Arhiva tag-ul pentru: blackout

Min. Energiei estimează creșterea facturilor la curent. Ce se știe de eventualitatea unui blackout?
Energie, PubliceSorin Elisei, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat sâmbătă seara, la Antena 3 CNN, că sunt şanse zero ca România să intre în blackout, pe fondul crizei din energie. Despre creşterea facturilor la energie, el a menţionat…

Blackoutul face valuri pe rețele, dar România nu stinge lumina iarna asta
EnergieSubiectul blackout este în momentul de față unul foarte discutat, pe toate rețelele, însă, conform specialiștilor, există un risc în situația în care nu vom avea în continuare producție de energie pe piața de echilibrare, în special…

România, mai pregătită decât restul Europei pentru iarnă: depozitele de gaze aproape complete
Energie, EuropaMinistrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România astăzi are depozitele de gaze naturale pregătite pentru iarnă şi suntem mult peste media Uniunii Europene, având 95,5% din depozite umplute cu gaze naturale pentru iarna care urmează,…

Ministrul Energiei, despre capriciile vremii: incidente punctuale sunt posibile, un blackout – nu
EnergieDeși consumul de energie a crescut pe fondul caniculei, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că nu există motive de îngrijorare din acest motiv. Într-o intervenție la Digi24, Ivan a admis că posibilitatea să avem pene de curent nu…

Burduja: ”apel la calm” către români, în contextul penei masive de curent din Peninsula Iberică
Energie, Europa, PubliceMinistrul Energiei, Sebastian Burduja, face apel la cetăţenii României să rămână calmi în contextul penelor de curent majore din Spania şi Portugalia şi dă asigurări că ţara noastră nu are nicio problemă în acest moment în…

Ministrul Energiei: România exportă energie în această dimineață, la un consum de 6300 MW
EnergieRomânia exportă energie, duminică dimineaţă, anunţă ministrul Sebastian Burduja, după o perioadă în care specialişti din domeniu s-au arătat îngrijoraţi de volumul mare al importurilor.Ministrul Energiei afirmă că centralele…

Popescu, la final de mandat: România a trecut prin iarnă ”fără să avem absolut nicio problemă”
EnergieFostul ministru al Energiei Virgil Popescu a afirrmat, în bilanţul la final de mandat, că România a trecut prin aceastp iarnă ”fără să avem absolut nicio problemă”, iar ”românii nu au suferit nici de frig, nu au avut nici blackout”.…

Blackout în UE? Ministrul Apărării din Austria: ”Întrebarea nu este «dacă», ci, mai degrabă, «când»”
EnergieMinistrul austriac al apărării, Klaudia Tanner, avertizează că producerea unei pene de curent pe scară largă în regiuni din UE este doar o chestiune de timp. Ea a declarat ziarului german Die Welt că riscul a crescut semnificativ din…

Furnizorii de energie trag semnale de alarmă: ”Se întâmplă lucruri grave în piaţă după 1 septembrie!”
EnergieUn furnizor de energie a fost la un pas de a intra în incapacitate de plată, ceea ce ar duce, ”în secunda doi”, la un blocaj general în toată piaţa, precum şi la măsuri de raţionalizare, de deconectare a unor consumatori sau de…

Cosmin Gabriel Păcuraru: Sărăcia energetică aduce boală și nebunie!
OpinieAutor: Cosmin Gabriel Păcuraru, consultant în regim de freelancing, doctor în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică a României,…

Ministrul Energiei nu crede în posibilitatea unei pene majore de curent. Dar scenariul există!
EnergieMinistrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat, joi seară, că nu se pune problema unei pene majore de curent în întreaga Europă, iar discuţiile despre blackout care au apărut recent au pornit de la un scenariu de apărare publică al Ministerului…

Iarna vrajbei | Solidaritatea în UE, greu încercată de criza energiei; blackout-ul nu e exclus
EconomiePrețurile energiei din Europa bat record după record, chiar înainte de a începe iarna, iar criza energetică este pe cale să se înrăutățească, pe măsură ce temperaturile vor începe să scadă, potrivit unei analize îngrijorătoare…

De frica unui posibil BLACKOUT, românii și-au cumpărat generatoare electrice de Black Friday
Comerț, EnergieRomânii au făcut cumpărături masive de Black Friday și în acest an. Pe cei care însă nu i-au convins promoțiile din România, săptămâna aceasta este vinerea neagră în toată Europa și în Statele Unite, așa că pot profita. În…

Florin Oprescu: Un blackout. O beznă
OpinieAutor: Florin Oprescu, lector ILR la Institutul de Romanistică al Universității din Viena unde predă cursuri de literatură română și de știința media, pentru contributors.ro1.Al treilea mesaj primit…

Europa ar putea rămâne fără curent electric
EnergieEuropa ar putea rămâne fără curent electric timp de mai multe zile. Pana de curent poate afecta bancomatele, semafoarele, telefoanele, internetul şi multe alte servicii.Oamenii sunt sfătuiţi să păstreze în permanență rezervorul…

Autoritățile italiene cer socoteală aplicației TikTok, după moartea unei fetițe de 10 ani
Gadget, MediaO tragedie petrecută în Italia obligă autoritățile să ia măsuri împotriva aplicației chinezești TikTok. Autoritatea italiană de supraveghere a confidențialității datelor a impus vineri aplicației TikTok să blocheze conturile…
