
Glifosatul mai așteaptă: țările UE nu au reușit să ajungă la o decizie în privința folosirii ierbicidului
Agricultură, EuropaStatele membre ale Uniunii Europene nu au reuşit vineri să dea un aviz decisiv cu privire la propunerea Comisiei Europene de prelungire cu 10 ani a aprobării pentru utilizarea glifosatului în UE. Această substanță este ingredientul activ…

Microsoft cumpără Activision Blizzard: cea mai mare achiziție din istoria companiei a fost finalizată
EconomieMicrosoft a finalizat achiziţia de 69 de miliarde de dolari a dezvoltatorului de jocuri video Activision Blizzard, potrivit unui document depus vineri de companiei la autorităţile de reglementare, transmite postul CNBC, citat de News.ro.Aceasta…

După campania din Franța, România turistică se promovează și în Marea Britanie, chiar la BBC
Europa, Publice, TurismMinisterul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) va promova destinaţia turistică România, în perioada 15 octombrie - 15 noiembrie, pe postul de televiziune BBC, a anunţat vineri secretarul de stat Lucian Ioan Rus, în cadrul…

Cluj-Napoca, pe lista scurtă a orașelor UE care au primit eticheta de oraș neutru climatic în devenire
Europa, MediuAlături de alte nouă oraşe europene, Cluj-Napoca a primit, joi, eticheta misiunii UE pentru oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic, una dintre misiunile UE din cadrul programului Orizont Europa, anunţă Reprezentanţa…

Vacanță altfel | Pistă de biciclete iluminată pe sute de kilometri între Alpi și Adriatică
Europa, TurismPistă de biciclete continuă, iluminată, de la Tarvisio (granița Italiei din Alpii Carnici cu Austria) la Grado, cea mai estică stațiune italiană la Adriatica. Punerea pietrei de temelie a avut loc pentru ultima secțiune a pistei de biciclete…

Contract semnat pentru extinderea plajei Costinești. Poate cu mai mult succes de public decât la Mamaia…
TurismContractul pentru lotul Costineşti în cadrul proiectului "Reducerea eroziunii costiere – Faza II” a fost semnat, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL). În urma acestor lucrări în staţiune…

“Exces ecologic” | Arabia Saudită anunță construcția unui domeniu schiabil în plin deșert
Eveniment, Lumea, Mediu, SportArabia Saudită anunță o stațiune de schi - în aer liber care se presupune că ar fi și sustenabilă. Însă abia dacă ninge vreodată în munții din Peninsula Arabică... Ce contează acolo unde plouă cu bani? Grandomania prințului…

“Spaima” poluatorilor din Ilfov, investitor imobiliar de calibru. Avere nedeclarată de milioane de euro
Legislație, MediuEmil Florin Grigore, șeful Gărzii de Mediu Ilfov nu a menționat în declarațiile sale zeci de terenuri și apartamente, deși legea îl obligă să facă asta, altfel riscă să fie anchetat pentru fals în declarații. Emil Florin Grigore…

Trecerea la vehiculele electrice va fi mult mai dificilă decât pare. Principala problemă: infrastructura
TransportÎnmatriculările de mașini electrice noi sunt în creștere, dar piețele estice rămân în urma celor occidentale. În România, de pildă, interesul clienților e în creștere, însă trecerea la electrice va fi o cursă plină de obstacole,…

Vânzările de vehicule electrice din SUA au atins un nivel record, însă Tesla pierde cota de piață
America, TransportNumărul de automobile electrice vândute în SUA în trimestrul al treilea a trecut pentru prima dată pragul de 300.000 de unităţi, însă cota de piaţă a liderului Tesla a atins cel mai redus nivel din istorie, arată un raport publicat…

MIPE: Terenurile degradate sau neproductive vor putea fi folosite pentru producerea energiei regenerabile
Energie, Legislație, MediuTerenurile degradate sau neproductive vor putea fi folosite pentru instalarea de sisteme pentru producerea energiei regenerabile.Terenurile degradate sau neproductive vor putea fi folosite pentru instalarea de sisteme pentru producerea energiei…

Tesla va acorda o majorare salarială angajaților din Germania
Europa, Piața muncii, TransportTesla a anunţat că va acorda o majorare salarială angajaţilor de la fabrica din landul german Brandenburg, unde sindicatele susţin că muncitorii câştigă mai puţin decât media din industrie, transmite agenția Reuters.Producătorul…

CCIR și AMRO, parteneri pentru dezvoltarea platformei de reconstrucție a Ucrainei
America, Economie, EuropaPreședintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, și secretarul general al CCIR, dl. Ovidiu Silaghi, au participat în data de 11 octombrie a.c. la o masă rotundă cu reprezentanții American Romanian Business…

Franța | Amenzi pentru magazinele care lasă becurile aprinse prea mult timp
Energie, EuropaAutoritățile din Franța au anunțat joi un set de măsuri pentru a reduce consumul de energie. Printre acestea se numără subvenții acordate pentru instalarea de termostate inteligente în gospodării, dar și restricții cu privire la…

Isteria corpului perfect | Medicamentele de slăbit ale lui Elon Musk, tot mai contrafăcute și potențial cancerigene
SănătateMedicamentele de slăbit Wegovy și Ozempic sunt tot mai contrafăcute, a anunțat joi Novo Nordisk. De obicei, aceste comprimate sunt administrate de diabetici și pot fi achiziționate online, însă cumpărarea acestora din locuri neverificate…

Gigantul Gazprom dă semne de prăbușire. „Nu are perspective pentru următorii 5-10 ani”
Energie, Lumea, PiețePreședintele rus Vladimir Putin a încercat să folosească Gazprom PJSC pentru a îngenunchea Europa, iar acum eforturile sale de a întări gigantul controlat de stat sunt la cheremul Chinei, arată o analiză Bloomberg.După ce ani…

Petiția ardelenilor a avut succes. Zboruri reluate din Cluj spre 4 destinații solicitate
TransportWizz Air anunță că va relua patru rute din Cluj-Napoca, către Nisa, Catania, Larnaca și Napoli, din martie 2024. În plus, compania aeriană va crește frecvențele pe alte rute începând cu luna decembrie a acestui an, respectiv din martie…

Scade contribuția Bucureștiului la PIB. Capitala produce mai puțin din cauza blocajului urbanistic
Construcții, ImobiliareAsociaţia Investitorilor de Real Estate din România (AREI) susţine că Bucureştiul şi-a diminuat contribuţia la PIB-ul României, de la 37% în 2019, la 29,8% în 2022 şi a explicat că acest lucru ar fi cauzat de blocajul administrativ…

Ministru: Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești, mai prietenoasă cu mediul și mai eficientă decât câmpuri întregi de baterii
Energie, MediuHidrocentralele cu acumulare prin pompaj de tipul Tarniţa-Lăpuşteşti sunt mult mai prietenoase cu mediul şi chiar mai eficiente decât a avea câmpuri întregi de baterii cu care nu ştim ce vom face, nu se ştie cum vor fi reciclate, pentru…

Finanțare aprobată | România va avea 62 de trenuri noi electrice de scurt parcurs
Fonduri UE, Investiții, TransportAutoritatea pentru Reformă Feroviară a primit, joi, confirmarea din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI) privind finanţarea achiziţiei a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs prin Fondul European de Modernizare."Autoritatea…
