
MIPE: Măsurile speciale de care vor beneficia persoanele vulnerabile în 2023
PublicePentru contracararea scăderii generale a standardului de viaţă și a apariţiei unor grupuri sociale vulnerabile, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă să implementeze măsuri care să să preîntâmpine şi să compenseze…

Profesor ASE: Nu vom scădea la o inflație sub două cifre anul acesta. Încheiem 2022 cu 17%
PubliceProfesorul universitar Cristian Păun a declarat, luni, la un post tv, că nu crede că vom reuşi să scădem la o inflaţie sub două cifre anul acesta, şi că probabil vom încheia anul 2022 cu un 17% şi ceva, adică cu două puncte procentuale…

ANRE dispusă să aloce 10 milioane lei pentru o campanie de informare a clienţilor
Energie, Media, PubliceAutoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) alocă 10 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziţia de servicii de campanii de publicitate, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de opt luni, potrivit unui…

Presa de la Viena: Raiffeisen Bank s-a prins în capcana de la Moscova
Banking, Europa
Aproape întregul consiliu al Raiffeisen Bank International (RBI) se află pe lista neagră a ucrainenilor „în așteptarea sancțiunilor” pentru sprijin dat invadatorilor.
Raiffeisen este acuzată că acordă amânări de împrumut…

Cât vor plăti, în 2023, românii care vor să își cumpere un an de vechime în muncă?
Piața muncii, PubliceOdată cu creșterea salariului minim pe economie, crește și prețul pe care românii trebuie să îl plătească dacă vor să își cumpere ani de vechime pentru pensia la stat.Românii care se apropie de vârsta de pensionare și nu…

Cele mai fanteziste nume ale anului trecut, în România
Publice, Resurse UmanePablo Escobar, Phoenix, Zuhleya sau Dorelian - sunt doar câteva nume trecute în certificatele de naștere din România, în ultimul an.Părinții s-au inspirat din seriale la modă ori pur și simplu au fost originali și au inventat prenume.Potrivit…

Atenție la atacurile cibernetice! Banca nu îţi va cere niciodată să-ţi validezi datele!
IT&C, LegislațieMihai Rotariu, managerul Direcţiei Comunicare, Marketing şi Media din cadrul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), atrage atenţia că, în atacurile cibernetice de tip phishing, metoda preferată de propagare este e-mail-ul,…

Reuters: Grație fondurilor UE, economia României ar putea să le depășească pe cele ale vecinilor în acest an
Fonduri UEEconomia României ar urma să depăşească în acest an economiile statelor vecine care stagnează, ajutată de fondurile europene, o monedă stabilă şi de investiţiile străine, stimulate în parte şi de relocarea activităţilor din…

Goldman Sachs va începe să elimine mii de locuri de muncă la jumătatea săptămânii
BankingBanca de investiții Goldman Sachs va începe să reducă mii de locuri de muncă în cadrul firmei începând de miercuri, 11 ianuarie, au declarat pentru Reuters două surse familiare cu această măsură.Măsura va fi luată pentru că…

Noul Cod Rutier va aduce modificări importante în 2023
Legislație, TransportAnul 2023 vine cu modificări importante pe care toți șoferii ar trebui să le cunoască.Un proiect de OUG pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne anunță că vor există schimbări în ceea ce privește Noul Cod Rutier,…

Acuzații grave: “Oameni politici sunt implicați în structuri mafiote care ard cauciucuri”
Mediu, PubliceOctavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, a declarat luni, că în weekend limitele maxime admise la poluarea cu particule nocive au fost depășite de peste 17 ori din cauza arderilor ilegale de deșeuri. El a precizat…

O mare companie de pe Wall-Street va reduce locurile de muncă la mijlocul acestei săptămâni
America, BankingGoldman Sachs Group va începe de miercuri să reducă mii de locuri de muncă în cadrul firmei, au declarat două surse familiare cu această măsură, în timp ce se pregătește pentru un mediu economic dificil în anul care urmează, potrivit…

ASF: Fondurile de pensii facultative aveau active de 3,58 miliarde de lei în noiembrie
AsigurăriFondurile de pensii facultative au ajuns la active în valoare de 3,58 miliarde de lei, la 30 noiembrie 2022, în creştere cu 9% comparativ cu nivelul înregistrat în acelaşi interval din anul anterior, arată datele Autorităţii de Supraveghere…

BVB a câştigat 9,4 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
PiețeBursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 9,4 miliarde de lei la capitalizare, 4,77%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 39%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.Potrivit datelor…

Guvernul de la Moscova vrea mai mulţi bani de la marile firme pe fondul creşterii costurilor războiului
Lumea, PubliceGuvernul rus intenţionează să colecteze sume mai mari de bani de la unii producătorii de materii prime, precum şi de la companiile de stat, iar în paralel să reducă cheltuieile care nu au legătură cu apărarea, în contextul în care…

Cei care vor să depună la ANAF diverse declarații online trebuie să aibă Windows 10 sau 11
Finanțe, TehnologieAplicațiile puse la dispoziția contribuabililor, așa numitele pdf-uri inteligente, cu ajutorul cărora contribuabilii depun la Fisc diverse declarații sau documente, nu vor mai putea fi utilizate în scurt timp decât dacă pe calculator…

Proiect de HG: Burse în străinătate de cel puțin 1.000 de euro. Cine vor fi beneficiarii?
Educație, LegislațieBurse în străinătate de cel puțin 1.000 de euro vor fi acordate pentru studii universitare de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare, printr-o hotărâre de guvern aflată în stare de proiect, care va pune în aplicare…

A fost modificată legislaţia privind centrele comunitare româneşti din străinătate
LegislațieA fost modificată legislaţia privind centrele comunitare româneşti din străinătate. Concret, a fost eliminată condiţia existenţei în statul respectiv a cel puţin cinci mii de cetăţeni români înregistraţi la misiunile diplomatice…

Danske Bank va plăti 2 miliarde de dolari pentru a pune capăt anchetei din Estonia
Banking, LumeaUn judecător american a acceptat recunoaşterea vinovăţiei de către Danske Bank pentru o acuzaţie de conspiraţie pentru fraudă bancară şi un acord prin care instituţia bancară va plăti peste 2 miliarde de dolari pentru a pune capăt…

Procurorii americani lansează site-ul web pentru victimele fraudei fondatorului platformei pentru criptomonede FTX
America, PiețeGuvernul SUA a lansat un site web pentru victimele presupusei fraude a fondatorului platformei pentru criptomonede FTX, Sam Bankman-Fried, pentru a comunica cu autorităţile, transmite Reuters.Într-un ordin dat de vineri noaptea târziu,…
