Acţionarii Romgaz au aprobat Strategia de Investiţii pentru perioada 2020 – 2025
În cadrul AGOA de ieri, acţionarii Romgaz (SNG), cel mai mare producător de gaze naturale din ţara noastră, au aprobat Strategia de Investiţii pentru perioada 2020 – 2025, potrivit raportului publicat de companie pe site-ul BVB.
Strategia vizează un program de investiţii pe cei cinci ani de circa 15,69 miliarde de lei. Astfel, programul va fi orientat în cea mai mare parte către:
- producţia de gaze naturale (circa o treime din sumă);
- asocieri/parteneriate în proiecte offshore (Marea Neagră) şi producere – stocare energie electrică (o altă treime din sumă, respectiv 5,475 miliarde lei);
- diversificare – petrochimie şi producţia energie electrică, aceasta constituind diferenţa până la 15,69 miliarde de lei.
Totodată, acţionarii au aprobat astăzi majorarea plafonului unui contractul de facilitate de credit încheiat de Romgaz cu Banca Comercială Română, în vederea emiterii de scrisori de garanţie bancară până la limita de 100 milioane de dolari, potrivit bursa.ro.
Statul, principalul acţionar al Romgaz, a inițiat acest demersul, cu scopul de amodifica politica economică dinspre consum spre investiţii. Totodată, dacă companiile de stat nu aprobă planuri concrete, acestora li se vor cere cel mai probabil dividende suplimentare în condiţiile în care Guvernul caută finanţare pentru susţinerea cheltuielilor bugetare în creştere, puternic amplificate de măsurile de sprijin adoptate pentru limitarea efectelor economice ale pandemiei de Covid-19, după ce starea de urgenţă a blocat o bună parte din activităţile economice.









