
Elveția, încă 1 miliard franci către 13 țări europene. De ce România nu e pe lista mărinimiei?
Europa, Fonduri UEParlamentul elveţian a acceptat joi să deblocheze peste un miliard de euro pentru unii membri ai Uniunii Europene, un gest de detensionare după decizia Elveţiei de a întrerupe negocierile privind un acord instituţional.Proiectul…

#InvestimînRomânia: Notino, centru de distribuție de 3 milioane de euro în București
Comerț, InvestițiiNotino, unul dintre retailerii online de parfumuri și cosmetice, a investit 3 milioane de euro în dezvoltarea centrului logistic de 7.000 de metri pătrați din București, deschis anul trecut, de unde va gestionat de acum livrările în România,…

Italia alocă 1,2 miliarde euro din banii de la UE pentru companiile mici și mijlocii
Europa, Fonduri UE, InvestițiiItalia va cheltui 1,2 miliarde de euro din banii Uniunii Europene pe un fond destinat să ajute companiile mici și mijlocii din țară să se modernizeze și să investească, scrie Bloomberg.Banii, distribuiți prin intermediul companiei…

Cehia: Banca Națională surprinde pe toată lumea cu creșterea-record a dobânzii-cheie
BankingBanca Naţională a Cehiei (CNB) a adoptat joi o majorare peste orice aşteptări a dobânzii de politică monetară, devenind cea mai agresivă bancă centrală din Uniunea Europeană în lupta împotriva inflaţiei, transmite Bloomberg.CNB…

Brexit | Începând de vineri, europenii nu mai pot intra fără pașaport în Marea Britanie
Europa, Legislație, TurismPaşaportul devine obligatoriu - începând de vineri - la intrarea în Regatul Unit, una dintre consecinţele Brexitului, care a intrat în vigoare în acest an, o măsură anunţată la vremea respectivă şi care schimbă puternic obiceiurile…

Rata inflației din Germania depășește 4%, pentru prima dată în ultimii 28 de ani
Europa, LegislațieRata inflației din Germania a depășit pragul de 4%, pentru prima dată în aproape 28 de ani, potrivit Oficiului Federal de Statistică.Prețurile de consum au crescut cu 4,1% în septembrie, comparativ cu septembrie 2020, a declarat…

De miercuri, România mai are un produs local recunoscut şi protejat în UE
Europa, Food&Drink, LegislațieComisia Europeană a aprobat miercuri înscrierea produsului românesc "Salata tradiţională cu icre de crap" în registrul Specialităţilor Tradiţionale Garantate (STG), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.Potrivit…

Înscrierile la Loteria vaccinării s-au deschis. Ce premii sunt și cum le poți câștiga?
Publice, SănătateJoi, la ora 12.00, s-a dat startul Loteriei vaccinării, la care se pot înscrie toate persoanele care au fost vaccinate cu schema completă şi au un certificat verde, potrivit unui comunicat al Loteriei Române. La loterie se vor acorda un…

Schimbare în topul celor mai bogați oameni din lume. Liderii se tachinează cu cadouri ironice
America, PiețeElon Musk, fondatorul și deținătorul companiilor Tesla și SpaceX, a urcat pe primul loc în clasamentul celor mai bogați oameni din lume scrie Forbes, care realizează actualizările acestor date în timp real. Averea lui Musk a ajuns…

Investigație extinsă a ASF în cazul City Insurance. Cont inexistent în Elveția
AsigurăriAutoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a făcut investigaţii intense despre City Insurance în ultimul an descoperind, astfel, că un cont declarat în Elveţia, care ajuta compania la solvabilitate, nu exista, a explicat miercuri Valentin…

Dan Barna, enervat la culme de dosarul fondurilor europene: “Brusc se inventează o știre!”
Fonduri UE, LegislațieFostul vicepremier Dan Barna spune că este o „mizerie” când se inventează știrile despre dosarul despre afacerile sale pe fonduri europene. Liderul USR-PLUS spune că aceste știri sunt aruncate în spațiul public atunci când…

AmCham: Încrederea în cadrul investițional, la cote minime. Criza politică agravează situația
Investiții, Publice38% dintre oamenii de afaceri membri ai Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham) participanţi la un sondaj de opinie realizat în această lună consideră că actualul climat investiţional din România este unul precar, în timp ce în…

Covid-19 nu mai conduce topul motivelor de îngrijorare ale companiilor de asigurări. Ce i-a luat locul?
AsigurăriSchimbările climatice au revenit în fruntea listei celor mai mari preocupări ale marilor companii din domeniul asigurărilor, în condițiile în care succesul campaniilor de vaccinare în cele mai multe state dezvoltate ale lumii și ridicarea…

Flexibilizare “kurzarbeit” și măsuri pentru părinții cu copii care frecventează școala online
Educație, Piața muncii, PubliceMinistrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că Guvernul va prelungi măsura şomajului tehnic pentru angajaţii care vor avea nevoie dacă situația pandemică se înrăutăţeşte.
„Noi vom adopta din nou şomajul tehnic, astăzi, în şedinţa…

Cîţu: Miercuri alocăm Sănătăţii 460 de milioane de lei pentru gestionarea pandemiei
Publice, SănătateGuvernul alocă, miercuri, Ministerului Sănătăţii 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru cheltuieli cu medicamente şi pregătirea paturilor ATI necesare în gestionarea pandemiei de COVID-19, a anunţat premierul Florin Cîţu,…

ANALIZĂ Roubini, supranumit și Dr. Doom: Urmează o supraîncălzire inflaționistă pe termen lung
Banking, Internațional, PubliceNouriel Roubini supranumit și DR. Doom după ce a prevăzut criza din 2008, este sceptic că optimismul larg împărtășit că presiunile inflaționiste și provocările de creștere ale economiei americane se datorează în mare parte…

Sistemul financiar din Afganistan e pe făraș. Panicați, oamenii retrag sume uriașe din bănci
Banking, LumeaSistemul bancar al Afganistanului este aproape de colaps din cauza retragerilor masive, a declarat directorul uneia dintre cei mai mari bănci ale țării.Potrivit G4Media, Syed Moosa Kaleem Al-Falahi, directorul executiv al Băncii Islamice…

Amendă de 10.000 de lei pentru PNL, după congresul din weekend
Eveniment, Legislație, SănătateLiberalii au fost sanctionaţi de polițiști pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid. Anunţul a fost făcut de şeful poliției Capitalei, audiat la Parlament. Explicații a dat și conducerea Direcției de Sănătate Publică București…

Școlile nu se mai închid la rata de infectare de 6 la mie. Când se pronunță și “specialiștii”?
Educație, PubliceMinistrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că doreşte ca şcolile să rămână deschise şi după ce incidenţa dintr-o localitate trece de 6 la mia de locuitori, o decizie în acest sens urmând să fie luată împreună cu specialiştii…

Erdelystat: Pensia medie în Transilvania, 48,5% din venitul mediu. Regiunile, cu nume maghiare
Piața muncii, PublicePotrivit unei analize publicate de portalul de date statistice din Transilvania, Erdélystat (Erdelystat.ro), pensia medie în Transilvania reprezintă 48,5% din venitul mediu. Ce este interesant, analiza clasifică părțile Transilvaniei…
