Închide

Actori, regizori consacrați și vedete: cine sunt invitații speciali de la TIFF.23

Avatar
1. Jojo T. Gibbs

Foto: TIFF

Timp de citire: 4 minute

Jojo T. Gibbs, una dintre cele mai promițătoare actrițe emergente, este invitată specială la cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024, Cluj-Napoca). Ea va participa și la Gala de Deschidere a festivalului, unde va fi proiectat cel mai recent film regizat de Luc Besson, Dogman, prezentat în premieră la festivalul de film de la Veneția. 

Actriță și comediantă, Jojo T. Gibbs a fost remarcată prima dată în Twenties, un serial de comedie parțial autobiografic, despre o tânără queer de culoare și prietenele ei straight. Au urmat roluri în filme importante precum Past Lives (r. Celine Song, nominalizare pentru Cel mai Bun Film la Oscar, 2023), Dogman, unde o interpretează pe psihiatra închisorii unde ajunge protagonistul, un tânăr care a supraviețuit copilăriei traumatizante cu ajutorul dragostei pentru câini, și, cel mai recent, în Civil War, thrillerul distopic al lui Alex Garland.

Considerat unul dintre cei mai importanți cineaști italieni contemporani, Daniele Luchetti este unul dintre regizorii omagiați la TIFF.23 în cadrul secțiunii 3×3. Acesta va fi prezent la proiecția filmului Încredere (Confidenza) sâmbătă, 15 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, unde va primi Premiul Special pentru Contribuția adusă la Cinematografia Mondială. Daniele Luchetti va fi prezent la TIFF cu sprijinul Institutului Italian de cultură București.

Rolul din Head-On (r. Fatih Akin, 2004), care i-a adus și două premii Lola, a propulsat-o în rândul celor mai importante actrițe europene, iar celebritatea internațională a venit după ce a jucat în serialul fenomen Game of Thrones. Este vorba despre Sibel Kekilli, care va veni la TIFF în calitate de membră a juriului care va desemna premiile Competiției Oficiale.

Tot în calitate de membru al juriului Competiției Oficiale este invitat și Konstantinos Kontovrakis, unul dintre cei mai importanți producători europeni, care în ultimii ani a produs sau co-produs filme premiate internațional precum How to Have Sex (r. Molly Manning Walker, câștigătorul premiului Un Certain Regard la Cannes în 2023) sau Triangle of Sadness (r. Ruben Östlund, câștigătorul Palme d’Or la Cannes în 2022).

Deja un obișnuit al TIFF, regizorul Hafsteinn Gunnar Sigurðsson revine pentru a patra oară în Cluj-Napoca, de data asta în juriu. Un pas firesc, după ce primul său film în limba engleză, Confort nordic (2023) a deschis ediția de anul trecut a festivalului.

Din juriul Competiției Oficiale mai fac parte regizorul român Paul Negoescu (Două lozuri, Oameni de treabă) și Markéta Šantrochová, președinta European Film Promotion.

Din juriul competiției What’s Up, Doc? fac parte monteuza și regizoarea Dana Bunescu, producătoarea bulgară Mira Staleva și criticul de film italian Giuseppe Gariazzo. 

Cunoscută pentru filme iconice ca Buletin de București (r. Virgil Calotescu) sau Blestemul pământului – blestemul iubirii (r. Mircea Mureșan), Catrinel Dumitrescu este un nume de referință pentru cinematografia, dar și teatrul românesc. Aceasta va primi premiul de excelență la Gala de Închidere a TIFF.23 și va participa și la o proiecție specială a filmului Căsătorie cu repetiție (r. Virgil Calotescu) care va avea loc sâmbătă, 22 iunie, de la ora 17:00 la Cinema ARTA.

Despre Bogdan Dumitrache se poate spune că a crescut odată cu Noul Val, fiind distribuit în cele mai importante producții românești, de la Moartea domnului Lăzărescu (r. Cristi Puiu) la Poziția copilului (r. Călin Netzer) sau Când se lasă seara peste București sau Metabolism (r. Corneliu Porumboiu). La TIFF.23 vei avea ocazia să vezi două dintre cele mai recente filme ale sale – 3 kilometri până la capătul lumii (r. Emanuel Pârvu) și Cădere liberă (r. Fésős András) – și să îl întâlnești la sesiunile de Q&A.

În premieră națională la TIFF, 3 kilometri până la capătul lumii este singurul film românesc selecționat în Competiția Oficială a celei mai recente ediții a festivalului de film de la Cannes. Invitați speciali sunt regizorul Emanuel Pârvu și Miruna Berescu, producătoarea și co-scenarista filmului.

Unul dintre cei mai importanți regizori români ai tuturor timpurilor, Stere Gulea va prezenta în premieră la TIFF Moromeții 3, ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda. Alături de el vor fi la Cluj și actorii Horațiu Mălăele, Olimpia Melinte, Alex Călin, Dorina Chiriac și Mara Bugarin. Proiecția Moromeții 3 va avea loc vineri, 21 iunie, în Piața Unirii. 

Ilie Năstase și Ion Țiriac vor fi prezenți la proiecția filmului NASTY (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu) din Piața Unirii, duminică, 16 iunie. 

Legendara artistă Marina Voica revine la TIFF, de data această în calitate de protagonistă a filmului Fluturi de noapte (r. Andrei Răuțu), selectat în Zilele Filmului Românesc.

Printre invitații acestei ediții a festivalului se numără și regizorii Cristi Puiu și Nae Caranfil, actorii Iulian Postelnicu, Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Katia Pascariu, Dana Rogoz, Ana Ularu și Toma Cuzin sau vedete ca Doina Levintza, Ovidiu Buta, Irina Margareta Nistor, Amalia Enache și Andreea Esca.

Biletele la TIFF.23 au fost puse în vânzare online – htttp://tiff.eventbook.ro

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Dacin Sara, UCIN, Dept. relatii interetnice – DRI, Primăria Comunei Florești, Europa Creativă – MEDIA

Sub-egida: UNESCO City of Film

Prezentat de: Banca Transilvania   

Sponsori: Mastercard, Vodafone, LIDL, Ursus, Regina Maria, Audi & Autoworld, IQOS, MOL România, Tenaris Silcotub, JTI, Pepsi, DeLonghi, NTT Data, HelpNet, McDonalds, Transgaz, Foundever, Farmec, Jidvei,  Teilor, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Radisson Blu, Energobit, Iulius Mall, E-ON, Compania de Apă Someș, Conceptual Lab by Theo Nissim, Casa de vinuri Cotnari, .msg România, CSI, CHIO, ECCO, Komoder, DHL, Epson

Cafeaua oficială: NESPRESSO

Partener oficial de frumusețe: Armani Beauty

Transportator oficial: Tarom

Asigurător oficial: Groupama

Partener vestimentație: Tudor Tailor

Partener tehnologic: Reea

Partener de ospitalitate: Eximtur

Parteneri: PMA, Intend, Lecom, Promelek XXI, Luna Cleaning, Cărturești

Partener media principal: PRO TV

Recomandat de: Europa FM

Partener de monitorizare: MediaTRUST

Parteneri media: Radio România Cultural, TV5, TV5 Plus, A List Magazine, Cinemap, Zile și Nopți, Adevărul, OK! Magazine, AGERPRES, Gen, Știri!, Revista BIZ, Haute Culture Magazine, Films in Frame, Scena9, Observator Cultural, LiterNet, AaRC, Korzo, Afaceri.news, Maszol, Radio România Cluj, Monitorul de Cluj, Radio Transilvania, Ziua de Cluj

Parteneri media internaționali: Screen International, Cineuropa

scroll to top