Bloomberg: Investițiile globale în tranziția energetică în 2021, un nou record istoric

, ,
Autor:    -  
solar panel, solar energy, pinwheels
Fotografie de Coernl pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Cheltuielile la nivel global pentru tranziția la producția de energie cu emisii scăzute de carbon au crescut cu mai mult de un sfert în 2021 comparativ cu 2020, creșterea fiind determinată, îndeosebi, de industria vehiculelor electrice și de cea a energiei regenerabile, anunță publicația americană Bloomberg.

Suma totală a investițiilor a ajuns la 755 de miliarde de dolari, în creștere cu 27% față de anul anterior, potrivit celui mai nou raport realizat de BloombergNEF, divizia de analiză și cercetare a Bloomberg. Cifrele record arată cât de puternic a devenit apetitul investitorilor pentru tehnologiile-cheie în vederea prevenirii celor mai grave efecte ale încălzirii globale.

Chiar și așa, investițiile în tehnologii verzi trebuie să crească în mod semnificativ și în continuare pentru ca omenirea să poată ajunge la neutralitatea emisiilor nete de carbon până la mijlocul secolului, așa cum prevăd obiectivele Acordului de la Paris. Astfel, analiștii BloombergNEF estimează că ar fi necesare investiții de 2,1 trilioane de dolari în tranziția energetică în perioada 2022-2025, adică de aproape trei ori nivelul de anul trecut. În această sumă sunt incluse cheltuielile pentru energia electrică din surse regenerabile, energie termică din sursă electrică, facilități de stocare a energiei și investiții în producția de energie nucleară.

”Ar trebui să apară mult mai multe investiții în toate regiunile globului. Creșterea ar trebui să fie uriașă, iar aceasta ar trebui să fie indusă prin politici guvernamentale”, consideră Albert Cheung, analist-șef la BloombergNEF.

Cea mai mare parte a cheltuielilor realizate în 2021 a fost destinată noilor proiecte de energie regenerabilă – parcuri eoliene și parcuri fotovoltaice. Sectorul a atras 366 de miliarde de dolari, în creștere cu 6,5% față de anul precedent, cea mai mare parte fiind concentrată în Asia. În America, Europa, Orientul Mijlociu și Africa, investițiile în surse regenerabile s-au menținut la același nivel comparativ cu 2020.

Capacitatea de producție de energie regenerabilă va trebui să crească rapid pentru a furniza suficientă energie curată nu doar pentru a înlocui combustibilii fosili care alimentează rețelele de electricitate de pe glob, ci și pentru a susține noile surse de cerere de energie din partea vehiculelor electrice.

Investițiile în transportul electrificat, inclusiv în vehicule și infrastructură conexă, au crescut cu 77% în 2021 față de anul precedent, la 273 de miliarde de dolari. Anul acesta, analiștii de la BloombergNEF se așteaptă ca această sumă să crească și mai mult, depășind suma cheltuită pentru energie regenerabilă.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!