
Fondurile de pensii private obligatorii, active în creștere de peste 18%
Piețe, PubliceFondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 68,54 miliarde de lei, la 31 august 2020, în creştere cu 18,6% faţă de nivelul existent la 31 august 2019, şi cu 3,31% peste nivelul din luna anterioară, potrivit datelor…

Plus de 321 de milioane de lei în capitalizarea BVB în această săptămână
Investiții, PiețeBursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 321,5 milioane de lei din capitalizare, respectiv 0,24%, pe fondul scăderii cu 32,7% a valorii tranzacţiilor cu acţiuni.Potrivit datelor publicate de BVB și…

Pachetul de sprijin pentru economia americană urcă bursele asiatice la cel mai înalt nivel
Internațional, PiețeBursele asiatice au urcat la cea mai mare valoare din ultima lună, pe fondul revenirii speranțelor pentru un nou pachet de sprijin pentru economia americană. Piețele mizează acum pe o victorie a democraților la alegerile din noiembrie,…

După creșterea datorată reintrării în scenă a lui Trump, bursa de pe Wall Street, din nou roșu
America, PiețeBursa din New York a închis în roșu după anunțul lui Donald Trump privind suspendarea discuțiilor cu Democrații, până după alegerile din 3 noiembrie. Discuțiile vizau un nou plan economic de ajutor pentru gospodăriile și afacerile…

Georgieva, FMI, este optimistă: Impactul crizei, mai puțin sumbru decât arătau previziunile
PiețeImpactul crizei economice ar putea să nu fie atât de puternic cum a anticipat iniţial Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar revenirea la nivelul anterior crizei va fi ”un urcuş dificil”, a afirmat marţi directorul general al instituţiei…

Cum arată balanța de plăți a României în trimestrul al doilea, comparativ cu a țărilor vecine
PiețeRomânia a înregistrat în al doilea trimestru al anului curent, în condiții de pandemie, cea mai slabă performanță a schimburilor financiare externe între țările membre UE din regiune, cu un minus de aproape trei miliarde de…

FMI propune investițiile publice ca soluție esențială în revenirea economiilor din criză
PiețeInvestiţiile publice ar trebui să joace un "rol central" în revenirea economiilor avansate şi a celor în curs de dezvoltare din criza provocată de coronavirus, a anunţat luni Fondul Monetar Internaţional, în avanpremiera reuniunilor…

Anunțul Bursei Române de Mărfuri. Cât gaz s-a tranzacționat pe platformele spot și forward
Energie, PiețeVolumul tranzacţiilor încheiate pe platformele spot şi forward a depăşit 36 TWh în primele nouă luni, volumul trimestrului 3 depăşind cu mult volumele cumulate ale primelor două trimestre ale anului, ca urmare a liberalizării pieţelor,…

Aurul, dolarul și americanii | Bursa crește când Trump se însănătoșește
Internațional, PiețeBursele au crescut luni, pe fondul speranțelor că președintele american Donald Trump va putea fi externat din spital luni, diminuând o parte din incertitudinea politică care a zguduit bursele globale în sesiunea precedentă, relatează…

Știrile de la ora 23.00: Playboy revine în atenția investitorilor
Internațional, PiețePlayboy Enterprises Inc va reveni pe piața bursieră în urma unei fuziuni cu compania Mountain Crest Acquisition, într-o tranzacție care o evaluează la 381 milioane dolari, potrivit unui comunicat remis de companie, scrie Reuters.Fuziunea…

Din 30 septembrie, Wood & Company este Market Maker pentru Electrica
Energie, PiețeElectrica (EL), jucător cheie în piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din ţara noastră beneficiază, începând de astăzi, de serviciile de Market Making ale emitentului oferite de Wood & Company (Cehia), se arată…

Tranzacționarea acțiunilor listate la Bursa de la Tokyo a fost oprită. Ce s-a întâmplat
Asia, PiețeTranzacţionarea tuturor acţiunilor listate la Bursa de la Tokyo (TSE) a fost oprită pentru întreaga zi de joi, din cauza unei defecţiuni a sistemului, prima de când acesta a fost computerizat, în mai 1999, a anunţat Japan Exchange…

Cîţu anunță încă o rectificare bugetară. Cât ar fi fost deficitul fără criza din sănătate
Piețe, PubliceMinistrul Finanţelor Florin cîţu a anunţat că va mai exista o rectificare bugetară până la sfârşitul anului. El a mai afirmat că fără criza din sănătate, deficitul bugetar ar fi fost de 1,93%, în prezent fiind de 5,18% din PIB.”Mă…

Acțiunile unui producător de vaccin Covid s-au prăbușit după ce compania a suspendat testele
America, PiețeAcțiunile grupului Inovio Pharmaceuticals s-au prăbușit la Bursa din New York, afișând o scădere de 39,3%, până la 10,28 de dolari, după ce firma a anunțat stoparea parțială a testelor clinice pentru vaccinul ei împotriva noului…

BCE vede îngrijorătoare aprecierea monedei euro
PiețeBCE, extrem de îngrijorată de creşterea euro faţă de alte monedeRecenta apreciere a monedei euro este îngrijorătoare şi va justifica o reacţie din partea Băncii Centrale Europene, dacă va duce inflaţia departe de obiectivul ţintă…

ROBOR a urcat luni la 2,07%. Cresc ratele la creditele bancare
Banking, PiețeIndicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 2,07% pe an, după ce valoarea înregistrată vineri a fost de 2,04% pe an, conform informaţiilor publicate…

Bursa de la Bucureşti, pierderi de 7,4 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână
PiețeBursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 7,4 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 5,25%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 67,4%, transmite Agerpres.Potrivit datelor…

CFA: Leul se va deprecia în următoarele 12 luni până aproape de 4,98 de lei/euro
PiețeAnaliştii CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la 4,9777 lei/euro, în timp ce rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni, septembrie 2021/septembrie 2020, a înregistrat o valoare…

Comisia Europeană, acțiuni menite să impulsioneze piețele de capital ale Europei
Europa, PiețeComisia Europeană a publicat, ieri, un nou plan de acțiune ambițios, menit să impulsioneze, în următorii ani, uniunea piețelor de capital (UPC) ale Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al instituției.
Piețele de capital de mari…

Jack Ma de la Alibaba, detronat din topul celor mai bogați chinezi. Cine i-a luat locul
Asia, PiețeConducerea topului celor mai bogați oameni din China nu mai este stăpânită de acum celebrul Jack Ma. Începând de azi, fondatorul Nongfu Spring, Zhong Shanshan (foto central), are o avere în valoare netă de 57,2 miliarde de dolari,…
