
Marketing cu aromă de cozonac | Strategia unui brand de frunte în Italia și în străinătate
Comerț, Food&DrinkGrupul italian de cofetărie și patiserie Bauli tocmai și-a prezentat noua identitate corporativă. Acesta vizează definirea și prezentarea valorilor care ghidează activitatea prezentă a companiei. Brandul de cozonaci italieni (panettone),…

Ziua Națională se apropie. Care sunt mărcile românești care au trecut testul timpului?
Comerț, EvenimentCu ocazia Zilei Naționale a României și pentru a susține unele dintre cele mai apreciate mărci autohtone de bunuri de larg consum, Auchan lansează Clubul Mărci Emblematice Românești. Compania își propune, astfel, să dezvolte, pe…

Unii dintre cei mai mari retaileri din România, amendați pentru vânzarea măștilor neconforme
ComerțUnele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net, precum şi benzinăriile Lukoil România se află…

Din cauza unei „erori fericite”, vaccinul anti-Covid dezvoltat de AstraZeneca va fi retestat
SănătateVaccinul companiei AstraZeneca, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Oxford, va trece printr-o nouă testare, din cauza „erorii fericite” care a arătat că vaccinul poate fi eficient în proporție de 90% dacă este administrat mai…

CNAIR: 3 oferte pentru studiul de fezabilitate aferent autostrăzii Târgu-Neamţ – Ungheni
TransportTrei oferte au fost depuse pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construcţiei autostrăzii Târgu-Neamţ – Iaşi - Ungheni, contract estimat între 62,09 milioane lei - 73,37 milioane lei fără TVA, a anunţat vineri CNAIR…

Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 3,6% în primele 10 luni
ImobiliareNumărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în primele zece luni ale acestui an a fost mai mic cu 3,6%, respectiv 34.629, faţă de cel consemnat în perioada corespunzătoare din 2019, potrivit unui comunicat…

Surse Reuters: Volkswagen se pregătește să atace segmentul automobilelor electrice mass-market
Mediu, TransportConstructorul auto german Volkswagen plănuiește dezvoltarea unei mașini electrice de clasă mică, pentru segmentul mass-market, în condițiile în care se așteaptă la stabilirea unor reglementări mai dure în materie de protecția mediului,…

Care e primul autovehicul de raliuri complet electric
TransportCorsa-e Rally de la Opel este primul autovehicul de raliuri complet electric. Autovehiculele electrice cu logo-ul Blitz vor participa anul viitor la un campionat de raliuri doar cu autovehicule Opel – Cupa ADAC Opel e-Rally, anunță producătorul…

PE a votat un set de reguli pentru a sprijini dreptul la reparație al consumatorilor din UE
ServiciiVizând mai buna protejare a mediului înconjurător prin diminuarea cantității de deșeuri rezultate din înlocuirea prematură a electronicelor de consum, Parlamentul European a votat pe 26 noiembrie, introducerea unui nou set de reguli…

Planul Național de Redresare și Reziliență: Investiții de 1,85 miliarde de euro în sănătate
Fonduri UE, SănătateÎn cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, programul național ce se bazează pe fondurile europene puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru a ameliora impactul pandemiei asupra economiilor europene, 1,85 de miliarde…

INS: Managerii români cred că serviciile și construcțiile vor înregistra o scădere a activității
Construcții, ServiciiManagerii estimează o scădere a activităţii în construcţii şi servicii, în următoarele trei luni (INS)Managerii români estimează pentru următoarele trei luni o scădere a activităţii şi a numărului de salariaţi în construcţii…

Timișoara și Reșița vor să construiască între ele un tramvai-tren, pe model nemțesc
TransportConsiliile judeţene Timiș și Caraş-Severin, alături de municipiile reşedinţă de judeţ, Timişoara și Reșița, au decis să intre într-un parteneriat menit a dezvolta cinci proiecte majore de infrastructură de interes comun, inclusiv…

Propunere revoluționară a rușilor: combinarea vaccinurilor Sputnik V cu AstraZeneca/Oxford
Internațional, SănătateDezvoltatorii vaccinului Sputnik V pentru Covid-19 al Rusiei au afirmat că AstraZeneca ar trebui să încerce să combine vaccinul său experimental cu cel rusesc, pentru creşterea eficacităţii, transmite Reuters.Potrivit Rusiei, vaccinul…

Ludovic Orban: România va ocupa locul cuvenit în rândul națiunilor dezvoltate ale Europei
EconomieLudovic Orban a participat la evenimentul de lansare în dezbatere publică a Planului Național de Redresare și Reziliență, alături de Președintele Klaus Iohannis și mai mulți membri ai guvernului. Premierul a anunțat că țara noastră…

Vălean: O treime a fondurilor din mecanismul de redresare economică merge către Transporturi
TransportPandemia de COVID-19 a arătat importanța infrastructurii esențiale europene și necesitatea unui sistem de transporturi puternic și rezistent, a declarat comisarul european Adina Vălean, joi, la lansarea Planului Național de Redresare…

SUA: Nou test pentru depistarea Covid-19, aprobat | Este și cel mai eficient de până acum
America, SănătateUn nou test de depistare a maladiei COVID-19 şi a anticorpilor, care măsoară nu doar prezenţa anticorpilor produşi de organismul uman după expunerea la noul coronavirus, ci şi nivelul de protecţie asigurat de aceştia, a fost aprobat…

Dragoș Petrescu, CDR: Șansa la un viitor mai bun este reforma reală a Educației și Sănătății
EconomieRomânia trebuie să înceteze să mai aibă salarii mici drept principal atu în atragerea de investiţii, iar singura noastră şansă la un viitor mai bun este reforma reală a Educaţiei şi Sănătăţii, a declarat, la evenimentul de prezentare…

Planul Național de Redresare și Reziliență: 30 de mld. de euro pentru 12 domenii prioritare
EconomiePlanul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un document strategic structurat pe două priorități: reforme și investiții.Planul este structurat pe trei piloni și 12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României,…

Cel mai zgârcit popor din lume inovează în materie de protecție socială
Europa, SănătateScoția va deveni prima țară din lume în care absorbantele igienice pentru femei vor fi gratuite. Parlamentul scoțian a aprobat marți în unanimitate proiectul de lege privind introducerea gratuității la produsele de igienă intimă din…

Black Friday cu reduceri de 50% la zborurile Blue Air
TransportÎn cadrul campaniei de Black Friday anunțată de Blue Air, în perioada 26-27 noiembrie, clienții pot achiziționa bilete de avion cu discounturi de 50% la toate zborurile cu date de călătorie până la 31 martie 2021, plus posibilitatea…
