Închide

Pachetul de sprijin pentru economia americană urcă bursele asiatice la cel mai înalt nivel

Avatar
Black blue and red graph illustration

Fotografie de Burak K pe Pexels

Bursele asiatice au urcat la cea mai mare valoare din ultima lună, pe fondul revenirii speranțelor pentru un nou pachet de sprijin pentru economia americană. Piețele mizează acum pe o victorie a democraților la alegerile din noiembrie, relatează Reuters.

Indicele MSCI Asia-Pacific a crescut cu 0,3% pentru a patra sesiune consecutivă de câștiguri la un nivel care nu a mai fost atins de la începutul lunii septembrie.

Indicele australian de referință a crescut cu 1,1% până la maximul ultimei luni, ajutat de un stimul fiscal mai mare decât era prevăzut, anunțat marți seara în bugetul federal.

Acțiunile din Noua Zeelandă au crescut pe fondul așteptărilor de relaxare a politicii monetare, după ce banca centrală a declarat că ia în considerare rate negative ale dobânzilor și un program de finanțare.

Toate privirile se vor îndrepta acum asupra datelor privind ocuparea forței de muncă din SUA, care vor indica, probabil, că redresarea celei mai mari economii a lumii pierde din forță. Economiștii prezic o scădere a cererilor de șomaj, dar se așteaptă ca acestea să rămână peste 10 milioane.

În ciuda previziunilor nu prea optimiste, Wall Street a închis pe plus, cu Dow Jones în creștere de 1,9%, S&P 500 cu 1,7% și Nasdaq cu 1,88%.

Dolarul și euro au avut evoluții nesemnificative, iar prețul spot al aurului a scăzut foarte ușor, la 1.886 dolari pe uncie.

Prețurile petrolului au scăzut din cauza stocurile în creștere. Petrolul Brent a scăzut cu 2 cenți la 41,97 dolari pe baril, în timp ce referința americană WTI a scăzut cu 2 cenți, la 39,87 dolari pe baril.

scroll to top