
Programul Casa Verde Fotovoltaice, eșec de proporții. Dosarele deja depuse vor fi anulate
Energie, MediuAdministraţia Fondului pentru Mediu a suspendat accesul în aplicaţia informatică dedicată Programului Casa Verde Fotovoltaice, după ce s-au înregistrat probleme în funcţionarea acesteia.Sursa citată a precizat că dosarele depuse…

Nou director general la Transelectrica
Energie, Piața munciiConsiliul de Supraveghere al Transelectrica a decis, în şedinţa din 22 decembrie, numirea unor membri ai Directoratului pentru un mandat provizoriu de patru luni, potrivit AGERPRES.Cei cinci membrii ai Directoratului sunt: Gabriel Andronache,…

Statele Unite, cel mai mare exportator de gaze naturale lichefiate
America, EnergieStatele Unite vor deveni anul viitor cel mai mare exportator global de gaze naturale lichefiate (LNG), depăşind Qatar şi Australia, şi ar putea să-şi menţină poziţia şi în următorii ani, transmite Reuters.Într-un an în care…

Cauza pentru care energia electrică din România a ajuns la prețuri record în ultimele zile
EnergiePreţul-record la energie electrică din aceste zile din România, precum şi din toată Europa, este cauzat de oprirea unor reactoare nucleare în Franţa, după descoperirea unor defecţiuni, a declarat luni Ion Lungu, directorul executiv…

Facturile consumatorilor de electricitate din Polonia vor creşte cu 24% în 2022
Energie, EuropaClienţii persoane fizice ai companiilor energetice poloneze Energa, PGE, Enea şi Tauron vor trebui să plătească anul viitor cu aproximativ 24% mai mult pentru energie, pe baza tarifelor aprobate de Oficiul polonez de reglementare în domeniul…

Prețul energiei electrice ajunge la niveluri record pe bursa OPCOM
EnergiePreţul energiei electrice atinge noi recorduri pe bursa de profil OPCOM, ajungând la peste 2.300 de lei pe MWh în vârf de consum pe piaţa spot, după cum arată datele postate pe site-ul operatorului bursier.Astfel, energia cu livrare…

Centralele individuale de apartament, interzise în blocurile noi. Când intră în vigoare măsura?
Energie, LegislațieMinistrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat vineri, la Digi24.ro, că centralele individuale de apartament nu vor mai fi permise în blocurile noi din luna ianuarie sau februarie, cel târziu. Ministrul a precizat că la începutul anului…

Rompetrol, din nou românesc? Multimilionarul Ștefan Vuza vrea să cumpere gigantul petrochimic
Energie, IndustrieChimcomplex Borzeşti, deținută de unul dintre cei mai discreți multimilonari români, clujeanul Ștefan Vuza (foto), ţinteşte achiziţia Rompetrol (KMG International) ca parte din strategia sa de dezvoltare, formularea unei oferte…

Sterian, Transgaz: Mărim capacitățile de interconectare. Putem prelua gaze din Marea Caspică
EnergieVești excelente în plină criză a prețurilor la energie. Directorul general Transgaz, Ion Sterian a vorbit despre furnizarea gazelor naturale în România la conferința națională "Independență sau interconectivitate? Drumul gazelor…

Ne impune PNRR-ul renunțarea la încălzirea pe lemne până în 2030? Ce spune Comisia Europeană?
Energie, MediuPlanul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu prevede nicio dispoziţie care să oblige autorităţile române să impună interzicerea încălzirii pe bază de lemne până în 2023, se precizează într-un comunicat al Reprezentanţei…

UE nu mai sprijină proiectele care vor utiliza în exclusivitate petrolul sau gazele naturale
EnergieUniunea Europeană intenţionează ca în viitor să înceteze să mai finanţeze noi conducte de petrol şi gaze, pe măsură ce se reorientează spre promovarea surselor de energie care sunt mai puţin dăunătoare pentru mediu, transmite…

Toyota va introduce o gamă completă de 30 de vehicule integral electrice până în 2030
Energie, Lumea, TransportToyota a alocat marţi 8.000 de miliarde de yeni (70 miliarde dolari) pentru electrificarea gamei sale de automobile până în 2030, jumătate din această sumă fiind destinată vehiculelor integral electrice, transmite Reuters.Cu toate…

Grevă spontană la carierele Complexului Energetic Oltenia. Ce solicită minerii?
Energie, Piața munciiAngajaţi de la mai multe cariere din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt în grevă spontană, unii pentru a doua zi consecutiv, din cauză că nu sunt puse în aplicare prevederile Legii 197/2021 privind pensionarea la 52 de ani.Liderii…

ANRE: Engie România, E.ON Energie România și OMV Petrom, furnizori de gaze de ultimă instanţă
Energie, PubliceComitetul de Reglementare al Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat marţi deciziile de desemnare a societăţilor Engie România, E.ON Energie România şi OMV Petrom S.A în calitate de furnizori de ultimă instanţă…

Încă o investiție de miliarde de € în baterii de mașini electrice. Volkswagen, pe urmele Volvo
Energie, TransportLa doar câteva zile după anunțul suedezilor de la Volvo, care vor investi aproape 3 miliarde de euro într-o platformă de cercetare și producție a bateriilor pentru vehicule electrice, gigantul german al industriei auto, Volkswagen AG,…

Energia fotovoltaică poate fi cea mai importantă sursă de producere a energiei în România
EnergieEnergia produsă din panouri fotovoltaice ar putea deveni cea mai importantă sursă de producere a electricităţii în România, în anul 2030, au afirmat reprezentanţii acestei industrii, într-o conferinţă de profil, scrie AGERPRES.
"Potenţialul…

Statele membre UE vor achiziţiona, la comun, gaze naturale pentru a forma rezerve strategice
EnergieComisia Europeană va propune un sistem în cadrul căruia statele membre UE vor achiziţiona, la comun, gaze naturale pentru a forma rezerve strategice, o măsură elaborată ca răspuns la creşterea preţurilor la energie, se arată într-un…

INS: În primele zece luni, consumul de energie al României a crescut cu 5,3%
EnergieConsumul de energie al ţării a fost mai mare cu 5,3% în primele zece luni din acest an, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 46,1 TWh, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.Cea…

Arabia Saudită înregistrează excedent bugetar după criza petrolului
Energie, LumeaArabia Saudită, cea mai mare economie din lumea arabă, şi-a aprobat duminică bugetul pentru 2022 fără a prognoza un deficit, o premieră de la prăbuşirea preţului petrolului în 2014, pe fondul unei reveniri a preţului pe pieţele…

SUA: Dep. Energiei va vinde pe 17 dec. 18 milioane de barili de petrol din rezerva strategică
America, EnergieDepartamentul Energiei din Statele Unite va vinde pe 17 decembrie 18 milioane de barili de petrol din rezervele strategice, în cadrul unui plan anunţat anterior pentru reducerea preţurilor benzinei, transmite Reuters, potrivit News.ro.Preţurile…
