Acuzații de evaziune fiscală pentru cel mai mare producător de lactate din lume
Grupul francez Lactalis, cel mai mare producător de lactate din lume, este bănuit de procurori de fraudă fiscală. Potrivit presei franceze, citate de publicația de specialitate AgroInteligența, compania ar fi utilizat mai multe filiale din alte țări pentru a reduce artificial profiturile și, implicit, povara fiscală.
Lactalis a realizat vânzări de peste 30 de miliarde de euro pentru prima dată în 2024, dar succesul s-ar putea baza și pe fraudă. Procurorii francezi bănuiesc compania de fraudă fiscală, efectuată în 2018. În ultimii ani, Lactalis a realizat mai multe investiții prin care să își extindă și să își eficientizeze operațiunile.
Potrivit informațiilor din presă, Parchetul Național Fiscal (PNF) a început anchetarea companiei pentru o presupusă fraudă fiscală în 2018.
Ziarul Le Monde scria, în februarie 2024, că Lactalis a fost acuzată că a folosit mai multe filiale financiare din Belgia și Luxemburg pentru a-și reduce artificial profiturile grupului și, astfel, a reduce povara fiscală în Franța.
Lactalis susține că a investit peste un miliard de euro în capacitatea de producție și în reducerea amprentei sale ecologice în 2024. Acești bani au fost folosiți, de exemplu, pentru modernizarea instalațiilor industriale.
În plus, Grupul și-a continuat creșterea externă, de exemplu prin achiziția companiei portugheze Sequeira & Sequeira, specializată în producția de brânzeturi.









