Închide

Banca Transilvania își face propria companie de IT, pentru a dezvolta soluții tehnologice in-house

Avatar
Code Crafters Bt Sigla 1

Sursa foto: Banca Transilvania.

Timp de citire: 2 minute

Banca Transilvania (BT) își va înființa o companie de tehnologie proprie, numită Code Crafters, prin care liderul pieței financiar-bancare din România vizează să creșterea capacității de dezvoltare a soluțiilor IT, potrivit unui comunicat de presă al băncii clujene.

Activitatea companiei începe în luna aprilie a acestui an, cu echipă formată din persoane cu experiență solidă atât în firme de tehnologie și outsourcing, cât și în banking. Structura Code Crafters este similară companiilor de profil, centrată pe echipe mici, autonome, pasionate de tehnologie și inovație, precizează BT.

”La Banca Transilvania, investim masiv în tehnologie, am avansat mult de la un an la altul, însă suntem mai degrabă obișnuiți să cumpărăm tehnologie decât să o facem noi. Cu Code Crafters, facem un pas mare în direcția în care producem noi soluțiile de care avem nevoie, dar și ca mindset, organizare și cultură digitală”, declară Ömer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania.

Tehnologia ajută banca să crească productivitatea, eficiența operațională și siguranța online, precum și să inoveze pentru clienții care doresc să facă banking rapid, de oriunde și oricând.

75% din clienții activi ai Băncii Transilvania sunt digitalizați, și anume 2,7 milioane, mai arată BT în comunicatul citat.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi principalul finanţator al economiei, acoperind toate segmentele de clienți și linii de business în sectorul financiar. Cu o poveste începută în urmă cu aproape 30 de ani, are peste 19% cotă de piaţă, 3,4 milioane de clienţi, peste 9.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi. Este singurul brand bancar românesc din Brand Finance Banking 500 (2021). Dincolo de banking, BT doreşte să aibă impact pozitiv în România, atât pentru oameni, cât şi pentru business şi mediu.

scroll to top