Închide

APIA | Viticultorii primesc în sfârșit ajutorul de pandemie. Ce județe primesc banii?

Avatar
Viticultori Vrancea

Viticultori la cules ]n județul Vrancea. Foto: Monitorul de Vrancea

Timp de citire: < 1 minut

Producătorii din sectorul vitivinicol vor primi până la data de 31 decembrie 2020 ajutorul de stat pentru susţinerea activităţii în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, a anunţat, miercuri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Până pe 14 decembrie 2020, când s-a încheiat procesul de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat în acest sector, au fost înregistrate în baza de date a APIA un număr de 913 de cereri cu o suprafaţă eligibilă la plată de 18.837,36 hectare (ha).

Potrivit sursei citate, cele mai multe cereri au fost depuse în judeţele Vrancea – 361 pentru 3.670,23 ha, Arad – 67 (870,81 ha), Prahova – 63 (1.490,78 ha), Bucureşti – 57 (1.814,40 ha), Constanţa – 36 (2.124,34 ha), Satu Mare – 35 (375,92 ha), Tulcea – 32 (866,79) şi Buzău – 31 (604,92 ha).

Bugetul alocat acestei scheme este de 59,5 milioane de lei şi se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2020 Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

scroll to top