Autovit.ro: Piața mașinilor second-hand, cu 25% mai dinamică în 2021 decât anul trecut
Mașinile postate pe platforma online de vânzări auto Autovit.ro se vând în medie în 32 zile în 2021, valoare mult mai mică decât în 2020 (43 zile), respectiv 2019 (41 zile), potrivit lui Andrei Dumuța, Business Manager Autovit.ro. Acesta precizează că în primele 8 luni ale anului, mașinile de pe platforma pe care o conduce s-au vândut cu 25% mai repede decât în 2020, scrie Wall-Street.ro.
”Piața auto de mașini second-hand din România înregistrează o cerere foarte mare în acest moment, determinată, în principal, de termenele foarte mari de livrare pentru mașinile noi. Clienții români nu mai sunt dispuși să aștepte mai bine de o jumătate de an pentru a achiziționa o mașină nouă, așa că își îndreaptă atenția către piața de mașini rulate. Motiv pentru care încep să crească vânzările pentru majoritatea mărcilor de pe autovit.ro”, spune șeful companiei.
Cel mai repede se vând Daciile, în 26 zile, marca românească având și cea mai mare rată de succes, 63% din anunțuri transformându-se în vânzări.
Dintre brandurile premium, modelele Audi se vând cel mai repede, urmate de BMW și Mercedes.
Brandurile premium (BMW, Audi, Mercedes) reprezintă aproximativ 33% din totalul anunțurilor postate, valoare care s-a menținut constantă din 2019 până în prezent.
Diferența dintre Volkswagen și BMW, branduri care au cel mai mare număr de anunțuri postate pe autovit.ro, se menține relativ constantă, la 3-4 puncte procentuale.
“În general, brandurile premium (BMW, Audi, Mercedes) se vând mai greu decât restul, trendul fiind similar și în anii precedenți. În primele 8 luni din 2021, diferența a fost de 4 zile, în 2020 a fost de 2 zile, iar în 2019 a fost de 6 zile”, a mai spus managerul.
Anul acesta, numărul de anunțuri unice a crescut cu 7% față de 2019, iar vânzările cu 5%. Față de 2020, creșterea este de 20% pe anunțuri și cu 12% pe vânzări.