Cât prinde un Lamborghini Huracán în Danemarca? Un șofer a încercat să afle și a rămas fără mașină

,
Autor:    -  
Lamborghini Huracan
Lamborghini Huracán STO. Sursa foto: Lamborghini.

Timp de citire: < 1 minut

Pentru cei care locuiesc în Norvegia, mersul la cumpărături în țările vecine dinspre sud este prilej de reduceri de prețuri, însă pentru un irakian care locuiește în Norvegia s-a dovedit o plăcere mult prea costisitoare, explică publicația regională daneză Nordjyske.

În dimineața zilei de joi, și-a cumpărat un Lamborghini Huracán la un preț grozav, doar două milioane de coroane daneze (în jur de 300.000 de euro), din Germania. Însă, cu câțiva kilometri înainte de a se îmbarca pe feribotul care urma să-l ducă spre Norvegia, a decis să pună la podea pedala de accelerație a noului său bolid.

Atâta doar că, potrivit noului Cod Rutier din Danemarca, aflat în vigoare de la 31 martie 2021, conducătorii de mașini care exagerează cu depășirea vitezei regulamentare pe șoselele daneze pot rămâne nu doar fără permis, nu doar cu o amendă, ci chiar cu mașina confiscată.

Ceea ce s-a și întâmplat.

Huracán-ul a prins 236 de km/h, pe un sector de autostradă undeva la sud de Hjørring, iar poliția din Iutlanda de Nord nu a ezitat și i-a confiscat proaspăt achizițonata bijuterie pe patru roți.

Jess Falberg, ofițerul de serviciu care l-a oprit pe vitezoman, spune că acesta era ”puțin trist” pentru cele întâmplate.

Legea prevede că situația este prezentată în fața instanței, care decide sau nu confiscarea de către stat a bunurilor care au condus la încălcarea legii – în acest caz, modelul Lamborghini Huracán. În urma deciziei favorabile a instanței, mașina urmează să fie scoasă la licitație de autoritățile fiscale daneze, iar sumele obținute intră la bugetul statului.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!