului de 23,5 grade, luna este înclinată la doar 1,5 grade pe axa sa. Ca rezultat, niciuna dintre emisferele lunii nu se învârte în mod vizibil spre sau departe de Soare pe tot parcursul anului, așa cum se întâmplă pe Pământ – fenomen care ne oferă anotimpuri mai însorite sau mai întunecate. Aceasta înseamnă, de asemenea, că înălțimea soarelui pe cer la polii lunari nu se schimbă prea mult în timpul zilei. Dacă o persoană ar sta pe un vârf de deal lângă polul sud lunar în timpul orelor de zi, în orice moment al anului, ar vedea soarele mișcându-se la orizont, degajând suprafața ca o lanternă așezată pe o masă.
Un clip dintr-un tur de realitate virtuală al Polului Sud al Lunii creat de inginerii NASA pentru a ajuta la astronauții și oamenii de știință.
„Este un teren atât de dramatic acolo jos”, a spus W. Brent Garry, geolog la Centrul de zbor spațial Goddard al NASA din Greenbelt, Maryland.
Garry lucrează cu ingineri la un tur de realitate virtuală al Polului Sud al Lunii pentru a ajuta astronauții, oamenii de știință și planificatorii de misiuni să înțeleagă mediul exotic al acelei regiuni în timp ce se pregătesc pentru o întoarcere cu echipaj uman pe Lună.
În timp ce un loc pentru tabăra de bază va necesita multă lumină, este de asemenea important ca astronauții să poată face excursii scurte în craterele întunecate permanent. Oamenii de știință se așteaptă ca aceste cratere umbrite să găzduiască rezervoare de apă înghețată pe care exploratorii le-ar putea folosi pentru susținerea vieții.
„O idee este să stabilim tabăra într-o zonă iluminată și să traversăm aceste cratere, care sunt excepțional de reci”, a declarat Daniel P. Moriarty, om de știință la centrul Goddard al NASA, care este implicat în echipa de analiză și planificare a sitului de la Polul Sud. Temperaturile din unele dintre cele mai reci cratere pot scădea până la aproximativ -391 grade Fahrenheit (-235 grade Celsius).
Planurile inițiale includ aterizarea unei nave spațiale pe o parte relativ plană a unei margini de crater bine iluminate sau a unei creste.
“Vrei să aterizezi în zona cea mai plană posibil, deoarece nu vrei ca vehiculul de aterizare să se răstoarne”, a spus Moriarty.
În mod ideal, zona de debarcare ar trebui separată de alte caracteristici ale taberei de bază – cum ar fi habitatul sau panourile solare – de cel puțin o jumătate de kilometru sau 1 kilometru. De asemenea, ar trebui să fie situat la o altitudine diferită pentru a împiedica nava spațială descendentă să stropească resturi de mare viteză asupra echipamentelor sau a zonelor de interes științific. Unii oameni de știință au estimat că, pe măsură ce o navă spațială își accelerează motoarele pentru o aterizare ușoară, ar putea pulveriza sute de kilograme de particule de suprafață, apă și alte gaze pe o rază de câțiva kilometri.
„Vrei să profiți de formele de relief, cum ar fi dealurile, care pot acționa ca bariere pentru a minimiza impactul contaminării”, spune Ruthan Lewis, inginer biomecanic, arhitect și lider în analiza și planificarea sitului de la Polul Sud al NASA. “Deci, ne uităm la distanțe, cote și pante în planificarea noastră.”
Pe Lună, este esențial să fie păstrată zona din jurul locului de aterizare și a taberei de bază cât mai curată posibil pentru oamenii de știință. De exemplu, printre numeroasele trăsături interesante ale regiunii polului sudic se află amplasarea sa chiar între partea lunii orientată spre Pământ sau partea apropiată și partea pe care nu o vedem niciodată de pe Pământ, cunoscută sub numele de partea îndepărtată.
Aceste două emisfere sunt foarte diferite din punct de vedere geologic, cu partea îndepărtată acoperită de mai multe cratere și crusta mai groasă decât pe partea mai apropiată. Oamenii de știință nu știu de ce cele două părți s-au format astfel.
Tabăra de bază Artemis trebuie să se afle pe partea orientată spre Pământ pentru a facilita inginerilor utilizarea undelor radio pentru a comunica cu astronauții care lucrează pe Lună.









