COP26 de la Glasgow, sub auspicii rezervate. Care sunt întrebările care își așteaptă răspuns?
Negociatorii climatici care vor participa la summitul COP26 de la Glasgow își puneau speranțele în cei mai puternici lideri ai lumii, reuniți în weekend în cadrul summit-ului G20 de la Roma. Aceștia ar fi putut să ofere un impuls negocierilor înaintea celor două săptămâni de discuții complicate și ample din Scoția, în urma cărora lumea așteaptă să afle amănunte esențiale despre cine și ce ar trebui să facă pentru a încetini creșterea temperaturilor globale. Declarația finală de la Roma i-a lăsat însă cu mâna întinsă.
Într-un sens foarte larg, negociatorii au primit ceea ce aveau nevoie: a fost un consens asupra unor cuvinte înșiruite pe hârtie, ceea ce oricum este mai mult decât un dezacord.
Una peste alta, liderii G20 au promis că vor opri finanțarea unor noi centrale pe cărbune în străinătate, că vor aborda problema majoră a scurgerilor de metan și că vor lua măsuri mai aspre în acest deceniu pentru a limita încălzirea globală.
Toate aceste angajamente sunt lipsite de un orizont clar, de o dată precisă până la care își asumă eliminarea din mixul energetic a cărbunilor – cel mai poluant combustibil fosil -, iar obiectivul atingerii neutralității emisiilor de carbon a rămas, la rândul său, fără un termen ferm de aplicare, scrie Bloomberg.
La Glasgow, s-a auzit o reacție de dezamăgire.
Dacă summit-ul G20 de la Roma a fost, în esență, o discuție între cei mai mari poluatori din lume – responsabili pentru 80% din emisiile globale – discuțiile COP26 reunesc aproape 200 de țări, printre care se numără și cele care contribuie cel/mult mai puțin la schimbările climatice, deși sunt printre cele care suferă cel mai mult din cauza impactului acestora.
”Este un început binevenit, dar în felul acesta nu vom putea împiedica încălzirea climatică să sară cu peste 1,5 °C. Pur și simplu, nu este nici pe departe suficient”, a declarat Mohammed Nasheed, fostul președinte din Maldive, care este acum ambasador al țărilor vulnerabile din punct de vedere climatic, referindu-se la obiectivul extins al Acordului de la Paris, de a menține creșterea temperaturilor globale la mai puțin de 1,5° C față de nivelurile preindustriale.
Raporturile de forțe și subtilitățile negocierilor
Comunicatul de la Roma, într-un limbaj diplomatic și cu un conținut foarte diluat, va întinde tot felul de obstacole în fața obținerii unui consens în rândul sutelor de diplomați reuniți în Scoția.
O premisă importantă în discuții este faptul că toate țările au căzut de acord asupra cadrului larg care stă la baza negocierilor de la Glasgow: Acordul de la Paris din 2015, care prevede că fiecare națiune se angajează să facă atât cât îi stă în putință pentru a-și reduce emisiile, iar națiunile bogate vor oferi sprijin financiar pentru a le ajuta pe cele în curs de dezvoltare să își stabilească obiective climatice din ce în ce mai ambițioase.
Sună simplu, dar nu este deloc așa.
De pildă, liderii G20 au convenit la Roma că vor fondurile de stimulare post-Covid vor fi dirijate înspre acțiuni climatice, iar băncile de dezvoltare vor fi utilizate pentru a mobiliza fonduri suplimentare pentru țările în curs de dezvoltare. A fost o cerință specială din partea delegațiilor Indiei și Indoneziei, pentru ca economiile lor să poată fi capabile, într-un orizont rezonabil de timp, să renunțe la cărbuni. Totuși, declarația finală a G20 evită să pună punctul pe ”i”: nu există niciun fel de detalii concrete cu privire la sumele care ar putea fi cheltuite de țările respective, nici la data până la care aceste sume ar putea fi disponibile.
Alt exemplu: metanul.
Liderii G20 au convenit că reducerea emisiilor de metan în atmosferă – unul dintre gazele cu efect de seră cele mai dăunătoare în privința încălzirii planetei – ar reprezenta una dintre cele mai ieftine, mai rapide și mai fezabile modalități de oprire a tendinței de încălzire globală. Totuși, deși au avut pe masă varianta unui angajament prin care să reducă emisiile de metan cu 30% până în 2030, față de nivelurile din 2020 (așa-numitul Global Methane Pledge), textul nu a mai ajuns în declarația finală.
”Această declarație moale a G20 este rezultatul a ceea ce se întâmplă atunci când țările în curs de dezvoltare, care suportă cele mai multe daune provocate de criza climatică, sunt excluse de la discuții. Măcar aici, în marja ONU, procesul de negociere este deschis tuturor țărilor și permite ca vocea celor mai vulnerabili din punct de vedere climatic să se facă auzită. Clubul exclusivist al G20 este clar că nu este potrivit unui asemenea scop”, spune Mohamed Adow, director al Power Shift Africa, un think-tank specializat pe politici publice referitoare la climă și energie.
Liderii G20 au reiterat obiectivele de stăvilire a creșterii temperaturilor medii globale din Acordul de la Paris, deși au restrâns termenul pentru atingerea neutralității emisiilor. În documentul de la Paris, țările au convenit să încerce să atingă neutralitatea emisiilor până în ”a doua jumătate a acestui secol”, dar la reuniunea din weekend-ul trecut, liderii G20 a căzut de acord să fixeze noul termen ”până sau în jurul jumătății acestui secol” (”by or around mid-century”).
O versiune anterioară a textului propunea un an clar – 2050 – însă mai multe țări, printre care Rusia și China, și-au stabilit recent alt termen pentru acest obiectiv, respectiv 2060.
”Plec de la Roma cu speranțele neîmplinite, dar cel puțin nu sunt încă definitiv îngropate”, a scris pe Twitter Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, care nu și-a ascuns dezamăgirea în legătură cu documentul final al summit-ului.
Vorbind în ziua deschiderii festive a lucrărilor, președintele COP26, Alok Sharma, a declarat că discuțiile de la G20 nu au fost deloc ușoare, dar a avertizat că
”… o întâlnire – fie că este vorba de G20 sau COP26 – nu va putea rezolva totul.”
Helen Mountford, vicepreședinta World Resources Institute, a descris summit-ul de la Glasgow și eventualul său succes după cum urmează:
”În multe privințe, succesul discuțiilor de la Glasgow va depinde de reconstruirea încrederii între părți. Este vorba de a avea încredere în faptul că sprijinul financiar promis va fi cu adevărat oferit țărilor în curs de dezvoltare, apoi, de a avea încredere în faptul că marii poluatori își vor reduce cu adevărat emisiile și, în cele din urmă, a avea încredere că noile angajamente climatice ale marilor corporații vor fi cu adevărat de natură să schimbe lucrurile, și nu doar niște giumbușlucuri de PR.”









