Aderarea oficială a Suediei la NATO mai așteaptă. Motivul întârzierii – din nou Ungaria

,
Autor:    -  
flag, sweden, cross
Fotografie de danzig_hamburg pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Oficializarea aderării Suediei la NATO va fi, cel mai probabil, amânată din nou, din cauza unor probleme procedurale. Evenimentul oficial ar putea fi organizat cel mai devreme săptămâna viitoare, întrucât noul președinte ales al Ungariei trebuie să preia mandatul, pentru a putea promulga actul aprobat de Parlamentul de la Budapesta, notează publicația Bloomberg.

Deși încă nu există o dată stabilită clar, procesul de aderare este de așteptat să fie finalizat săptămâna viitoare sau chiar peste două săptămâni, potrivit unor surse familiare cu procesele pregătitoare, care au cerut să nu fie identificați, întrucât este vorba despre o chestiune confidențială.

Parlamentarii maghiari l-au ales, săptămâna aceasta, pe șeful Curții Constituționale de la Budapesta, Tamás Sulyok, în funcția de președinte al țării, după ce Katalin Novák, fosta președintă, a demisionat în urma unui scandal legat de grațierea unui condamnat într-un caz de abuz asupra copiilor.

Preluarea mandatului de către noul președinte Sulyok este necesară pentru ca șeful statutul să poată aproba actele de ratificare a aderării din partea Budapestei.

Ceremonia de aderare de la sediul Alianței de la Bruxelles fusese inițial programată pentru vineri, deși doar cu titlu provizoriu.

La începutul acestei săptămâni, Parlamentul Ungariei a aprobat aderarea Suediei la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, la 21 de luni după ce țara nordică și-a depus cererea de aderare, împreună cu Finlanda, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia. Procesul de aderare a Finlandei s-a încheiat în luna aprilie a anului trecut.

De îndată ce președintele maghiar va semna documentul de ratificare, documentele finale ar urma să fie depuse la Departamentul de Stat al SUA, înainte ca Suedia să devină membru oficial al NATO.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!