Ursul panda sare în apărarea Marelui Urs | Cu ochii la Taiwan, China joacă la două capete
Chiar și după ce Rusia a declanșat, în această dimineață, o amplă operațiune militară în întreaga Ucraină, China și-a repetat apelurile la discuții și negocieri pentru rezolvarea crizei din Ucraina pe cale pașnică și diplomatică, refuzând să critice atacurile Rusiei. Mai mult decât atât, printr-o decizie care ar putea diminua impactul sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei, Beijing-ul a aprobat importurile de grâu rusesc, potrivit oficialilor chinezi, citați de presa internațională.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Hua Chunying, a declarat reporterilor, în cadrul briefing-ului de presă zilnic, că
”… problema Ucrainei este complexă, în contextul ei istoric, iar ceea ce vedem astăzi este interacțiunea acestor factori complecși. China urmărește îndeaproape ultimele evoluții. Sperăm în continuare că părțile în cauză nu vor închide ușa păcii, se vor angaja în dialoguri și consultări, pentru împiedica escaladarea situației în continuare.”
Deși China nu a susținut recunoașterea de către președintele Vladimir Putin a independenței zonelor separatiste din estul Ucrainei și nici decizia lui de a trimite forțele militare ruse în așa-numitele republici populare separatiste, Hua a declarat că Beijing-ul ”a cerut ambelor părți să respecte preocupările legitime de securitate ale celeilalte”.
”Toate părțile ar trebui să conlucreze în favoarea păcii în loc să escaladeze tensiunile sau să exagereze posibilitatea unui război”, a spus Hua, citată de Associated Press, repetând discursul pe care China l-a folosit în mod constant pentru a critica Occidentul în timpul crizei, acuzându-l că instigă la război prin declarații alarmiste.
Cum dictează interesele Chinei în criza ruso-ucraineană?
În cele mai importante dosare, China și Rusia și-au aliniat direcțiile de politică externe, în opoziție cu SUA și aliații săi. În declarația de astăzi, Hua nu a descris acțiunile Rusiei drept o invazie și nu a făcut niciun fel de referire directă la atacurile forțelor militare ruse asupra Ucrainei.
Pe de altă parte, tot azi dimineață, agenția vamală chineză a aprobat reluarea importurilor de grâu din Rusia, care este unul dintre cei mai mari producători de grâu la nivel mondial. În caz de sancțiuni, exporturile sale de cereale ar fi vulnerabile, dacă piețele sale de export ar stopa contractele ca răspuns la atacul asupra Ucrainei.
La începutul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, pe 8 februarie, cele două guverne au anunțat un acord în urma căruia China avea să importe grâu și orz din Rusia, în condițiile în care Vladimir Putin a fost unul dintre puținii oaspeți de vază ai liderului chinez, Xi Jinping, la ceremonia de deschidere a Jocurilor.
China este o piață mare pentru numeroși alți furnizori de produse agricole, dar Beijing-ul interzisese până acum importurile din principalele zone de cultură a grâului din Rusia, din cauza îngrijorării cu privire la posibilele contaminări biologice și chimice ale producției. În anunțul făcut azi dimineață de China, se spune că Rusia ”va lua toate măsurile” pentru a preveni contaminarea cu sporii unei ciuperci parazite a grâului (tăciunele zburător al grâului – Ustilago tritici), amenințând că ar putea suspenda din nou importurile din Rusia dacă aceasta va fi găsită.
Anterior, ambasada Chinei la Kiev a avertizat cetățenii chinezi să rămână la domicilii și să arboreze un steag chinez în interiorul sau la exteriorul mașinii lor, dacă sunt nevoiți să parcurgă distanțe lungi.
Miercuri, Hua a acuzat Occidentul că a creat ”frică și panică” pe fondul tensiunilor ruso-ucrainene și a adăugat că SUA alimentează aceste tensiuni, furnizând arme Kievului. De asemenea, a mai declarat că China se opune noilor sancțiuni împotriva Rusiei.
La începutul acestei săptămâni, Moscova și Beijing-ul au convenit asupra unui alt nou acord, prin care Rusia va furniza 100 de milioane de tone de cărbune vecinului său sudic.
De asemenea, tot în cadrul întâlnirilor de la începutul acestei luni, prilejuite de deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă, Gazprom şi compania chineză China National Petroleum Corporation (CNPC) au anunțat că vor încheia un acord pentru a furniza gaze ruseşti către China pe ruta din Orientul Îndepărtat, contract pe o perioadă de 30 de ani, care va întări alianţa energetică dintre cele două țări, pe fondul legăturilor tensionate ale Moscovei cu Occidentul din cauza Ucrainei.
De îndată ce proiectul îşi va atinge capacitatea maximă, cantitatea livrărilor de gaze ruseşti către China va creşte cu 10 miliarde de metri cubi, totalizând 48 de miliarde de metri cubi pe an (inclusiv livrările prin gazoductul Power of Siberia, care transportă gaze rusești spre China din exploatările situate în Siberia de Est și în Extremul Orient, inclusiv de pe insula Sahalin), potrivit Gazprom.
Serviciu contra serviciu | Se pregătește China de o operațiune similară în Taiwan?
Un redactor al Agenției de știri Xinhua a publicat pe blogul său indicațiile primite de la Partidul Comunist Chinez cu privire la felul în care trebuie să se relateze despre conflictul dintre Ucraina și Rusia, relatează YahooNews, citată de G4Media.
”În viitor, China va avea nevoie de înțelegerea și sprijinul Rusiei atunci când se va lupta cu America, pentru a rezolva problema Taiwanului, odată pentru totdeauna”, se arată în postarea sa.
Jurnalistul a mai scris că se indică să se folosească un limbaj moderat pro-rus.
Și Horizon News, un cont de rețea socială aparținând Beijing News, deținut de Partidul Comunist Chinez, a postat instrucțiuni similare, adăugând o notă că nu ar trebui publicate postări nefavorabile Rusiei sau cu conținut pro-occidental.
Postarea Horizon News a fost ștearsă ulterior, potrivit The Washington Post.









