Florin Oprescu: Un blackout. O beznă

1.

Al treilea mesaj primit pe wapp despre „catastrofa” iminentă a unui „blackout” în Europa și despre propaganda Bundesheer (Ministerul Apărării austriac) referitoare la sistemul de apărare pregătit în cazul dezastrului. Deschid site-urile românești și citesc „șoc și groază”, niște compilări infantile și panicarde despre pana de curent paralizantă ce va să vină, despre atacuri teroriste devastatoare iminente, provizii alimentare necesare, despre austrieci, care harnici și prevăzători ca niște furnicuțe, fac provizii, în timp ce noi, românii, tot greierași… etc. etc. etc. Panică și clișee, clișee și panică. Găsesc informații pe site-uri austriece și rapoarte previzionare de apărare din 2020 pentru 2021, articole de scandal în câteva foi electronice previzibile, postul național TV, ORF, care anunță un exercițiu de „blackout” preconizat pentru 12 noiembrie, vreo 2-3 articole în „Der Standard” cu diferite variațiuni ale temei, dintre care unul care ȘI spune ceva: „Warum Rechtsextreme Ängste vor einem Blackout schüren”/ De ce alimentează extrema dreaptă temerile legate de Blackout”. În articol citesc că riscurile există, că au fost situații (spre exemplu în Canada, în 2003), dar că sunt interese de propagandă și financiare în spatele zvonisticii catastrofale din preajma zilei naționale, intensificată de/prin grupuri mediatice extremiste interzise, cenzurate deseori pe rețelele sociale.

Găsesc și filmul prost al ministerului de propagandă (sic!), pardon, apărării, cu două fire narative care se intersectează fericit la final, ca-n orice poveste teribilistă și populistă, adică de proastă calitate. Un fir este al unei familii tipice, la masa de seară îndestulată, ce par fericiți și împliniți, când brusc rămân fără curent! Nicio panică, totul e sub control! Al doilea este cel al personajului colectiv, al armatei bunăoară, care lucrează pentru toate familiile fericite și prevăzătoare: soldați apretați, strategi „beamteri” în birouri cu generatoare, camioane noi, elicoptere, generatoare grele aeropurtate, containere cu provizii, în timp ce familia calmă, pregătită de dezastru, scoate din șpais lumânările, lanternele, orezul, aragazul cu butelie, conservele și jocurile de masă de genul „Nu te supăra, frate!”, „Comoara lui Piticot” etc. etc. etc. Într-un final, după atâta energie consumată din partea armatei și atâta calm ludic și edenic al familiei (evident, netrecute prin bezna comunistă!), vocea fermă a naratorului, un rezervist recondiționat probabil, anunță că totul e sub control și revine la normal: familia primește curent și dreptul la o viață normală în wlan, copiii suflă parcă întristați în lumânările de pe masă, căci experiența penei de curent pare să fi fost unificatoare și aventuroasă, tatăl strânge mâna mamei și o privește satisfăcut și încrezător, în timp ce armata se retrage în cazărmi până la noua criză. Pe lângă reacții de genul: „Don’t be scared – be prepared!”, cea mai reconfortantă replică din comentariile internauților la filmul de propagandă de cca 4 minute, urmărit de 312.844 de persoane și cu mine 845, este a unui Franz, care exclamă fericit: „Endlich länger schlafen!! UAHH”. În sfârșit, îmi spun și eu, cineva care zâmbește la tot scenariul, ce pare o continuare veselă a briliantei apocalipsei radiofonice fictive a lui Orson Welles din 1938 („The War of the Worlds”), adaptate după textul lui H. G. Wells din 1898. Acolo extratereștrii preiau controlul asupra Pământului, iar ascultătorii americani creduli se ascund sub pat îngroziți. Nu m-ar mira să aud că, la fel cu drama radio a lui O. Welles, și „blackout-ul” presei românești, neintenționată dramatizare (!?), a produs ceva victime reale. Invizibile, cu certitudine!

Atâta timp cât mai e umor pe-aici mai e și speranță, zic și eu! Mai zic și că după atâta agitație merităm toți, în sfârșit, un somn lung, liniștitor, ca după un ceai cald de roiniță.

2.

De-aș avea calitatea să predau Media, aș zice din start că iată un studiu de caz fertil în analiza Noii Media. În curând, criza imaginată va surclasa realitatea și o va înfrânge. Dar asta nu e o noutate. Offf, iar Caragiale avea dreptate, care îl premerge aici pe Orson Welles, căci subiectul se rostogolește-n presa electronică exact ca-n „Temă și variațiuni”. Să nu vă mirați când veți afla în final că n-a fost niciun „Blackout”! De vreo două zile, alte medii, care se vor mai liberale vorbesc despre „fake news” în ceea ce privește informația preluată din presa austriacă în România și nu numai. Văd mai multe share-uri cu articole care asudă să demonteze fake-ul, înfierând presa de scandal, „crizologică”. Oameni de bună credință, liberalo-schimbiști, care nu mai au însă timp să citească de atâtea angajamente publice, dacă văd titlul „fake news”, dau share, împărtășesc dezinformarea, la fel cu cei din tabăra „criziștilor”, atunci când văd în titlu „șoc/groază/dezastru”. În contextul acesta, al polarizării în Răi și Buni, în Adevăr și Minciună, omul credincios în cine să se-ncreadă? În apocaliptoizi, care zic că vine noaptea totală, „c-așa zice armata”, sau în edenici, care au inclusiv argumente dogmatice fataliste, „c-așa zice biserica”. Hmmm…greu de răspuns și cred oricum că ambele armate sunt imposibil de convins!

Văd însă două posibilități aici:

a. nicio tabără n-are dreptate: informația și pregătirea există (vezi punctul 1!), nu e „fake”, situații au fost, previziuni și scenarii preventive sunt necesare, exact ca la cutremur; pe de altă parte, propaganda amplifică intenționat tragismul elementului potențial, cu scopuri precise intenționat dezinformatoare, ducând știrea la paroxism (Ex.: „vom pieri în beznă!”; „ce ne facem fără curent, frigider, aragaz, căldură?”, „avem un plan B!”, „fugim la mama la țară, care are sobă, lemne, compoturi și borcane cu zacuscă!”…etc.). Mai simplu, pentru cei care sunt anesteziați de frică: da, există riscul unei pene de curent, dar cei care au trecut prin așa ceva, și nu mă refer numai la noi, cei care făceam teme la lumina lumânării și a lămpii (dacă era gaz!?), știu că nu e cel mai grav lucru cu putință. Vom supraviețui, cu sau fără armată. Mai degrabă fără. Spre exemplu, o dictatură, chiar și, sau mai ales militară, ar provoca infinit mai multe pagube decât o pană de curent. O spun pentru că într-o lume care nu mai are încredere în nimeni și nimic, ambele tabere fac la fel de mult Rău! Oamenii ajung să creadă orbește (fără lumină, cum s-ar zice!), fie în armate, fie în biserici!!! Și acesta e efectul beznei propagandei, mai otrăvitoare decât lipsa curentului.

b. nu e altă soluție decât să citim (știu, sună pedagogic, profesoral…iertare! Cititorii care până aici așteptau soluții practice, pot renunța pe bună dreptate la non-soluția ce urmează. Știu, e a unui visător.). Adică, să punem ochiul și creierul în mișcare, chiar dacă sunt printre noi „formatori”, care doar dau share, numai după ce citesc titlul. Și de fiecare dată când citim presa, propun un exercițiu de distanțare, întrebându-ne ce intenție are autorul articolului? Cine este el și ce vrea de la noi, cu alte cuvinte? Vrea să ne salveze pe noi de la dezastru sau pe el și hârtia/pagina lui de 2 bani? Adică, vrea public anesteziat care să dea share sau click sau like și ulterior vot de încredere? Pentru că imaginea eroului salvator e O intenție otrăvită. Chiar duce la beznă! Omul credincios în cine să creadă atunci? Nici măcar în Superman sau în oameni în alb sau/și negru (nicio aluzie politică, sau!?). Eu aș zice, tot ca dascăl acoperit de colb, în propriul nostru ochi ager și-n creierul nostru viu, adică în propria noastră judecată. Când nici asta nu mai funcționează…să-nchidem ziarul, radioul, tv-ul, net-ul și să luăm o carte bună și liniștitoare (am și câteva idei!). Chiar dacă nu e curent, o lanternă frontală face minuni! Și această imagine, a cititorului/ cititoarei cu o carte bună deschisă în palme, luminată de o frontală (asta poate fi și o metaforă, desigur !) e încrezătoare și face, pentru mine cel puțin, cât 1000 de imagini electronice. Dacă însă nu mai putem citi, mi-e teamă că e „puțintel” cam târziu și că „blackout-ul” e deja o beznă. În loc de concluzie la beznă, ambele inexistente momentan, dacă ați ajuns să vă întrebați care este intenția mea în acest articol, înseamnă că am dreptate: cititul chiar luminează!