Închide

Atenție, fermieri! Se prelungește perioada de aplicare a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină

Avatar
Tractor Apia Lucrări Agricole Agricultură Copyright Foto Contactati Info@afaceri.news

Copyright foto: contactati info@afaceri.news

Timp de citire: 2 minute

Perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură se prelungeşte cu încă trei ani, până la 31 decembrie 2026, potrivit unui proiect de HG publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014, începând cu anul 2015 se aplică schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, respectiv prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei, utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare, care se acordă sub formă de rambursare.

“În contextul general dificil al ultimilor ani agricoli, cauzat atât de creşterea accentuată a preţurilor la toate inputurile agricole urmare situaţiei geo-economice dificile din zonă, cât şi de incidentele de mediu manifestate, fiind de notorietate că fermierii s-au confruntat cu un deficit de apă major după doi ani de secetă, este necesar ca fermierii să fie susţinuţi în continuare în sensul reducerii costurilor de producţie şi implicit a creşterii rentabilităţii activităţilor agricole”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.

Potrivit tehnologiilor cadru din sectorul vegetal, ponderea cheltuielilor cu motorina este între 19-30% din totalul cheltuielilor cu inputurile pe hectar, iar din analiza tehnologiilor cadru de cultură, cheltuielile cu lucrările mecanizate pentru a asigura înfiinţarea culturilor, precum şi verigile tehnologice pentru o cultură, reprezintă între 40-59% din cheltuielile totale pentru realizarea tehnologiei unei culturi.

“Bunul mers al sectorului agricol depinde de continuitate şi stabilitate, pentru a se asigura păstrarea unor costuri de producţie în limite sustenabile, iar preţul motorinei utilizate în agricultură reprezintă o componentă semnificativă a acestor costuri. Este important de precizat că preţul motorinei este influenţat de evoluţii ale cotaţiilor mondiale ale petrolului, dar şi de situaţia geopolitică din zonă”,

explică MADR în nota de fundamentare.

În acest context, având în vedere particularităţile sectorului agricol şi diversele provocări la care trebuie să facă faţă în prezent, precum şi momentul politic şi situaţia de conflict la graniţa de est a României, dar şi tendinţele de creştere a preţului petrolului pe burse, fermierii din România sunt puşi într-o situaţie de vulnerabilitate pe piaţă, datorită costurilor de producţie ridicate, care conduc către o producţie obţinută în condiţii de eficienţă economică minimă, sau chiar cu pierderi, se mai arată în document.

“Faţă de această situaţie, este absolut necesar să se continue aplicarea schemei de ajutor de stat prin care se reduc costurile de producţie ale fermierilor prin reducerea accizei la motorina utilizată la lucrări mecanice în agricultură şi rambursarea sumelor aferente către fermieri”,

precizează MADR.

scroll to top