
16 țări UE vor să includă ţigările electronice în directiva privind taxarea produselor din tutun
Legislație, PiețeUn grup de 16 state membre UE au cerut, luni, Comisiei Europene să includă noile produse precum ţigările electronice (dispozitivele de vapat), care nu sunt incluse în actuala legislaţie, în directiva privind taxarea produselor din tutun,…

O nouă ediție de titluri de stat Fidelis; condiții avantajoase mai ales pentru donatorii de sânge
Investiții, PiețePersoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot investi în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, începând de luni, 9 decembrie, până miercuri, 18 decembrie, conform unui comunicat al Ministerului…

BNR impune reguli stricte IFN-urilor, considerate de mulți drept “cămătarii pieței bancare”
Banking, PiețeBanca Națională a României (BNR) a emis un ordin care aduce modificări importante Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare periodice pentru instituțiile financiare nebancare (IFN-uri). Aceste schimbări, menite…

După decizia privind anularea alegerilor prezidenţiale toţi indicii bursieri sunt în creștere
PiețeBursa de Valori Bucureşti (BVB) consemna creşteri de peste 3% pe indicii principali după ce Curtea Constituţională a decis vineri anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.Indicele principal BET, care arată…

Bitcoin depășește 100.000 de dolari, deoarece noul președinte, Trump alimentează euforia cripto
PiețeBitcoin a depășit joi pragul de 100.000 de dolari, marcând un moment istoric pentru piața criptomonedelor, după ce președintele ales Donald Trump l-a nominalizat pe Paul Atkins, un susținător al sectorului cripto, pentru a prelua conducerea…

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a diminuat
PiețeBursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a diminuat de la 141,74 milioane de lei (aproape 28,48 milioane euro) în şedinţa de miercuri, la 113,88 milioane de lei (22,88 milioane…

România, țară care nu ar supraviețui în cazul unui atac nuclear. 99% din populație ar muri de foame
Eveniment, Food&Drink, PiețeUn nou studiu publicat recent arată care ar fi țările care ar putea supraviețui foametei cauzate de războiul nuclear, conform unei simulări specifice. 6,7 miliarde de oameni, din cei 8,19 miliarde existenți, ar pieri din cauza foametei,…

Perspective economice sumbre la orizont. România riscă un rating cu perspectivă negativă – ANALIZĂ
PiețeComerțul internațional este afectat de creșterea măsurilor protecționiste, boicoturi economice și dificultăți în securizarea rutelor comerciale esențiale. Pentru a-și reduce vulnerabilitatea, companiile de import-export își pot…

Prof. Păun atenționează: UE va anula PNRR-ul României. PSD și Georgescu ”vor cere bani de la ruşi”
Piețe, PubliceCristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, atrage atenţia asupra situaţiei în care se află implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României, el estimând că ”PSD cu…

Radu Georgescu: ”Haosul din politica monetară şi fiscală va genera haos social!”
Piețe, PubliceEconomistul Radu Georgescu crede că votul de duminică a confirmat existenţa a trei Românii, despărţite de o prăpastie creată de modul în care se distribuie banii în economia ţării. Totodată, el atrage atenția că ”haosul din…

Săptămână neagră la BVB: A pierdut aproape 10 miliarde de lei la capitalizare
PiețeÎn această săptămână, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut peste 9,81 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,86%. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 49,11 milioane de lei (-10%) în comparaţie cu săptămâna…

Canada nu stă pe gânduri și îi răspunde cu aceeași monedă lui Trump în privința taxelor vamale
America, Lumea, PiețeCanada examinează posibilitatea de a impune taxe vamale suplimentare asupra anumitor articole americane, potrivit unei surse guvernamentale, ţara luând în serios ameninţările lui Donald Trump de a taxa produsele canadiene cu 25%, notează…

Trump nu glumește! Amenință țările BRICS cu taxe vamale de 100% dacă subminează dolarul american
America, Lumea, PiețeDonald Trump a ameninţat sâmbătă ţările BRICS cu taxe vamale de "100%" dacă vor încerca să submineze dominaţia dolarului, în contextul în care unele dintre aceste state iau în calcul renunţarea la dolar în comerţul internaţional,…

Un zăcământ uriaș estimat la peste 1000 de tone de aur ar putea schimba ordinea economică mondială
Asia, PiețeCel mai mare zăcământ de aur din lume, evaluat la peste 80 de MILIARDE de dolari, a fost descoperit de curând în China. Conține aproximativ 1.000 de TONE de metal prețios, fiind evaluat la peste 80 de miliarde de dolari.Un zăcământ…

Teama și pesimismul au făcut ca încrederea în economie să scadă. Bursa a închis săptămâna pe roșu
PiețeBursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar valoarea tranzacţiilor a depăşit 137,07 milioane lei (27,54 milioane euro).Principalul indice al Bursei de Valori…

“Luni vedem direcția” | Ce spun analiștii pieței de capital despre picajul bursei de la București?
PiețeScăderile înregistrate la Bursă în deschiderea şedinţei de tranzacţionare de vineri sunt puse de brokeri pe seama incertitudinii politice iar analiştii consideră că volatilitatea ar putea dura până la finalul alegerilor."Astăzi…

Haosul electoral a dus la pierderi de multe miliarde de lei la bursa din București
PiețeTurul 1 de alegeri prezidențiale a cauzat haos în România. Incertitudinea de pe scena politică şi bâlbâielile autorităţilor cu privire la surpriza-şoc din primul tur al alegerilor, decizia fără precedent a Curţii Constituţionale şi…

Analist economic explică ce ar însemna pierderea direcției europene a României: “Hai să nu fim tâmpiți!”
Banking, Piețe, Publice
"Dacă pierdem directia pro-vestic[ prin alegerea lui Călin Georgescu, efectul economic va fi absolut devastator ;i imediat, instant", scrie analistul economic Andrei Caramitru într-o interesantă postare pe Facebook pe care o redăm mai…

Daniel Dăianu: investitorii și-ar putea pierde răbdarea cu România și deficitul său bugetar
Piețe, PublicePieţele financiare şi-ar putea pierde răbdarea cu deficitul fiscal ridicat al României, a avertizat Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, menționând că planul pe şapte ani de reducere a deficitului riscă să fie prea lent…

Tranzacție majoră pe piața financiară: 1 milion de acțiuni Antibiotice au fost achiziționate
Piețe, SănătateRomcarbon Buzău (simbol bursier ROCE), producător de ambalaje din plastic, anunţă că a achiziţionat un număr de 1 milion de acţiuni emise de societatea Antibiotice, producător de medicamente deţinut de stat prin Ministerul Sănătăţii.…
