
Mintea de pe urmă | Ministrul Energiei promite modificarea Legii offshore în actuala sesiune parlamentară
Energie, Legislație, PubliceLegea offshore, care blochează demararea unor importante proiecte energetice în Marea Neagră, urmează să fie revizuită în prima jumătate a acestui an, după mai multe amânări, potrivit declarațiilor ministrului Energiei, Virgil Popescu,…

Premierul s-a întâlnit cu bancherii. Care au fost principalele teme de discuție?
Banking, PublicePremierul Nicolae Ciucă a avut, vineri, consultări cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor. Potrivit Executivului, pe agendă s-au aflat operaţionalizarea PNRR, derularea programelor guvernamentale de finanţare pentru susţinerea…

Ce soluții întrevede Consiliul Concurenței la creșterea prețurilor la electricitate și gaze?
Energie, PublicePreședintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chirițoiu, a anunțat vineri că instituția pe care o conduce analizează dacă preţurile mari la energie şi gaze din această perioadă sunt corecte şi dacă este necesară supraimpozitarea…

FT: CE ar putea da România în judecată, din cauza deciziilor CCR. Riscăm amenzi, pe model polonez
Europa, Fonduri UE, Legislație, PubliceCurtea Constituțională a României (CCR) calcă pe urmele Tribunalului Constituțional din Polonia, instituția omoloagă de la Varșovia, când vine vorba de contestarea supremației dreptului Uniunii Europene, spune comisarul european pentru…

Primele companii amendate în scandalul facturilor: Electrica Furnizare și Gaz Vest, bune de plată
Energie, PubliceAutoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a sancţionat companiile Electrica Furnizare şi Gaz Vest, cu o sumă totală de 400.000 de lei, pentru neaplicarea schemei de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de…

Inflația a rupt norii în decembrie: 8,19%. Gazul, curentul și uleiul, în topul scumpirilor
PubliceRata anuală a inflaţiei a urcat la 8,19% în luna decembrie 2021, de la 7,8% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,73%, mărfurile alimentare cu 6,69%, iar serviciile cu 4,49%, potrivit datelor…

Teama de infringement | România nu plafonează prețurile alimentelor de bază. Ce spune Vîlceanu?
Legislație, PubliceGuvernul nu a discutat despre aplicarea de TVA zero la alimentele de bază, însă această măsură contravine directivei europene în domeniu, a declarat, joi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă…

Noi condiții pentru școala online: nu mai contează rata de vaccinare, ci aglomerarea spitalelor
Educație, Publice, SănătateComitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat în ședința de joi noile condiții pentru trecerea cursurilor în mediul exclusiv online. A fost eliminată condiția ratei de vaccinare a personalului școlilor și liceelor,…

“Sunt nevinovat” | Vanghelie, din nou la DNA, pentru afaceri publice. Fratele său, vizat și el
Legislație, PubliceFostul edil al Sectorului 5 Marian Vanghelie are din nou probleme cu Justiția. Acesta a fost dus joi la DNA, pentru audieri, după ce la locuinţa sa au avut loc percheziţii în cursul dimineţii. Vanghelie este acuzat de afaceri cu bani publici.
”Sunt…

Hossu, Cartel Alfa: Am propus plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale
Energie, PublicePreşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, joi, că a propus, în şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze la nivelul celor din decembrie 2020.
"Noi am propus…

Ministerul Muncii anunță acordarea mai multor bilete de tratament în 2022. Cine beneficiază?
Legislație, Piața muncii, Publice, TurismMinisterul Muncii a decis să acorde mai multe bilete de tratament în anul 2022 atât pentru pensionari cât și pentru salariați. Cine va beneficia de aceste tichete și cum le puteți obține, aflați în materialul următor.Conform…

Datoria externă a României crește îngrijorător. Plus 6,4 miliarde de euro în 11 luni!
PubliceBNR a stabilit că în perioada ianuarie - noiembrie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6 430 milioane euro. Balanța de plăți, în aceeași perioadă, a înregistrat deficit, au mai arătat cei de la BNR.Potrivit BNR,…

Salariul mediu crește. Care sunt activitățile unde s-au înregistrat cele mai mari majorări?
Piața muncii, PubliceCâştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.944 lei, în noiembrie 2021, cu 171 lei (+3%) mai mare decât în octombrie 2021, iar câştigul salarial mediu nominal net s-a situat la 3.645 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu…

Diaconescu, PMP: Românii au început să îşi stingă lumina în case mai ceva ca în comunism
Energie, PublicePartidul Mişcarea Populară transmite că ”se declară revoltat de modul în care Guvernul României a decis să trateze criza energetică în care ne aflăm”. PMP a transmis, miercuri, că măsurile luate de Guvernul României pentru…

Populism sau matematică? Vicepremierul Grindeanu propune suprataxarea de 4 ori a unor furnizori
Energie, Legislație, PubliceVicepremierul PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat miercuri, la Antena 3, că guvernanții ar trebui „să se uite mai atent” la regimul de taxare a companiilor din energie care „deodată câștigă foarte mult” prin majorarea facturilor…

Cu trei luni înaintea alegerilor, guvernul Orbán plafonează prețurile la alimentele de bază
Comerț, Europa, Eveniment, Food&Drink, PublicePremierul maghiar Viktor Orbán a anunțat miercuri seara, printr-un mesaj video postat pe Facebook, că guvernul său a ordonat plafonarea prețurilor pentru șase produse alimentare de bază, în încercarea de a tempera impactului spiralei…

Pandora raportează vânzări record în T4 din 2021. Unde e principala piață pentru firma daneză?
Lumea, PubliceProducătorul danez de bijuterii Pandora a anunțat că rezultatele financiare preliminare din al patrulea trimestru din 2021 arată vânzări record, ajutate de piața din Statele Unite.Pandora, cel mai mare producător de bijuterii după…

Banca Mondială revizuiește în jos prognoza de creștere economică a României în 2022, la 4,3%
Lumea, PubliceEconomia românească ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 4,3%, faţă de un avans 4,5% previzionat în iunie 2021, conform raportului Băncii Mondiale "Perspective Economice Globale" (Global Economic Prospects) publicat miercuri…

Mihai Tudose: Liberalizarea pieței de energie a fost o greșeală. Nu ne-a forţat UE
Energie, PublicePSD aruncă vina pe partenerii din coaliție, de la PNL, pentru dezastrul prețurilor exagerate la energie. După liberalizarea pieței și mai ales, din această iarnă, consumatorii s-au trezit cu facturi pe care nu le mai pot plăti.Mihai…

Date INS: PIB a crescut în trimestrul III cu 0,4%
PubliceProdusul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2021 a fost de 295,122 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,4% faţă de trimestrul II 2021 şi cu 8,2% faţă de trimestrul…
