Campionii europeni ai cărbunelui: trei povești diferite despre planurile de decarbonizare

De zeci de ani de zile, Germania, Polonia și Cehia alcătuiesc așa-numitul ”triunghi al lignitului” în Europa, fiind țările care și-au produs cea mai mare parte a energiei electrice pe baza cărbunelui. Acum, având în vedere că schimbările climatice au devenit acum o prioritate politică de grad zero, prioritatea fiecăreia dintre cele trei țări este trecerea la surse regenerabile. Dacă obiectivele lor sunt aceleași, căile pe care intenționează să o apuce diferă, după cum aflăm dintr-o analiză a Euractiv.com.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că toate țările OECD trebuie să renunțe treptat la cărbune până cel târziu în 2030 pentru a se conforma Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Obiectivul Uniunii Europene, agreat de liderii UE în decembrie 2019, este de a atinge neutralitatea carbonului până în 2050. Asta înseamnă că Germania, Polonia și Republica Cehă – primele trei producătoare și consumatoare de cărbune din Europa – sunt supuse unei presiuni tot mai mari pentru tranziția către energia curată.

Pentru aceste țări, renunțarea la cărbune nu mai este doar un argument de mediu, ci este tot mai mult un imperativ economic. Prețurile CO2 pe piața UE a carbonului au atins maximele istorice în ultimele luni, depășind 40 EUR pe tonă pentru prima dată în aprilie, după ce ani la rând costurile nu depășeau 10 EUR pe tonă.

Acest lucru face ca antracitul și lignitul, cărbunii cei mai frecvent utilizați pentru cea mai intens poluatoare cu CO2 dintre toate formele de producție a energiei, să fie tot mai puțin viabili din punct de vedere economic. Un raport recent al think-tank-ului Agora Energiewende a ajuns la concluzia că majoritatea unităților de producție a lignitului din Germania, Polonia și Cehia vor deveni definitiv neprofitabile în a doua jumătate a acestui deceniu.

”Timpul centralelor electrice pe cărbune se apropie de sfârșit și multe unități deja nu mai sunt profitabile. Aceste tendințe ale pieței trebuie reflectate în strategii coordonate la nivel național în țările care formează triunghiul cărbunelui”, se arată în raportul citat.

Cu toate acestea, strategiile de eliminare a cărbunelui au fost în mare parte necoordonate la nivel regional sau european, fiecare țară luând decizii pe cont propriu. Acest lucru este vizibil mai ales atunci când se analizează politicile sociale vizate pentru a face față impactului economic și social al tranziției energetice.

„Suntem într-adevăr într-o situație în care țintele și ambițiile politice se află la nivel european, dar instrumentele politice au rămas la nivel național”, spune Judith Kirton-Darling, secretar general adjunct la IndustriALL, o federație sindicală globală care reprezintă peste 50 de milioane de oameni care lucrează în peste 140 de țări, în sectoarele miniere, energetice și prelucrătoare.

”Vom avea de-a face cu un efect de puzzle și cu numeroase disparități regionale ca urmare a acestui fapt, cu campioni și corigenți ai tranziției energetice”, a spus ea într-un interviu recent pentru Euractiv.

Dezbaterea despre cărbune nu este deloc nouă în Germania.

Antracitul devenise deja neprofitabil încă din anii 1970 și a fost subvenționat timp de patruzeci de ani pentru a menține industria de profil în viață, spune Philipp Litz, coautor al studiului think-tank-ului Agora Energiewende.

Întrebarea este cât de repede vor putea cele trei țări să-și închidă centralele pe cărbune și să treacă la energie curată.

Potrivit raportului, eliminarea întregii producții de energie pe bază de lignit din mixul energetic al țărilor ar reduce emisiile din sectorul lor de producție a energiei electrice cu 32% -50% din emisiile actuale, în funcție de viteza tranziției.

Dar simpla închidere a minelor de cărbune și trecerea la surse de energie mai curate nu se poate întâmpla peste noapte.

Construirea unei noi capacități energetice necesită o planificare atentă și ani de implementare, în timp ce tranziția va avea, de asemenea, un impact social masiv, care trebuie abordat cu multă atenție.

Primele fricțiuni între vecini

Această problemă a ieșit în evidență recent, când Polonia a decis să prelungească exploatarea cărbunelui în mina de cărbune la suprafață de la Turów până în 2044, în ciuda unui proces intentat de Cehia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, vecinul din sud plângându-se de riscul poluării surselor de alimentare cu apă potabilă în două comunități din apropierea graniței comune.

Michał Kurtyka, ministerul polonez al mediului și climei, a declarat că decizia Poloniei este în interesul public suveran al țării, deoarece Turów furnizează lignit unei centrale electrice din apropiere, care produce aproximativ 5% din energia electrică a Poloniei.

PGE, grupul energetic administrat de stat care operează centrala, a anunțat că închiderea bruscă a exploatării de la Turów, care împreună cu centrala electrică, reprezintă cel mai mare angajator din zonă, ar putea conduce atât la prăbușirea economică a regiunii, cât și la ”zdruncinarea stabilității sistemului energetic polonez”.

Germania și Cehia, cu un pas înainte

În urmă cu 30 de ani, Germania, Polonia și Republica Cehă erau toate extrem de dependente de cărbune.

Până în urmă cu câțiva ani, nimeni nu dorea să fie prima dintre cele trei țări care să facă pasul spre renunțarea la cărbune, dar presiunea economică și de mediu a crescut enorm în ultima perioadă și, aceasta combinată cu scăderea cantităților de resurse, le-au obligat pe toate să se reorienteze, spune Aleksandra Gawlikowska-Fyk, co-autoare a unui raport privitor la strategiile de decarbonizare realizat de Forum Energii, un ONG polonez de profil.

O preocupare majoră pentru toate cele trei țări este securitatea aprovizionării cu energie după închiderea centralelor de cărbune.

Cehia și Germania sunt, din acest punct de vedere, cu un pas înaintea Poloniei, ambele instituind o comisie specială ”a cărbunelui”, pentru a stabili data până la care să dureze eliminarea treptată a cărbunelui din economie și pentru a aborda în mod corect și responsabil impactul social și economic al tranziției energetice.

Germania a decis să elimine cărbunele până în 2038, în timp ce decizia Cehiei s-a luat cu ceva întârzieri și amânări. Unii au insistat asupra anului 2033, dar schimbările recente din interiorul guvernului de la Praga au crescut probabilitatea ca Cehia să adopte, în cele din urmă, recomandarea Comisiei sale pentru cărbune, care sugera tot anul 2038.

Dintre cele trei state, Germania a realizat cele mai multe progrese în direcția asigurării surselor regenerabile de energie, ajungând la o pondere de 50% a energiei produse din surse regenerabile în mixul său energetic.

În același timp, Cehia are avantajul de a se putea baza în continuare pe energia nucleară, care nu emite dioxid de carbon. Cele șase reactoare nucleare din țară au furnizat 35,2% din energia electrică a Cehiei în 2019.

La polul opus, Germania a decis închiderea întregii sale producții de energie nucleară, ultima sa centrală nucleară urmând să fie închisă definitiv până în 2022, iar asta face ca obiectivele sale climatice să fie ceva mai greu de atins în comparație cu Cehia.

”Dacă Germania ar fi început să elimine treptat cărbunele din mixul energetic, în loc de energia nucleară, efectul asupra emisiilor totale ale țării ar fi fost cu siguranță unul pozitiv”, a spus Litz.

Aspectul social al tranziției energetice reprezintă, de asemenea, un uriaș semn de întrebare care planează asupra fiecăreia dintre cele trei state.

Potrivit lui Litz, eliminarea treptată a cărbunelui din Germania se suprapune, într-o măsură rezonabilă, cu vârsta de pensionare a multora dintre cei care lucrează în sectorul extracției cărbunelui, dar regiunile respective va trebui să dezbată și să afle ce tip de locuri de muncă vor mai fi disponibile pentru generațiile următoare.

Polonia, cea mai grea misiune

Cu cea mai mare parte a energiei electrice generate încă din cărbune, este de așteptat ca tranziția din Polonia să dureze mai mult decât la vecinii germani, mai bogați, sau la cei cehi, care pornesc dintr-o situație mult mai bună.

Oricum ar fi, Varșovia nu are încotro. Recent, executivul polonez a anunțat că vrea să dezvolte un lanț de aprovizionare pentru producția de baterii pentru vehicule electrice în regiunea Sileziei, din sudul țării, zona cea mai dependentă de cărbune din toată țara, acolo unde mineritul continuă să joace un rol extrem de important în economia locală.

Luna trecută, guvernul polonez a ajuns la un acord cu sindicatele pentru închiderea ultimei mine de cărbune în 2049, chiar înainte de termenul limită setat de UE pentru a atinge neutralitatea carbonului până în 2050. Deși ecologiștii au denunțat acordul pentru lipsa de ambiție și orientare strategică, sindicatele au ținut să precizeze că, chiar și așa, prevederile acordului sunt dificil de suportat, iar procesul de atingere a unui consens a fost unul îndelungat și plin de provocări.

”Trebuie să ținem minte un lucru: jumătate din minerii care lucrează astăzi în minele de cărbune din Europa sunt vizați de acest acord. Deci este colosal”, spune Judith Kirton-Darling, o fostă europarlamentară britanică, acum secretar general adjunct al federației sindicale IndustriALL.

Potrivit acesteia, acordul de închidere a minelor poloneze prevede un plan de sprijinire a angajaților afectați de închideri și nu exclude închiderea minelor de cărbune chiar mai devreme decât termenul maxim preconizat.

”Trebuie să îi urci pe oameni în trenul care se îndreaptă în direcția corectă, pentru a continua apoi drumul împreună. S-ar putea ca, pe măsură ce avansăm pe drum, trenul să accelereze în perioada care urmează”, a mai spus ea.

Și cei de la Agora Energiewende sunt de aceeași părere: închiderile minelor vor avea loc mai repede decât termenul maxim.

”2049 nu pare deloc un termen realist, iar minerii știu asta. Cred însă că vor să mențină minele în stare de funcționare cât mai mult posibil, ar fi în avantajul lor”, a declarat Lidia Wojtal, expertă în politici climatice la ONG-ul german.

Potrivit acesteia, ”există și acest tip de etos al minerilor polonezi, care se mândresc cu faptul că stau la baza securității energetice a întregii țări”.

Acest lucru s-ar putea schimba din cauza crizei economice cauzate de pandemia COVID-19, care accelerează închiderile de mine și renunțarea la carbon, a mai spus ea.

”Trecem printr-o pandemie care a rupt acest tip de unitate socială care punea în fruntea priorităților necesitatea de a sprijini cu orice preț mineritul de cărbune. Oamenii își pierd locurile de muncă peste tot, își șubrezesc sănătatea, dar niciunul dintre aceste grupuri care au fost afectate de pandemie nu primește acest tip de sprijin din partea societății”.

Între timp, guvernul polonez caută să naționalizeze centralele de cărbune deținute în prezent de companiile energetice și să le plaseze într-o așa-numită ”bancă toxică” de active neprofitabile, care va primi finanțare de stat până când vor putea fi închise definitiv.

Într-o declarație publică, Jacek Sasin, ministerul polonez al activelor de stat, a spus că acest lucru va permite o ”transformare treptată și pe termen lung a sectorului energetic” prin înlocuirea cărbunelui cu surse verzi, cu emisii reduse de carbon.

Cu ochii spre soare

În ciuda dependenței excesive de cărbune, Polonia începe să facă pași către o energie mai curată. Producția de energie electrică din cărbune a scăzut de la 90% la sub 70% pentru prima dată anul trecut, în principal datorită creșterii producției de energie solară. Capacitatea instalată totală a producției fotovoltaice a crescut de la 1,5 GW la 4 GW în 2020.

Țara își propune atingerea pragului de 50% energie produsă din surse regenerabile până în 2030, iar în prezent este în curs de modificare așa-numita lege ”10-H”, care interzice turbinelor eoliene să se situeze mai aproape de de 10 ori înălțimea palei față de clădiri și arii protejate.

Cea mai mare companie energetică din Polonia, PGE, privește deja cu mult interes sectorul energiei regenerabile, având planificată o creștere a puterii instalate de 3,5 GW în energia eoliană și de 3GW în energia solară, înainte de 2030.

Cei mai mulți experți au căzut de acord că Polonia va avea nevoie de gaze naturale care să sprijine această tranziție energetică, în special până la începutul anilor 2030, când Polonia intenționează să își inaugureze prima sa centrală nucleară.

Pe această temă, Lidia Wojtal a avertizat că există riscul ca Polonia să ajungă să depindă excesiv de gazele naturale și să se învârtă într-un cerc vicios, în care să se repete actuala poveste schimbând doar cărbunele cu gazele naturale.

De asemenea, ea a avertizat și asupra unui alt risc cu care s-ar putea confrunta Polonia, dacă, la un moment dat, ar decide accelerarea procesului de tranziție energetică:

”Această accelerare ar putea fi benefică. Însă, dacă încerci să faci atât de multe într-un timp scurt și fără un plan coerent, te poți trezi că unele dintre elementele tranziției energetice să nu funcționeze deloc. Unele dintre ele vor fi omise, ignorate sau nu vor lua în considerare impactul pe termen lung al deciziilor, atât asupra economiei, cât și asupra societății.”