Închide

Angajații români nu mai au acces la REVISAL până în 2025. Pentru că așa vrea Coaliția!

Avatar
Portal Reges 25297 1

Foto: contabilul.ro

Timp de citire: 2 minute

Parlamentul a adoptat, în luna aprilie a acestui an, legea prin care angajaţii primeau acces online şi neîngrădit la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL), după o inițiativă USR. Deputata USR Cristina Prună a afirmat că, la mai bine de patru luni de la intrarea în vigoare a legii, singurul pas pe care l-a făcut Cabinetul Ciucă este să dea, miercuri o hotărâre de guvern de amânare până în 2025 a acestui drept. „Până atunci, salariaţii români rămân cu aceeaşi birocraţie inutilă, cu procedurile greoaie şi consumatoare de timp”, a adăugat ea.

„Coaliţia PSD-PNL guvernează din nou împotriva intereselor românilor. Salariaţilor le este furat un drept de-abia câştigat. Perspectiva anului 2025 este atât de îndepărtată încât nu poate fi privită ca o certitudine. Nu există paşi şi etape intermediare, ci doar o promisiune peste ani de zile, cum au fost atâtea altele în trecut. Când trebuie să taxeze salariile românilor, nu există niciun fel de tergiversări. Aproape jumătate din salariile noastre ajung în fiecare lună în conturile statului. Dar când vorbim de servicii de secol XXI, pe care acelaşi stat e obligat prin lege să ni le ofere, vedem că statul nu respectă legea. Guvernul Ciucă ne demonstrează pe zi ce trece incompetenţă şi teamă de transparenţă!”,

a declarat Cristina Prună, deputat USR şi iniţiatoare a legii privind accesul neîngrădit la REVISAL, conform unui comunicat de presă al partidului.

Legea USR a fost adoptată de Parlament pe 20 aprilie 2022 şi a fost promulgată pe 20 mai 2022. Guvernul avea la dispoziţie, din acel moment, 60 de zile pentru a stabili procedura prin care angajaţii să aibă acces online, în câteva click-uri, la datele din platforma REVISAL existentă.

Sursa citată mai spune că cele 60 de zile au trecut şi nu s-a întâmplat nimic.

În schimb, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de astăzi a fost introdusă o hotărâre de guvern de amânare a accesului la REVISAL până în 2025, când va fi refăcută platforma cu fonduri europene (PNRR), mai precizează comunicatul USR.

Pe 20 mai, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege al USR prin care angajaţii din România şi foştii salariaţi vor avea acces, online şi neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL).

scroll to top