Când va dispărea motorina din stațiile de carburant? UE a anunțat data trecerii complete la “verde”
Tradiționalii combustibili vor fi obligați să facă loc mașinilor electrice și altora alimentate cu energie regenerabilă, conform recent aprobatul Euro 7, ce prevede noile reglementări privind combustibilii fosili. Parlamentul European a adoptat noile norme Euro 7 pentru vehicule ce urmează să intre în vigoare în anul 2027. Însă, de precizat este faptul că, cea mai drastică măsură este că, din 2035 nu va fi permisă comercializarea vehiculelor alimentate cu benzină sau motorină în toate statele membre.
Un al plan al Uniunii este de a reduce și mai mult motoarele cu ardere convențională, motiv pentru care a fost deja stabilit un calendar pentru ca benzina si motorina sa nu mai fie comercializate pe șoselele din UE.
Euro 7 nu prevede schimbarea timpului și a distanței la care trebuie menținute limitele de emisie, care ar trebui să fie sub 80 mg/km de NOx, timp de 10 ani și 200.000 de kilometri.
De asemenea, se prevede pentru prima dată și un regulament ce au în vizor particulele emise atât de anvelope, cât și de frâne.
Aceste măsuri sunt doar o parte din pașii pe care îi vor avea de parcurs europenii pentru o mobilitate mai durabilă.
Cea mai dură măsură luată de Parlamentul European este că din 2035 nu va fi permisă comercializarea vehiculelor alimentate cu benzină sau motorină în toate statele membre, deci, doar unsprezece ani ne mai despart de acest moment, scrie 20minutos.
Când va dispărea motorina din Uniunea Europeană?
O lovitură puternică este faptul că motoarele diesel vor fi interzise în 2050, atunci când, conform Euro 7, circulația mașinilor alimentate cu combustibili fosili va fi complet interzisă pe drumurile din toată Europa, inclusiv în România.
Foarte important este ca populația să fie încurajată să cumpere vehicule pur electrice, doar așa vor putea da roade planurile UE. În februarie 2024, vehiculele alimentate cu motorină au reprezentat aproape 56% din vânzări, față de aproape 1% pentru vehiculele pur electrice, iar piața vânzărilor de vehicule electrice nu este roz deloc în lipsa subvențiilor pentru aceste achiziții “verzi”.