Închide

Analiză Bloomberg | Cum se va recupera piața muncii din zona euro? 

Avatar
work, office, team

Fotografie de RonaldCandonga pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Temerile că pandemia va aduce în Europa o moștenire grea pe piața forței de muncă încep să pară mai mult un coșmar decât o realitate.

Cu o regiune ce iese dintr-o criză economică fără precedent, care a afectat în mod special tinerii, economiștii de la Credit Suisse Group sau cei de la TS Lombard devin tot mai încrezători că daunele permanente cauzate pieței muncii – așa-numitele cicatrici (scarring) – vor fi mai puțin grave decât după criza financiară 2008-2009, scrie Bloomberg.

În noiembrie, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a avertizat în mod deschis cu privire la riscul afectării persistente a pieței muncii și a declarat recent că „suntem încă preocupați”. Cu toate acestea, economistul șef al BCE, Philip Lane, a declarat luna trecută că există motive pentru a fi optimist că aceste cicatrici nu vor fi la fel de rele ca cele de după 2008. Astfel, s-ar crea o situație binevenită pentru o regiune afectată de un nivel ridicat de șomaj structural, a cărei piață a muncii a început criza într-o situație mai rea decât în alte economii majore.

„Vom începe această redresare cu un nivel mult mai scăzut al șomajului pe care îl aveam de obicei după o recesiune”, a declarat Neville Hill, economist la Credit Suisse. „Nu există o cantitatea de cicatrici suficient de mare pentru a afecta o recuperare”.

BCE, OCDE și Comisia Europeană au actualizat în creștere toate previziunile pentru economie, iar îmbunătățirea datelor, de la sentimentul consumatorilor la perspectivele de ocupare a forței de muncă și investiții, sugerează, de asemenea, că rănile cauzate de perioadele de blocaje sunt mai puțin grave decât ar fi putut fi.

O posibilă criză în sectorul bancar nu s-a materializat, iar rata șomajului blocului este de 8%, cu mult sub cele peste 12% prognozate de OCDE în iunie anul trecut, pentru un scenariu cu două valuri de infectare cu coronavirus.

Există dovezi mixte ale unui boom susținut de angajări în SUA, dar revenirea lucrătorilor de pe Wall Street la birouri indică o reluare a activității de dinainte de criză. Între timp, în Australia, o țară aproape fără Covid-19, șomajul indus de pandemie a fost eliminat.

„Sunt un pic mai îngrijorat de apariția cicatricilor în Europa decât în ​​SUA”, a spus Dario Perkins, economist la TS Lombard din Londra. Cu toate acestea, „vor exista mult mai puține cicatrici din această criză, decât după cea din 2008. Este destul de sigur, atâta timp cât avem vaccinurile”.

Pentru Lane, diferența cheie este că această criză pur și simplu nu va dura atât de mult.

„Cicatricarea poate fi limitată, deoarece recesiunea va fi mai scurtă”, a spus el pentru Le Monde, adăugând că există încă „surse de îngrijorare”.

Unele întreprinderi vor continua să aibă probleme, chiar dacă îngrijorările cu privire la un val de insolvențe ar putea fi exagerate, potrivit guvernatorului Băncii Franței, Francois Villeroy de Galhau.

Companiile aeriene și hotelurile vor întârzia în procesul recuperare, iar tendințele precum lucrul de acasă ar putea afecta permanent cererea pentru anumite bunuri și servicii.

Impactul pierderilor de acolo ar putea fi relativ limitat pe piața muncii, în sensul său larg, potrivit lui Carsten Brzeski, economist la ING Diba AG.

Afacerile de agrement și ospitalitate sunt de obicei „foarte mici”, a spus Brzeski. „Deci efectul asupra șomajului nu va fi la fel de mare ca în alte crize.”

Lufthansa se așteaptă să ofere doar 40% din capacitatea sa pre-pandemică pentru 2021, dar directorul executiv Carsten Spohr a insistat la sfârșitul lunii aprilie că „companiile mici și mijlocii, care vor avea nevoie de acea experiență pozitivă a călătoriilor corporative pentru a-și vedea clienții, sau furnizorii reprezintă o pondere mai mare din clienții noștri corporativi decât cred oamenii.”.

Unele lucruri se vor schimba cu siguranță pentru totdeauna, odată cu dezurbanizarea văzută în Londra, de exemplu. Șomajul ar putea crește din nou pe măsură ce oamenii se vor reintegra pe piața muncii, iar inactivitatea prelungită ar putea să le diminueze capacitatea de angajare. Restricțiile de distanțare fizică pot persista și ar putea exista o altă apariție a virusului.

Lunile în care școlile au fost închise vor avea un efect pe termen lung, iar tinerii ar putea vedea venituri mai mici mai târziu în viață, din cauza începutului lor nefericit pe piața muncii.

Dacă argumentul pentru optimism poate rezista depinde de sprijinul fiscal, un mesaj pe care BCE îl promovează. Joi, Christine Lagarde a repetat un apel către guverne să nu retragă ajutorul prea curând pentru a nu risca „să amplifice efectele de cicatrici pe termen lung”. Ea a subliniat, de asemenea, rolul fondului de redresare al Uniunii Europene în accelerarea recuperării.

“La un moment dat, sprijinul va fi retras – ceea ce ar putea crea unele șocuri și incertitudine, în special pentru unele gospodării”, a spus Aline Schuiling, economist la ABN Amro. „Sperăm cu toții că, atunci când totul se redeschide, oamenii vor putea reveni la muncă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar probabil că acest lucru nu se va întâmpla”.

scroll to top