
Amenzi de 550.000 de lei și 4.000 de tone de alge colectate pe litoral doar în luna iulie
MediuAdministraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a colectat de la începutul lunii iulie 4.000 de tone de alge de pe litoral şi a dat amenzi de 550.000 de lei agenţilor economici care operează aceste plaje, potrivit unui comunicat remis,…

România are la dispoziție 24 de miliarde de euro din fonduri europene pentru proiecte de mediu
Fonduri UE, MediuUn total de 24 de miliarde de euro, din cele 80 de miliarde obținute de România din fonduri europene în cadrul negocierilor din Consiliul European, vor ajunge în proiecte verzi, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.Ministrul…

Cât de aproape suntem de un dezastru?
MediuOamenii de știință spun că încălzirea globală nu va fi Armaggedon, însă nici ușor nu va fi. Transformările vor fi radicale.Dacă nivelul dioxidului de carbon atmosferic se dublează, probabil că lucrurile nu vor duce spre apocalipsă,…

Certificări Green Homes de 1,5 miliarde de euro la peste 10.000 de locuințe din România
MediuPeste 10.000 de locuinţe din România, în valoare de 1,5 miliarde de euro, au fost certificate sau pre-certificate Green Homes de specialiştii Romania Green Building Council (RoGBC), potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, scrie…

UBB: InfoBionano4Health își dezvoltă prima componentă paneuropeană de sănătate a mediului
MediuUniversitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va implementa proiectul „Dezvoltarea infrastructurii ACTRIS-UBB cu scopul de a contribui la cercetarea paneuropeană privind compoziția atmosferei și schimbările climatice“, cofinanțat…

Greta Thunberg, o donație impresionantă de un milion de euro
MediuMilitanta suedeză şi figură a mişcării pentru climat Greta Thunberg a anunţat că va redistribui asociaţiilor de protejare a mediului un milion de euro, sumă primită odată cu premiul portughez Gulbenkian, care i-a fost decernat luni. "Sunt…

Plajele sălbatice din zona Vadu-Corbu-Midia, puse în pericol de turiștii ”sălbatici”
Mediu, TurismAdministrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) trage un semnal de alarmă cu privire la comportamentul agresiv al multora dintre turiștii care au petrecut weekend-ul trecut în zona plajelor sălbatice Vadu-Corbu-Midia, cu încălcarea…

Malaezia a descoperit o încărcătură de deșeuri toxice abandonată, provenind din România
MediuAutorităţile malaeziene au descoperit cea mai mare încărcătură de deşeuri toxice ilegale abandonată provenind din România, a anunţat duminică agenţia de presă naţională Bernama, scrie News.ro.Este vorba despre 110 containere…

Oprah, Natalie Portman și Jay-Z investesc într-o firmă care mulge ovăzul
Europa, Mediu, SănătateProducătorul suedez de ”lapte” de ovăz Oatly AB a obținut o nouă injecție de capital în valoare de 200 de milioane de dolari de la un grup de investitori condus de fondul new-yorkez Blackstone, la care s-au alăturat și un grup de…

Lacurile hidrocentralelor sunt pregătite să preia undele de viitură după Codul portocaliu
Energie, MediuSpecialiştii Apelor Române au pregătit acumulările hidrotehnice pentru preluarea undelor de viitură care se vor forma pe cursurile de apă, după ce sâmbătă a intrat în vigoare un Cod portocaliu de inundaţii pentru unele sectoare de…

Procter & Gamble vrea să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 50%
MediuProcter & Gamble a anunţat vineri un nou angajament prin care operaţiunile sale vor deveni neutre din punctul de vedere al emisiei de carbon în următorii zece ani, astfel că vrea să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu…

Ministerul Mediului va propune un proiect pentru reciclarea ambalajelor şi PET-urilor
MediuMinisterul Mediului lucrează la un proiect de modificare a legislaţiei, astfel încât magazinele să perceapă o garanţie pentru ambalaje şi PET-uri, pentru a creşte cantităţile reciclate, a spus ministrul Costel Alexe, în cadrul unei…

Vodafone devine verde! Rețeaua va fi alimentată 100% din surse de energie regenerabilă
IT&C, MediuRețeaua Vodafone din Europa va fi alimentată 100% cu energie din surse regenerabile până la finalul lunii iulie 2021, anunță compania. Vodafone anunță un nou obiectiv, acela de a ajuta clienții să-și reducă emisiile de CO2 cu 350…

11 plaje vor fi reabilitate, în următorii 3 ani, cu peste 750 de milioane de euro
Mediu, PubliceNu mai puțin de 11 plaje urmează să fie reabilitate în următorii trei ani, anunță Administrația Națională Apele Române, într-un comunicat de presă.În prezent, Administraţia Naţională "Apele Române" prin Administraţia Bazinală…

Ministrul Mediului a discutat cu reprezentanţii oraşelor aflate sub procedură de infringement
MediuMinistrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a avut videoconferinţe cu primăriile municipiilor Timişoara şi Cluj-Napoca, două din cele cinci oraşe ale României aflate în prezent sub procedură de infringement pentru depăşirile…

Burger King și ultima lor inițiativă de sustenabilitate: reducerea flatulenței vacilor
MediuBurger King a decis să îmbunătăţească dieta vacilor adăugând în ea 100 de grame de lemongrass, pentru a reduce flatulenţa acestora, responsabilă pentru emisiile de metan, relatează CNN.Noua schemă de dietă va reduce emisiile…

Planul bugetar al UE se încadrează cu mult sub obiectivele climatice ale Europei
Fonduri UE, MediuO propunere a Comisiei Europene pentru bugetul multianual și pentru fondul de recuperare riscă să lase un deficit considerabil în investițiile „verzi” necesare pentru îndeplinirea obiectivelor climatice ale Europei, a declarat marți…

Miniștrii mediului din UE au discutat despre climă, redresarea verde și digitalizare
MediuÎn perioada 13-14 iulie 2020 are loc reuniunea informală a miniștrilor mediului din statele membre ale Uniunii Europene. În acest an, din cauza pandemiei COVID 19, evenimentul se desfășoară în sistem videoconferință. România este…

Studiu PwC despre consumatorii în era COVID-19: crește interesul pentru shopping online
Comerț, Mediu, SănătatePreferința consumatorilor din întreaga lume pentru cumpărăturile online este în creștere, arată cel mai recent studiu din ciclul Global Consumer Insights Survey al companiei PricewaterhouseCoopers (PwC), cea mai mare companie de servicii…

Președintele Ungariei pârăște România și Ucraina la CE, pentru gunoaiele de pe Someș și Tisa
MediuPreşedintele Ungariei, János Áder, a transmis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, atrăgându-i atenţia asupra problemei deşeurilor în cantităţi mari care sosesc în Ungaria pe Tisa şi pe Someş, potrivit…
