Care este impactul financiar și asupra mediului al zăpezii artificiale?

Până la sfârșitul secolului, toate stațiunile de schi din Alpi ar putea fi obligate să utilizeze tunuri de zăpadă, cu consecințe grave pentru natura locală, scrie Euronews.

Ar putea fi Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina din 2026 ultimele organizate pe zăpadă naturală?

Jocurile au fost salutate pe scară largă ca un succes, dar au atras și critici pentru dependența lor mare de zăpada artificială: aproximativ 1,6 milioane de metri cubi, potrivit organizatorilor.

Aceasta este aproximativ echivalentul a aproximativ 640 de piscine de dimensiuni olimpice.

Vă place sau nu, creșterea temperaturilor de iarnă ar putea face din zăpada artificială o necesitate nenegociabilă pentru viitoarele Jocuri de iarnă – cel puțin în Alpi.

Zăpada artificială menține industria sporturilor de iarnă pe linia de plutire

Până la sfârșitul secolului, se preconizează că ninsorile din lanțul muntos, care se întinde pe opt țări, vor scădea între 25% și 45%.

Acest lucru se bazează pe un studiu comun realizat de King’s College, Universitatea din Oxford și Universitatea din Trento, intitulat „Zăpada trebuie să continue: Teoretizarea dilemei inovării climatice în industriile pe cale de dispariție”.

La nivel global, se preconizează că industria va crește cu o rată anuală de 4,4% între 2025 și 2032. Însă cercetătorii avertizează că, până în 2050, stațiunile de schi sub 1.200 de metri ar putea fi nevoite să suporte ierni fără zăpadă.

Până în prezent, sectorul sporturilor de iarnă a depășit amenințarea și a reușit să se mențină într-o stare bună, inclusiv datorită utilizării zăpezii artificiale, la fel ca în cazul recentelor Jocuri Olimpice de iarnă.

Conform studiului, aproximativ 90% dintre stațiunile de schi din Italia se bazează deja pe zăpadă artificială, comparativ cu 70% în Austria și 54% în Elveția.

„Odată văzută ca o soluție temporară, zăpada artificială tehnică este acum o necesitate structurală, permițând stațiunilor să rămână operaționale chiar și în anii cu zăpadă redusă”,

se arată în studiu.

„Adoptarea pe scară largă a zăpezii artificiale reflectă consensul tot mai mare că zăpada naturală nu poate susține turismul pe zăpadă.”

Una dintre puținele excepții din Italia o reprezintă stațiunile de schi din apropierea celor mai înalți ghețari. De exemplu, Marmolada — la 3.343 de metri — care, totuși, se preconizează că va dispărea până în 2040.

Care este costul financiar, energetic și de mediu al zăpezii artificiale?

Utilizarea zăpezii artificiale poate salva sărbătorile de iarnă, dar pentru mediu este o problemă, spun oamenii de știință.

Tunurile de zăpadă au nevoie de o cantitate masivă de apă pentru a acoperi pârtiile cu zăpadă.

Acoperirea a doar un hectar (sau 0,01 km²) cu 30 de centimetri de zăpadă artificială necesită aproximativ 1.000 de metri cubi de apă – aproximativ 20 de piscine din curtea casei.

Apa este pompată din râurile și lacurile din apropiere – drenând resursele locale – sau extrasă din bazine artificiale, ceea ce nu are un impact mai mic, deoarece necesită lucrări extinse la teren.

Până în 2023, industria a creat „142 de astfel de bazine” numai în Italia, acoperind peste un milion de metri pătrați.

În plus, zăpada artificială este, de asemenea, mai densă și mai dură. Se topește mai lent, ducând la compactarea solului și la întârzierea creșterii plantelor.

„Amânarea unei probleme locale, intensificând-o la nivel global”

Amprenta sa de carbon este, de asemenea, semnificativă: în Italia, de exemplu, „emisiile legate de electricitate provenite doar din producerea de zăpadă se ridică la 24 kt CO₂ echivalent, estimându-se că vor crește cu 24% și 30% cu o încălzire de +2°C, respectiv +4°C”, conform studiului King’s College, Oxford și Trento.

În cele din urmă, costul nu trebuie trecut cu vederea, variind între 3,50 și 5 euro pe metru cub.

„Zăpada artificială produce un exemplu de tensiune între rezistența economică pe termen scurt și sustenabilitatea mediului pe termen lung”,

declară Juliane Reinecke, una dintre autoarele studiului, pentru Europe in Motion.

„Pentru administratorii de stațiuni, zăpada artificială înseamnă supraviețuire. Este o adaptare rațională și necesară la riscul climatic. Dar zăpada artificială ridică preocupări legate de sustenabilitatea pe termen lung: consumă multă apă și energie și necesită o infrastructură intensivă pentru zăpada artificială. Pe măsură ce temperaturile cresc, trebuie produsă și mai multă zăpadă, până când nici măcar aceasta nu va mai fi suficientă pentru a garanta un strat de zăpadă pe tot parcursul sezonului. Firmele sunt stimulate să acorde prioritate continuității operaționale și rezilienței pe termen scurt. Societățile, în schimb, trebuie să își facă griji cu privire la decarbonizarea pe termen lung și la limitele ecologice. Atunci când tehnologiile de adaptare necesită multă energie și resurse, acestea pot rezolva (sau întârzia) o problemă la nivel local, în timp ce o intensifică la nivel global. Acesta este paradoxul pe care încercăm să îl evidențiem.”