Apple reduce prețurile iPhone în China, pe fondul unei concurențe acerbe cu Huawei
Apple a lansat o campanie agresivă de reduceri pe site-ul său oficial Tmall din China, oferind reduceri de până la 2.300 de yuani (318 dolari) la anumite modele de iPhone, potrivit Reuters.
Reducerile au loc în contextul în care gigantul tehnologic american încearcă să își apere poziția pe piața smartphone-urilor high-end, unde se confruntă cu o concurență din ce în ce mai mare din partea rivalilor locali, precum Huawei.
Desfășurată între 20 și 28 mai, aceasta campanie de reducre este mai substanțială decât cea oferită de Apple în februarie.
În timp ce cea mai mare reducere din campania din februarie a fost de 1.150 de yuani, de data aceasta reducerile ajung până la 2.300 de yuani. Cea mai mare reducere se aplică modelului iPhone 15 Pro Max de 1TB, în timp ce alte modele beneficiază, de asemenea, de reduceri semnificative de preț.
De exemplu, versiunea de 128 GB a modelului de bază iPhone 15 are o reducere de 1.400 de yuani, potrivit verificărilor efectuate luni de Reuters.
Presiunea concurențială sporită asupra Apple vine după ce Huawei a prezentat luna trecută noua sa serie de smartphone-uri high-end, Pura 70, după lansarea modelului Mate 60 în august anul trecut.
Efortul anterior de reducere a Apple din februarie pare să fi ajutat compania să atenueze încetinirea vânzărilor în China.
Livrările Apple în China au crescut cu 12% în luna martie, potrivit calculelor Reuters bazate pe date ale Academiei Chineze de Tehnologie a Informației și Comunicațiilor (CAICT). Acest lucru marchează o îmbunătățire semnificativă față de primele două luni ale anului 2024, când compania a înregistrat o prăbușire a vânzărilor cu 37%.