
După o vară călduroasă, culesul strugurilor a început cu săptămâni mai devreme. Ce înseamnă asta?
Agricultură, Europa, Food&DrinkDupă o vară excepțional de călduroasă, în Germania a început culesul strugurilor, mai devreme ca niciodată potrivit Institutului German al Vinului (DWI), transmite agenția de presă dpa, citată de Agerpres.
”Acesta a fost cel mai…

Polonia nu crede în cuvântul Moscovei. Premierul Tusk: ”Escaladarea din partea Rusiei avansează!”
Europa, PublicePremierul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina și ar putea provoca NATO, postând sâmbătă pe platforma X după o discuție cu secretarul general al NATO Mark Rutte că ”escaladarea din partea…

Germania riscă să rateze pentru prima dată ținta climatică. Presiuni pentru revenirea la cărbune
Energie, Europa, MediuUn grup de experţi germani estimează că ţara ar putea emite mai puţine gaze cu efect de seră decât anul trecut, dar peste limita admisă pentru acest an de legea privind protecţia climei, transmite RRA.Germania riscă să rateze,…

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, decorat de Maia Sandu cu ”Ordinul Libertății”
Energie, Europa, PubliceDirectorul general al Societății Naționale de Transport Gaze Naturale (SNTGN)) Transgaz, Ion Sterian, a fost decorat vineri, 28 august, de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ”Ordinul Libertății”, una dintre distincțiile…

Un vot cu miză strategică: Islanda decide dacă redeschide drumul spre Uniunea Europeană
EuropaIslanda votează sâmbătă într-un referendum privind redeschiderea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană (UE), înghețate de mai bine de un deceniu, într-un vot pe care cele 27 de state membre îl urmăresc în principal dintr-o…

Diferențele dintre obiceiurile de călătorie ale generației Z și ale milenialilor
America, Asia, Europa, Lumea, ORIGINAL, TurismUn nou studiu a arătat că generația Z și milenialii călătoresc în mod diferit, iar acest lucru se datorează, în parte, bugetului sau influenței sociale, potrivit Euronews.Adventure360, specialist în călătorii pentru tineri,…

Franța a relaxat regulile de producție pentru unele dintre cele mai cunoscute brânzeturi ale sale
Agricultură, Europa, Eveniment, Food&DrinkFranța a relaxat temporar regulile de producție pentru unele dintre cele mai cunoscute brânzeturi ale sale, după ce seceta din această vară a redus drastic cantitatea de iarbă disponibilă pentru hrănirea animalelor de lapte.Decretele…

Trump contrazice informațiile din presă și dă asigurări că Putin nu va ataca teritoriul NATO
America, Europa, ORIGINALPreședintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că Vladimir Putin „nu va ataca” teritoriul NATO, contrazicând informațiile apărute în presă potrivit cărora Washingtonul ar fi îngrijorat de o posibilă acțiune a Rusiei împotriva…

Google își modifică politica anti-spam în UE, pentru a evita o nouă amendă antitrust
Europa, Gadget, Legislație, ORIGINAL, PubliceGigantul tehnologic american Google își schimbă modul în care aplică în Europa politica destinată combaterii abuzurilor în rezultatele de căutare (”spam policy”), în încercarea de a răspunde preocupărilor autorităților europene…

Oficial: Claudiu Năsui a devenit primul politician din România într-un guvern de la Chișinău
Europa, PubliceNoii miniștri ai Guvernului Republicii Moldova - Claudiu Năsui și Eugen Osmochescu - au depus jurământul vineri dimineața, fiind învestiți în noile funcții. Politicianul și economistul român Claudiu Năsui a devenit ministru al Dezvoltării…

Introducerea taxei europene pentru coletele mici a dus la o scădere cu 30-40% a importurilor în UE
EuropaIntroducerea unei taxe europene pentru coletele mici, în special cele provenite din China, de la 1 iulie 2026, a dus la o scădere cu 30% până la 40% a importurilor în Uniunea Europeană, a anunţat joi ministrul francez al Economiei şi…

Rusia amenință Ungaria cu întreruperea livrărilor de petrol și gaze. De ce s-au supărat rușii?
Energie, Europa, ORIGINALUn deputat al Dumei de Stat din Rusia a amenințat Ungaria cu un blocaj energetic, ca răspuns la o nouă doctrină de politică externă a Budapestei, care descrie Rusia ca pe o amenințare la adresa securității, potrivit Euronews.Partidul…

O ceașcă de cafea a devenit simbolul ales de Siria pentru reintegrarea economică globală
America, Asia, Banking, Europa, ORIGINALPreședintele Siriei a plătit săptămâna aceasta o cafea în Damasc cu un card Visa, pentru a marca scoaterea țării de pe lista SUA a statelor care susțin terorismul și reconectarea băncilor sale la sistemul financiar global, potrivit…

Guvernul francez revizuiește planurile de reducere a deficitului pentru anul 2027
Europa, ORIGINAL, PubliceMinistrul Economiei din Franța, Roland Lescure, a declarat joi că obiectivul bugetului pentru anul viitor este un „deficit public stabil”, potrivit POLITICO.Inițial, Guvernul își propusese să reducă deficitul Franței pentru 2027…

Guvernul de la Budapesta vrea să crească pensia minimă pt. limită de vârstă de la 1 ianuarie 2027
Europa, Piața muncii, PubliceGuvernul de la Budapesta vrea să crească pensia minimă pentru limită de vârstă la 120.000 de forinți. Măsura ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Premierul Péter Magyar a explicat că mii de bătrâni vor primi bani…

Abia acum devine periculos: Rusia neagă ”știrile alarmiste” despre vizita la Moscova a șefului CIA
America, Europa, LumeaKremlinul a calificat joi drept ”ştiri alarmiste” informaţiile din presa americană care afirmă că deplasarea neobişnuită a directorului CIA la Moscova din această săptămână a avut scopul de a avertiza Rusia să nu recurgă la…

„Super September” | Spania rămâne favorita turiștilor, în ciuda luptei împotriva supraturismului
Europa, ORIGINAL, TurismLuna septembrie se bucură de popularitate în rândul călătorilor, care renunță la lunile de vârf ale verii în favoarea soarelui de la sfârșitul sezonului, a aglomerației mai reduse și a tarifelor mai accesibile. Pentru majoritatea…

Ce a căutat șeful CIA la Moscova? Presa internațională are câteva explicații… îngrijorătoare
America, Asia, Europa, LumeaCălătoria neobișnuită a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova în această săptămână a avut ca scop avertizarea Rusiei împotriva oricărui atac care ar viza NATO, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, după ce…

Decathlon își propune să ajungă la milioane de turiști în magazinul din nordul Luxemburgului
Comerț, Europa, ORIGINALDecathlon își va deschide primul magazin în nordul Luxemburgului la sfârșitul lunii septembrie. Lanțul de magazine de articole sportive a ales Centrul Comercial Massen din Weiswampach, situat în apropierea granițelor cu Belgia și Germania,…

Prima plată SAFE pentru România: 2,5 miliarde de euro pentru investiții în apărare
Europa, PubliceRomânia a primit, miercuri, prima plată în cadrul programului SAFE, în valoare de 2,5 miliarde de euro, reprezentând 15% din alocarea totală de 16,7 miliarde de euro. România a primit, miercuri, prima plată în valoare de 2,5 miliarde…
